Cât costă rochia purtată de Carmen Iohannis la Sibiu, în ziua alegerilor. Prima Doamnă a ales o ţinută colorată
Carmen Iohannis a făcut furori în ziua alegerilor, în ziua de 27 septembrie. Prima Doamnă a României a mers singură la vot, la Sibiu, şi a impresionat. Are aproape 60 de ani şi poartă ţinute tinereşti.
Ziua de 27 septembrie a fost una importantă pe tot teritoriul României. Au avut loc alegeri, toţi românii şi-au putut alege primarii. Preşedintele României, Klaus Iohannis a fost printre primii cetăţeni care şi-au exprimat votul. Acesta a mers la Liceul Jean Monnet din Capitală unde a făcut şi câteva declaraţii: „Acum ne alegem primarii, consilierii locali, conducerile judeţelor. Întotdeauna când sunt alegeri este foarte important să mergem la vot, să nu lăsăm pe alţii să decidă în locul nostru, iar astăzi, când alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim e foarte important să ne uităm bine la candidaţi şi să îi alegem pe aceia care pot face ceva pentru comunitatea în care trăim fiindcă, până la urmă, de ei depinde felul în care arată spitalul, cum arată şi cum funcţionează şcoala, dacă drumurile sunt întreţinute, dacă parcurile sunt bine întreţinute, dacă traficul este dirijat aşa cum trebuie, deci vă invit pe toţi: mergeţi la vot!”, a spus clar preşedintele României.
Nu, Carmen Iohannis nu şi-a însoţit soţul. Se pare că Prima Doamnă a preferat să rămână la Sibiu, să meargă la votare singură. Aşa a şi făcut în ziua de 27 septembrie. A apărut la una dintre secţiile de votare cu masca pe faţă şi îmbrăcată foarte colorat.
Prima Doamnă a României a ales şi de această dată o rochie creată de designerul Andreea Tincu. A purtat o rochie până la genunchi, cu un imprimeu colorat, cu roşu şi albastru. Creatoarea ţinutei a dezvăluit: "O zi importantă pentru Români! Prima Doamn[ Carmen Iohannis poartă o rochie semnată #andreatincu, din voal şi satine de mătase, cu printul realizat manual de către designer."
Rochia nu este încă disponibilă în magazinul online al designerului, se pare că o colecţie va fi lansată în curând. Dar cât costă creaţia?
Ţinând cont de materialul special, de cusăturile deosebite, probabil acest model valorează între 200-300 de euro. Pe site-ul său, Andreea Tincu vinde rochii cu preţul între 500 de lei şi 3.000 de lei.
Povestea de iubire dintre Carmen şi Klaus Iohannis! Prima Doamnă şi Preşedintele se cunosc din liceu
Preşedintele României a cunoscut dragostea de mic, de pe la 11 ani. Atunci s-a îndrăgostit, dar mai apoi, în liceu, a cunoscut dragostea cea mare: "Prima dată mi-a plăcut de o fată când am fost în clasa a 4-a. Adevărata mea dragoste a venit mult mai târziu, este soţia mea Carmen. Ne-am cunoscut într-o excursie, într-o vacanţă cu prietenii de liceu", a spus cu sinceritate Klaus Iohannis într-un interviu acum ceva vreme.
Şi aşa a fost, marea dragoste a cunoscut-o atunci, iar apoi au fost de nedespărţit. Un mariaj de peste 25 de ani, multe evenimente împreună i-au unit pe cei doi, Carmen şi Klaus. Conform romaniatv.net, preşedintele ar fi mers în timpul facultăţii la un curs de dansuri şi bune maniere pentru a o cuceri. Carmen şi Klaus Iohannis s-au cunoscut în liceu: "Adevărata mea dragoste este soţia mea Carmen. Ne-am cunoscut într-o excursie, într-o vacanţă cu prietenii de liceu", povestea Klaus Iohannis într-un interviu acum ceva timp. Relaţia lor de prietenie a durat 7 ani, ulterior au decis şi să formeze un cuplu. El era deja profesor şi fusese repartizat la o şcoală aflată la 60 de kilometri de Sibiu, în timp ce iubita lui a rămas în oraş. Klaus Iohannis făcea naveta pe bicicletă doar ca să-şi vadă prietena.
Foto: Facebook, Profimedia