Janis Joplin, votată „Cel mai urât bărbat”, a spart o sticlă în capul lui Jim Morrison. Ce s-a întâmplat între cele două regretate staruri?
N-a avut o carieră îndelungată, dar, chiar şi aşa, a influenţat muzica mai multor entertaineri care i-au urmat, precum Alicia Keys, Pink şi Joan Jett. Iar, în culise, Janis Joplin se asigura de fiecare dată că trăieşte după stilul rock'n'roll, din care nu lipseasu drogurile, alcoolul, muzica şi sexul.
Janis n-a trecut nicicând neobservată, nici măcar la şcoală. În liceul Thomas Jefferson, Joplin se prezenta tot timpul cu un look aparte – purta cămăşi bărbăteşti cu pantaloni mulaţi sau fuste scurte, lucru care i-a adus jigniri greu de suportat din partea colegilor ei.
Legendara muziciană era adesea numită „purcel”, din cauza stilului ei vestimentar care ieşea în evidenţă, şi avea o reputaţie proastă din simplul motiv că era văzută ca o uşuratică. Până la finalul liceului, Janis devenise o tipă destul de dură, care obişnuia să bea mult.
Iar anii de studenţie n-au fost nici ei mai blânzi cu viitorul superstar muzical. În 1963, Joplin a fost votată „Cel mai urât bărbat din campus”, la Universitatea din Texas, Austin, unde studia Arta. Jignirile nesfârşite şi ambiţia de-a da lovitura în muzică au determinat-o să părăsească statul Texas şi să se mute, cu prima ocazie ivită, în San Francisco. Succesul n-a apărut de la prima ei urcare pe scenă, însă nici n-a întârziat prea mult...
Urâtă? Nu şti pentru unii...
Cântăreaţa la început de drum avea relaţii intime atât cu bărbaţi, cât şi cu femei. Cea mai importantă idilă cu o femeie a fost cea cu Peggy Caseta, care a durat până la moartea ei prematură. De fapt, chiar în noaptea în care şi-a pierdut viaţa, Janis trebuia să aibă un menage a trois cu logodnicul ei, un student din Berkeley pe nume Seth Morgan, şi Caserta, însă niciunul dintre ei n-a apărut la orgia plănuită.
În 2018, Caserta a declarat, pentru Rolling Stone, că Joplin era „amuzantă, deschisă şi lipsită de inhibiţii, dar nu era deloc considerată drăguţă şi multe femei n-o considerau concurenţă în faţa altor bărbaţi...”
Joplin şi Jim Morrison aveau în comun pasiunea pentru băutură, însă amiciţia lor scârţâia pe alocuri din cauza firii nesuferite a regretatului lider al trupei The Doors. La o petrecere organizată de producătorul muzical Paul Rothchild, Janis a refuzat avansurile pe care i le făcea Jim, însă el a continuat să încerce să-o cucerească pe cântăreaţă până când acesta, sătulă de insistenţele lui, a spart în capul lui o sticlă de Southern Comfort.
Cu toate că a fost lovit destul de tare, căzând la podea năuc, Morrison a continuat să o admire pe Joplin cu acelaşi elan: „Ce femeie tare! Este extraordinară!”, ar fi spus acesta, conform celor publicate în biografia “Break On Through: The Life and Death of Jim Morrison”, scrisă de James Riordan.
Foto - Profimedia