Vârsta acestei actrițe legendare a fost întotdeauna un mister. Nici măcar ea nu știa când s-a născut!

30 aprilie 2022   News

Starurile hollywoodiene nu întâmpină cu mare bucurie trecerea timpului și preferă, de multe ori, să nu-și dezvăluie vârsta adevărată, mai ales actrițele. Însă, una dintre ele n-a putut spune niciodată ce vârstă avea pentru simplul motiv că nu știa nici ea exact. Cum e posibil acest lucru?

Nu toată lumea are sau avea certificat de naștere. Abia în 1902 s-a pus în funcțiune un sistem al certificatelor de naștere în Statele Unite și acesta n-a devenit funcțional în întreaga țară decât în anii ’30. Așadar nu e deloc neobișnuit ca cei născuți înainte de anii ’30 să nu aibă certificat de naștere. Fie n-au avut niciodată, fie s-a pierdut în arhiva statului. Care a fost cazul unei legendare actrițe din Cetatea Filmului?  

Starul de cinema a cărei vârstă n-a fost cunoscută niciodată este nimeni alta decât Joan Crawford. Lucille LeSueur, pe numele ei real, s-a născut în Texas și a crescut în Lone Star State, Oklahoma și Missouri, după care și-a făcut debutul în anii ’20 pe Broadway și a luat cu asalt Hollywoodul în anii’30.

Startul în viață

Copilăria vedetei n-a fost deloc una fericită. Tatăl ei a abandonat familia la nașterea micuței, lucru care a făcut, cel mai probabil, dificilă trecerea fetiței în actele oficiale ale statului. În Texas certificatele de naștere n-au fost păstrate decât începând cu anul 1903, iar Joan nu se știe în ce an s-a născut, însă clar că înainte de acea perioadă…

Abandonată de tată, Crawford a fost crescută de tați vitregi și nu s-a înțeles niciodată cu mama ei. Fetița nu era orfană, însă nici nu avea pe cineva care să aibă grijă prea mare de ea sau de actele ei oficiale.  

Tot ce se știe precis este data morții legendarei actrițe – în 1977. În ceea ce privește nașterea ei, cele mai multe ipoteze susțin varianta de 23 martie. Iar anul a rămas și-n ziua de azi un mister. Ea a spus lumii întregi că a venit pe lume în 1908, ceea ce însemna că avea 69 de ani atunci când s-a prăpădit. Alții sunt de părere că actrița avea 72 sau 73 de ani în momentul decesului, ceea ce face ca anul nașterii să fi fost 1905 sau chiar 1904, ne informează Biography.

Mamă distantă

Copilăria traumatizantă a lui Joan a avut un impact major asupra întregii vieți a superstrurlui hollywoodian. Chiar și când a devenit mamă, Crawford și-a dat adevărată personalitate dificilă pe față. Fiica ei, Christina Crawford, a scris despre abuzul fizic, psihologic și emoțional la care a supus-o celebra ei mamă, în autobiografia sa, care a servit drept sursă de inspirație pentru filmul "Mommie Dearest" din 1981. Dar o poate învinui cineva cu adevărat?! Biata femeie n-a avut pe nimeni care s-o îngrijească și s-o iubească în perioada cea mai importantă și mai vulnerabilă din viața ei.

Foto - Profimedia

Mai multe