Cele mai bune trupe rock din toate timpurile
Greu de făcut un clasament, de aceea ordinea e aleatoare. Am luat, însă, în consideraţie influenţa lor asupra peisajului rock mondial, stilul inovator, vânzările şi cât de prolifici şi longevivi au fost. Iată, aşadar, care sunt cele mai bune trupe rock din toate timpurile
Greu de făcut un clasament, de aceea ordinea e aleatoare. Am luat, însă, în consideraţie influenţa lor asupra peisajului rock mondial, stilul inovator, vânzările şi cât de prolifici şi longevivi au fost.
Iată, aşadar, care sunt cele mai bune trupe rock din toate timpurile.
U2
Ei reprezintă Irlanda în peisajul mondial al rockului, vin din Dublin şi au buz bazele formaţiei tocmai în 1976. Vorbim despre Bono (vocalist şi chitarist), The Edge (chitarist, claviaturist, şi vocalist), Adam Clayton (basist) şi Larry Mullen Jr. (percuţionist).Pasiunea de pe scenă, unele dintre cele mai elaborate show-uri live şi vocea inconfundabilă a lui Bono fac din U2 una dintre cele mai cele mai bune trupe rock din toate timpurile. La toate acestea se adaugă puterea de a se reinventa mereu – plus un turneu mondial cu cele mai mari încasări. Dacă nu.ţi ajung argumentele, reascultă piesa de mai jos.
Metallica
Bandul a luat fiinţă în 1981 în Los Angeles, după ce Lars Ulrich a dat anunţ la 18 ani într-un ziar, că vrea să-şi facă formaţie. De altfel, el a şi ales numele bandului, după ce a avut norocul să fie contactat în urma anunţului de către Ron Mc Govney şi James Hetfield, care aveau multă mai multă experienţă decât el (James avea deja la activ trei formaţii). Albumul lansat în 1983, „Kill’em All” s-a vândut în 65.000 de exemplare. Dar era doar începutul, băieţii ajungând să vândă pe 100 de milioane de discuri. Sunetul agresiv şi compoziţiile complexe i-au plasat printre zeii thrash metal, alături de Slayer, Megadeth şi Anthrax.
The Rolling Stones
Ei dau lecţii despre ceea ce înseamnă cu adevărat longevitate – în ciuda schimbărilor de peisaj din muzică şi a viciilor pe care şi le-au cultivat în culise. Trupa englezească a luat naştere în Londra, în 1962, din celul de bazî făcând parte Brian Jones, Mick Jagger şi Keith Richards. Au rmat Ian Stewart (pian), Dick Taylor (bass) şi Tony Chapman (tobe). Avem, aşadar, chitara de neuitat a lui Keith şi vocea plină de personalitate a dezinhibatului Mick Jagger, care ştie să transforme scena în terenul lui de joacă – rezultatul: o formaţie plină de energie, cu un sound ce mixează blues-ul cu hard rock-ul, care continuă să fie şi azi în top, cu peste 200 de milioane de discuri vândute în întreaga lume!
Queen
Mixând operă, heavy metal, rock progresiv şi hard rock, Queen a creat unele dintre cele mai tari piese clasice de rock, devenind una dintre cele mai bune trupe rock din toate timpurile. Vocea uluitoare şi prezenţa scenică a lui Freddie Mercury şi chitara lui Brian May au cucerit publicul, iar momentul care i-a propulsat în eternitate a fost neconvenţionala „Bohemian Rhapsody”. La aceasta, s-a adăugat piese precum „We will rock you”, cu care au umplut stadioane întregi. Formaţia a luat fiinţă în Londra, în 1970, formula originală fiind alcătuită din Freddie Mercury (solist, pian), Brian May (voce, chitară), John Deacon (chitară bas) şi Roger Taylor (tobă, voce).
Pink Floyd
Versuri cu mesaj, piese cu inovaţii de sunet făcute în studio şi efecte speciale pe scenă. O combinaţie de neuitat cu care această formaţie psihedelică de rock progresiv a marcat istoria muzicii. Premiile Grammy şi albumele concept, cu o viziune artistică unică, le-au consolidat succesul, aducându-le milioane de fani. Şi ei vin tot din anii ’60 – mai precis din 1964, din Cambridge – oraşul universitar al Regatului Unit care a pus o amprentă aparte asupra muzicii lor cu încărcătură culturală şi mesaje sociale („Teacher, leave them kids alone!”). Studenţii la arhitectură Roger Waters şi Nick Mason, împreună cu pianistul Richard Wright, student la Conservator, au alcătuit împreună o formaţie care o vreme şi-a tot schimbat titulatura. Neavând succes, Waters apelează la prietenul său, Roger “Syd” Barett , student la arte plastice. Acestuia i se datorează noua titulatură a trupei, provenita din combinaţia prenumelor a doi interpreţi de blues: Pink Anderson şi Floyd Council.
