Ramona Gabor, reacţie după moartea tatălui său: "Eu şi Monica nu am putut ajunge la înmormântare"

27 iunie 2020   News

Ramona Gabor a avut o primă reacţie după ce s-a aflat că tatăl său, Emil Gabor, s-a stins din viaţă. Regretă că nu a putut fi prezentă la funeraliile părintelui său.

Tatăl Monicăi Gabor, Emil Gabor, a murit acum trei zile în urma unui infarct şi a fost deja înmormântat. Se pare că Emil Gabor a făcut un infarct în casa în care locuia alături de altcineva. Alina, una dintre cele trei fiice, s-a ocupat de funeralii. Şi Ramona, dar şi Monica Gabor regretă că nu au putut veni în ţară. Situaţia este complicată din cauza pandemiei de coronavirus. 

Ramona Gabor a avut şi o primă reacţie, după înmormântarea tatălui său, publicând un mesaj pe reţelele de socializare.

"Eu şi surorile mele vrem să mulţumim tuturor celor care ne-au transmis mesaje de susţinere în acest moment greu prin care trecem. Trecerea iubitului nostru tată în nefiinţa ne-a luat prin surprindere iar, faptul că atât eu cât şi Monica, nu am putut ajunge la înmormântare din cauza restricţiilor de călătorie datorată virusului Covid-19 , face aceste zile cu atât mai grele. Ne bucurăm că sora noastră, Alina, dar şi rudele şi prietenii noştri de familie, au fost alături de el până în ultimul moment.Ne rugăm în fiecare zi atât pentru el, cât şi pentru mama noastră şi credem că ei ne vor lumina calea de acolo de sus.

Evident, moartea tatălui nostru ne afectează însă, ne dorim să trecem prin această tragedie în familie şi alături de cei apropiaţi nouă. Vă rugăm şi vă mulţumim în avans pentru respectarea intimităţii . Dumnezeu să îl odihnească în pace."

După cum se ştie, Monica Gabor şi-a făcut o nouă viaţă în America, acolo are o nouă familie, Ramona Gabor locuieşte în Dubai, iar Alina este singura dintre cele trei surori care a ales să trăiască în ţară. 

Tatăl Ramonei şi al Moncăi Gabor avea mari probleme de sănătate

La începutul acestui an, Emil Gabor declara pentru ciao.ro că se confrunta cu mari probleme de sănătate. Fusese internat în spital: "Am fost internat la Boli Interne şi mi-au găsit mai multe… din cauza accidentului ăla, de acum 10 ani, când mi-a căzut un lemn mare pe spate. Până atunci eram bine şi de atunci am avut numai necazuri. Am umblat pe la spital, că mi-a rupt tot în mine.

Am splina scoasă, intestinal… mi-a tăiat din el, din stomac la fel, din ficat la fel. Şi, normal, dacă am umblat la toate, acum am necazuri, am probleme. Acum sunt mai bine că… m-au sunat fetele, n-am fost chiar singur (de Sărbători – n.r.). A venit Alina (fata cea mare, sora Monicăi şi a Ramonei Gabor -n.r.,) pe la mine, ea e în Săuceşti, a fost şi sora mea pe la mine. Că eu n-am putut pleca de acasă chiar nicăieri pentru că am avut necazuri. Nu puteam să stau în picioare, nu aveam putere. Am fost internat, în decembrie, 2 săptămâni… adică 15 zile. Mi-au dat vreo 9 diagnostice. Dar n-am hârtia de externare, nu e la mine, e la fată, la Alina."

Foto: Facebook

Mai multe