Secretele de frumusețe simple, dar eficiente ale lui Brooke Shields. Cum de arată spectaculos la 59 ani

Actualizat:

La sfârșitul lunii mai, pe 31, frumoasa și senzuala actriță americană împlinește 59 de ani, o vârstă înaintată, care însă nu i se citește nici pe corp, nici pe chip.

Este pe val și are roluri de femeie matură și sexy, iar asta pentru că exact așa și este. A reușit să își păstreze frumusețea și este una dintre actrițele care și-a început cariera în forță și foarte devreme.

Cu toții ne reamintim ”Laguna Albastră”, nu-i așa? Filmul senzual care făcea furori în 1980 și unde Brooke Shields și-a etalat trupul feciorelnic.

Asta ca 44 de ani mai târziu să revină tot pe plajă! Cel mai recent film al divei este o comedie romantică și s-a filmat în Thailanda, pe plajele din Phuket.

La 58 de ani, Brooke Shields își încântă fanii în continuare, e drept, cu un rol mult mai cuminte, acela de ”Mama miresei”. Comedia face furori pe gigantul de streaming Netflix.

Stilul de viață al actriței a fost cercetat de multe publicații de life-style. Și iată ce s-a aflat despre Brooke: cum trăiește, ce mănâncă, ce produse de frumusețe folosește și ce sport face, pentru a se menține atât de bine?

Ea a pozat inclusiv ca model de lenjerie intimă pentru brandul SKIMS, al cunoscutei Kim Kardashian.

Într-un interviu acordat Health, Brooke Shields a povestit trucurile sale de frumusețe și wellbeing.

Fotomodelul și actrița de succes practică de ani de zile pilates, o formă de mișcare care o ajută să ardă calorii și să-și mențină mobilitatea. Pe lângă faptul că lucrează cu un antrenor personal, Brooke Shields merge și la cursuri de SoulCycle, a mai spus ea pentru Health. De asemenea, face niște exerciții de tip TRX și se prinde cu coardele elastice uneori pentru a sta cu capul în jos, să-și oxigeneze extremitățile.

Mărturisește că bea multă apă, însă nu crede neapărat în celebra combinație de apă cu lămâie. Însă e convinsă de beneficiile hidratării.

Brooke Shields a mărturisit că cel mai bun truc de frumusețe este... somnul. Un somn odihnitor între orele recomandate, 22 - 6 sau 7 este perfect, crede actrița.

Vedeta a mai spus că obișnuiește să-și scufunde chipul în apă cu gheață și că face tot posibilul să se prioritizeze.

Frumoasa șatenă nu consumă zahăr, însă dacă i se face foarte poftă de ceva dulce, optează ocazional pentru fructe și ciocolată neagră, cu un procent ridicat de cacao.

Foto: Profimedia

Mai multe pentru tine...