Cele mai bune filme cu Cameron Diaz

24 august, 2015
image

Din momentul în care Cameron Diaz a apărut alături de Jim Carey în The Mask, făcând ravagii, a devenit foarte limpede că are o vastă şi impresionantă carieră actoricească în faţă. Una dintre cele mai sexy şi talentate actriţe de la Hollywood, Cameron Diaz, a reuşit să facă faţă cerinţelor şi regulilor exigente ale lumii de film. Iată cele mai bune filme cu Cameron Diaz.

The Last Supper prezintă povestea unui grup de tineri liberali, printre care şi Cameron Diaz, Ron Eldard şi Annabeth Gish, care otrăvesc musafirii la cină într-o campanie de a salva lumea. În timp ce victimele grupului nu sunt deloc simpatice, nici călăii acestora nu par cei mai optimişti. Dincolo de crimele lor, apar întrebări şi dileme de ordin moral.

Cele mai bune filme cu Cameron Diaz – filmul de acţiune Charlie’s Angels

, unul dintre cele mai iubite serii televizate ale anilor 1970, apare ca un deliciu la iniţiativa lui Drew Barrymore, care s-a gândit să facă un film scurt de acţiune, având ingredientele de bază Lucy Liu şi Cameron Diaz. Filmul a reuşit să aducă o mulţime de bani şi a atras numeroase critici de la cei mai buni critici de film de la Hollywood.

image

este filmul care o pune pe Cameron într-o postură foarte bună, deoarece aici a avut ocazia de a-şi arăta înclinaţia către comedii, mai degrabă decât drame. Neaşteptat pentru comedii, dar o mulţime de critici de film au fost atraşi de subiectul filmului, care le-a adus şi o mulţime de bani celor două actriţe, Julia Roberts şi Cameron Diaz.

Cele mai bune filme cu Cameron Diaz – un rol foarte impresionant îl joacă în In Her Shoes

, film centrat pe povestea a două surori alungate de mama lor vitregă, în care Cameron are oportunitatea de a demonstra mărinimia şi profunzimea de care poate da dovadă. În plus, este acel gen de film care te face să râzi şi să plângi, care îţi dă satisfacţii şi care nu te face să crezi că ţi-ai pierdut timpul vizionându-l.

image

Gangs Of New York, este filmul în are Martin Scorsese nu se sfieşte să prezinte într-un mod original violenţa politică din secolul 19 din New York. Rolul lui Jenny, jucat de Diaz, i-a dat acesteia posibilitatea de a apărea alături de actori de renume, precum Leo DiCaprio, Daniel Day-Lewis, Liam Nelson.

, film în care, de altfel, Diaz a apărut fără a avea la activ măcar nişte lecţii de actorie. Abia după film actriţa  a intrat în pâine, având parte de roluri mai mici. Cu toate acestea, Diaz s-a dovedit a fi foarte talentată, căci nu a fost nevoie de eforturi prea mari pentru a învăţa cu ce se mănâncă.

Cele mai bune filme cu Cameron Diaz – poate cel mai vesel şi excelent rol al său, Diaz în rolul lui Mary

, film în care Diaz dovedeşte că şi-a exersat cu profesionalism talentul pentru a juca în comedii şi care i-a adus numeroase critici pozitive. În final, Diaz este cea care ne face să credem că este ceva special în legătură cu Mary.

image

Being John Malkovich este, cu siguranţă, unul dintre cele mai bune filme cu Cameron Diaz. Povestea păpuşarului care nu este apreciat şi care îşi doreşte să îşi schimbe viaţa cu totul, atrage spectatorul într-o altă lume, mintea lui John Makovich, prin care Craig alunecă fără să vrea. Ca soţie a lui Craig, nefericita Loppe, jucată de Diaz, o prezintă pe aceasta într-o lumină ştearsă, foarte diferită de adevărata Cameron. Din fericire, a fost răsplătită cum trebuia, fiind nominalizată pentru Best Supporting Actress în cadrul BAFTA.



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg