Uite cum au petrecut vedetele de CRĂCIUN!
În a doua zi de Crăciun, trecem în revistă activităţile festive pe care le-au bifat vedetele ieri, în timpul celei mai frumoase şi mai aşteptate sărbători de peste an. Starurile n-au ţinut secrete faţă de admiratorii lor şi au postat online imagini pe placul nostru!
Elton John
Pe cât de amuzant e pe scenă sau în viaţa de zi cu zi, pe atât de funny e şi de sărbători. Purtând nişte ochelari spectaculoşi, ca în spectacolele lui extravagante, legendarul muzician a dezvăluit, pe social media, că şi-a petrecut Crăciunul cu familia şi, după cât se pare, s-a bucurat din plin de cea mai frumoasă sărbătoare din an.
Will Smith & Jada Pinkett Smith
Puşi pe şotii sunt şi cei doi soţi hollywoodieni, care s-au deghizat, anul acesta, în Moş Crăciun şi Renul-Şef. Cei doi actori au petrecut Naşteresa Domnului alături de numeroasa lor familie, printre care i-am zărit şi pe copiii lor, Jaden (20) şi Willow (18), dar şi pe fiul mai mare al lui Will, Trey (26).
Mariah Carey
Pentru “Regina Crăciunului” este foarte importantă familia, iar acest lucru este vizibil cu ocazia tuturor sărbătorilor din an şi a zilelor de naştere ale gemenilor ei. Astfel, diva de 48 de ani a pozat, ca de fiecare dată, cu fostul ei soţ, Nick Cannon (38) şi cu copiii lor, Monroe şi Morocco (7), în Aspen, Colorado. Bineînţeles că înainte de-a aterizat Nick în Aspen, Mariah s-a perindat cu iubitul ei mai tânăr, Bryan Tanaka (35), printre pârtiile de schi şi restaurantele de fiţă din zonă, dar, hei, nu era decât Ajunul Crăciunului, da?...
Kylie Minogue
În sfârşit fericită! Anul acesta parcă i s-a îndeplinit dorinţa frumoasei australience de 50 de ani, pentru că se află alături de iubitul ei şi este cât se poate de fericită! Prinţesa Pop a împărtăşit cu fanii ei internauţi un instantaneu rar cu Paul Solomons (43), la care a adăugat un comentariu mai mult decât revelator: “Tot ce-mi doresc de Crăciun este…”
Kimberley Garner
Ce-ar fi Crăciunul fără sexy-Crăciuniţe, nu? Iată că britanica Kim, model şi designer de costume de baie, şi-a arătat cele mai bune unghiuri de unde poate fi admirată de întreaga lume. Alături de animăluţul ei de companie, iepuraşul, dar cine îl mai vede pe el?!
Joan Collins
La polul opus, vedeta telenovelelor de altădată a adoptat o atitudine mult mai cuminţică, ceea ce nu e deloc de blamat la starul TV de 85 de ani, care arată, de altfel, foarte bine!
Geri Horner
Fosta Spice Girl s-a domesticit complet, găteşte, are grijă de copii, scena e departe de ea şi de aspiraţiile ei de zi cu zi. Mă rog, asta până la primul concert pe care îl plănuieşte cu fostele ei colegi de scenă şi atunci să vedem noi cum explodează Ginger Spice!
Emma Watson
Actriţa s-a bucurat cel mai mult de cadourile primite de la Moşu’, pentru că s-a filmat în timp ce stătea lângă cutiile încă nedesfăcute şi entuziasmul ei este cât se poate de evident. Actriţa de 28 de ani din Harry Potter a încins imaginaţia fanilor ei de pe Instagram nepurtând decât partea de sus a pijamalei...