George Burcea, noi dezvăluiri în plin divorţ de Andreea Bălan: "Îşi doreşte cu disperare să ia custodia totală"

23 septembrie 2020   News

George Burcea face noi dezvăluiri despre divorţul de Andreea Bălan în cadrul emisiunii "Ferma", acolo unde este concurent. El susţine că artista îşi doreşte custodia totală a fetiţelor pe care le au împreună. 

În urmă cu luni de zile, exact la începutul acestui an, s-a aflat că Andreea Bălan şi George Burcea nu mai formează un cuplu, că vor divorţa. Au depus deja actele, dar separarea legală nu s-a pronunţat încă, se pare că este o procedură de durată, mai ales că la mijloc sunt şi copiii pe care cei doi îi au împreună. În diferite medii de presă, chiar şi pe reţelele de socializare, cei doi au făcut declaraţii despre separare, fiecare cu varianta lui.

Andreea Bălan are contract de ani de zile cu Antena 1, iar George Burcea a fost acum cooptat la Pro TV, în show-ul "Ferma". Acolo are şi el ocazia să îşi spună propria părere despre separare, propria versiune. Andreea Bălan nu a ştiut în ce emisiune va participa el, a aflat doar că va merge la filmări. În timpul în care el filma, artista a primit o invitaţie din partea unei agenţii de a merge cu fiicele şi cu bunica într-o vacanţă în Grecia. Fără aprobarea lui, nu a putut scoate micuţele din ţară. Ea relata atunci: "Dragii mei, având în vedere apariţia unor articole tendenţioase în presă care îmi tulbură viaţa de familie, articole menite să amplifice divorţul meu şi să mă discrediteze în opinia publică, mă simt nevoită să vin cu următoarele precizări: Nu de puţine ori în carieră mea de peste 20 de ani, am fost atacată pe nedrept şi a trebuit să mă apar. Armură mea a fost întodeauna adevărul şi voi continuă să va spun direct şi sincer prin ce trec păstrând discreţia necesară protecţiei fetelor mele. Acum 6 zile am primit cadou de la o agenţie de voiaj o vacanţă de 7 zile (22 august – 29 august) în Grecia pentru mine, Ella, Clara şi mama mea. Pentru a părăşi ţara împreună cu fetele mele, aşa cum este legal, aveam nevoie de o împuternicire notarială din partea tatălui lor. L-am contactat telefonic pe tatăl copiilor, însă la telefon mi-a răspuns un prieten, care mi-a spus că se află la filmarea unei emisiuni şi că este imposibil de contactat până la jumătatea lunii septembrie. Am luat legătura telefonică cu producătorii emisiunii respective, pentru a-i întreba dacă există posibilitatea că un notar pubilc să ajungă la locul filmării pentru semnarea actelor. Mi s-a comunicat, tot telefonic, că această posibilitate nu există întrucât concurenţii se află în izolare strictă şi nu au acces la nicio cale de comunicare. În nicio clipă nu am sugerat sau dat de înţeles că-mi doresc înlăturarea lui din emisiunea respectivă sau orice alt proiect. Din contra, mă bucur pentru realizările lui, având în vedere că şi el are resonsabilităţi egale faţă de copiii noştri. Am înţeles situaţia şi din experienţă ştiu cum funcţionează aceste emisiuni. Astfel am refuzat vacanţa primită în Grecia şi am optat pentru un sejur pe litoral în România cu copiii mei. Având în vedere că mi-am trăit mereu viaţa după principii solide şi morale, sunt sigură că şi de această dată, adevărul va ieşi la iveală. Va pup.". 

Iată că acum vine şi versiunea lui George Burcea:  „Andreea îşi doreşte cu disperare să ia custodia totală. A zis: perfect, a plecat, ştiu ce fac. Îl bag înapoi în rahat. Eu îi zic că îmi vreau fetele şi el nu îmi răspunde. Gata, îmi iau oile înapoi”, a declarat actorul. 

Când îşi poate vedea George Burcea copiii

"Acum păstrăm o relaţie bună pentru copii, îmi dă voie să-i vizitez, pot să rămân acolo peste noapte. Eu merg, stau cu mama soacră, ea pleacă de acasă, pleacă, probabil, la iubitul ei şi eu rămân cu mama soacră şi cu fetele. Nu-mi dă voie să iau fetele la mine, deocamdată. Eu nu am înţeles mentalitatea de a sta pentru copii. Eu copiii îi vizitez mega des, că mă doare când plec, asta e altă chestie, dar copiii mă iubesc, eu îi iubesc”.

Foto: Facebook, Pro TV

Mai multe