It Must Have Been Love! Mariajul de 25 de ani al lui Marie Frederiksson (Roxette) cu cel care i-a fost alături în toţi cei 17 ani de boală

11 decembrie 2019   News

Vestea că membra trupei Roxette s-a stins la 61 de ani ne-a întristat teribil pe toţi, însă durerea despărţirii de Marie Frederiksson este resimţită cel mai mult de soţul artistei, Edmund Mikael Bolyos, care i-a fost alături cântăreţei la bine şi mai ales la greu.

Marie s-a arătat pasionată de muzică încă din adolescenţă, începându-şi cariera muzicală imediat după ce terminase liceul şi era îndrăgostită până peste cap de logodnicul ei de-atunci, Stefan. Relaţia celor doi amorezi n-a rezistat prea mult, cântăreaţa la început de drum întâlnindu-şi sufletul pereche abia câţiva ani mai târziu.

În 1991, Marie şi muzicianul Edmund Mikael Bolyos se întâlnesc spre finalul turneului Join the Joyride! al trupei Roxette, în Australia. Trebuie să fi fost dragoste la prima vedere pentru cei doi, având în vedere că s-au logodit la scurt timp de la prima lor întâlnire. În numai un an de când s-au văzut şi s-au plăcut, Marie era deja însărcinată cu primul lor copil.

Împreună până când boala i-a despărţit...

Poveste de dragoste

Pe Frederiksson şi Bolyos i-a legat întotdeauna pasiunea comună pentru muzică, dar şi felul cum au privit amândoi viaţa. Au avut diverse proiecte muzicale pe care le-au desfăşurat împreună în Suedia de-a lungul anilor şi, pe plan personal, unul dintre cele mai frumoase momente trăite împreună a fost ceremonia nupţială de pe 21 mai 1994, la care au participat doar câţiva dintre apropiaţii lor. Din căsnicia lor au rezultat doi copii, Inez Josefin, venit pe lume pe 29 aprilie 1993, şi Oscar Mikael, născut pe 26 noiembrie 1996.  

  

Dragostea ce i-a unit a fost evidentă mai ales când Marie a primit un diagnostic care i-a ameninţat viaţa. În 2002, Frederiksson a căzut brusc în baie şi s-a lovit cu capul de chiuvetă. La spital, a descoperit că avea o tumoră cerebrală, care i-a fost înlăturată chirurgical de urgenţă. Imediat după intervenţia complicată, au urmat şedinţe chinuitoare de chimioterapie şi radiaţii.

Situaţia vedetei suedeze nu s-a îmbunătăţit, din păcate, ci dimpotrivă. Marie îşi pierduse aproape complet vederea la un ochi şi de-abia se mai putea mişca, însă a reuşit să reziste tuturor suferinţelor cu ajutorul partenerul ei de viaţă, care nu a părăsit-o nicio clipă. Mikael i-a fost alături cântăreţei în cele mai frumoase momente din viaţa ei, atunci când succesul internaţional de care se bucura era la cote maxime, dar şi în clipele de suferinţă cruntă şi deznădejde.

Fredriksson a povestit amănunţit despre boala care i-a marcat viaţa, dar şi despre noua ei viaţă, în autobiografia sa, Love of Life, care are nu mai puţin de 245 de pagini. Intervenţia chirurgicală i-a salvat viaţa artistei, însă totul s-a schimbat pentru pacienta VIP post-operator. Marie s-a aflat aproape în imposibilitatea de-a mai citi sau număra după toate şedinţele de chimioterapie şi radiaţiile făcute. La fel de bine, avea mari dificultăţi în a-şi mişca partea dreaptă a corpului. Însă nu s-a dat bătută.

Final prematur

În 2005, Marie a reuşit să revină pe scenă, reluându-şi activitatea obişnuită. Una dintre cele mai mari staruri ale Suediei şi-a continuat cariera solo, lansând albumul A Family Affair, în 2007, produs de soţul ei. Fredriksson a început chiar şi un turneu, în 2009, care a durat trei ani, însă a fost nevoită să renunţe complet la muzică în 2016, când problemele medicale au reapărut.

Artista i-a datorat soţului ei chiar şi cariera ei îndelungată alături de Per Gessle, cealaltă jumătate a trupei Roxette: “Dacă nu-l întâlneam pe el, nu cred că aş fi putut rezista atât în Roxette. Nu aş fi putut suporta latura personală a tuneelor. Stăteam tot timpul prin baruri, beam prea mult, eram tristă cea mai mare parte a timpului pentru că mi-era tare greu să gestionez relaţia cu presa, să zâmbesc tot timpul şi să fiu drăguţă. Marie Fredriksson a crescut ca performer în detrimentul lui Marie, persoana. Puteam tot mai puţin să mă exprim pe mine însămi. Şi, când făceam asta, eram nesigură, mică şi pierdută. Noroc cu soţul meu!...”

Marie Fredriksson, liderul trupei Roxette, a murit pe 9 decembrie 2019, la 61 de ani. Dispariţia ei a fost confirmată pe pagina oficială de Twitter a formaţiei. Cauza morţii – complicaţii ale tumorii cerebrale cu care a fost diagnosticată în 2002.

foto - Profimedia

Mai multe