Led Zeppelin
Din nou o formaţie care vine din Anglia, dovedind contribuţia inestimabilă pe care britanicii au avut-o la evoluţia rockului. De notat că, din 1968, anul formării lor, Led Zeppelin a avut o componenţă unică de patru membri: Jimmy Page (chitată, mandolin, Theremin), Robert Plant (voce, muzicuţă), John Bonham (tobe, percuţii, voce) şi John Paul Jones (chitară bas, orgă electronic, melotron, mandolin). Vocea de blues a lui Robert Plant şi chitara nebună a lui Jimmy Page sunt ingredientele de bază ale unui stil inovator, care a amestecat bluesul cu hard rock-ul şi folkul. Dorinţa lor de a experimenta, şi show-urile live extraordinare i-a transformat în cea mai bună formaţie a anilor ’70. Au vândut pe 200 de milioane de albume.
The Beatles
7 Grammy-uri, 15 albume care au fost pe locul întâi în Marea Britanie, 20 de hituri care au ocupat prima poziţie în topuri şi peste 1 miliard de albume vândute în lumea întreagă. Sunt doar câteva cifre despre formaţia rock Alfa. De la ei a început totul. De fapt, de la John Lennon şi Paul McCartney, care au făcut împreună primii paşi în muzică. La început, au fost doar ei doi, un duo numit The Nurk Twins, o formulă în care au dat primele mici reprezentaţii locale. Băieţii ştiau, însă, că au nevoie de o formaţie mai mare. Aşa li s-a alăturat George Harrison şi un alt prieten şi coleg de-ai lui Lennon, de la Liverpool College of Art (unde studiau), Stuart Sutcliffe. Ei patru au fost primii Beatleşi la începutul anilor ’60. Într-una dintre plecările lor în Germania, muzicienii l-au remarcat, în clubul unde concertau, pe Ringo Starr, care făcea parte din altă formaţie. „Avea un simţ al ritmului special. Era cel mai tare toboşar pe care îl văzusem concertând”, explică Lennon, despre cel care avea să-l înlocuiască pe Pete Best, toboşarul lor de până atunci. Treptat, formula de aur se definitiva. Prin ’62 britanicii şi-au luat şi un manager, cunoscut în clubul Cavern, din Liverpool, unde concertau adesea: Brian Epstein. Lipsit de experienţă în domeniu, Brian avea să-şi facă şcoala tocmai pe Beatleşi. De fapt, aşa avea să-şi dea teza de doctorat în management artistic, numele lui rămânând unul de referinţă, căci Epstein a contribuit din plin prin deciziile lui la declanşarea a ceea ce avea să se numească “Beatlemania”. Băieţii erau simpatici foc, talentaţi şi nu puteau rezista în faţa viciilor… Iar Epstein, care era gay, se spune că ar fi acceptat să se ocupe de ei tocmai dintr-o atracţie irezistibilă faţă de Lennon!
The Doors
Sau formaţia din spatele unuia dintre sex simbolurile rock: Jim Morrison. El i-a cunoscut pe viitorii membri The Doors în facultate, cel dintâi fiind clăparul Ray Manzareck, cu care a înfiinţat bandul în 1965. Numele formaţiei a fost ideea lui Jim: el spunea că există marele necunoscut şi cunscutul, iar între cele două lumi... Sunt Uşile. Primul lor album, The Chrystal Ship, care conţinea deja două hituri clasice, Break on Through şi Light My Fire, le-a deschis rapid uşile spre celebritate, petrecând trei săptămâni pe primul loc în topul albumelor din SUA. Rockul lor psihedelic combinat cu versurile lui Morrison, pasionat de poezie, a fost mixul perfect pentru anii ’60. Iar mai presus de toate, era prezenţa scenică a lui Jim, forţa cu care s-a impus, încălcând regulile. La faimosul "Ed Sullivan Show", care lansa mai toate talentele vremii, Jim a fost invitat să cânte live melodia “Light My Fire”, cu o condiţie: să nu rostească pe post versul "Girl, we couldn't get much higher", considerat o referinţă prea directă la droguri. Jim a fost de acord în prealabil, pentru ca live să încalce înţelegerea, spre stupefacţia producătorilor şi delirul fanilor aflaţi în faţa televizoarelor. Şi era doar începutul, Jim fiind arestat de mai multe ori în urma unor concerte unde a avut un comportament hulit de autorităţi, dar adorat de fani. A urmat albumul “Strange Days”, în decembrie 1967, cu hiturile “Love Me Two Times” şi “People Are Strange”, apoi albumul “Waiting for the Sun”, în 1968, cu piesele “Hello, I Love You” şi “Love Street”. Acestora li se aduagă trei albume pentru fiecare an care îi mai despărţrea de sfârşit: “The Soft Parade”, “Morrison Hotel” şi “L.A. Woman”, cel din urmă dar şi cel mai bun album al lor. Toate acestea sunt tot atâtea motive pentru ca The Doors să fie considerată una dintre cele mai bune trupe rock din toate timpurile.
Nirvana
În 1986, Kurt Cobain şi-a închiriat un apartament cu banii câştigaţi din munca la un restaurant, iar un an mai târziu a înfiinţat, alături de Krist Novoselic, Nirvana, care avea să devină una dintre cele mai bune trupe rock din toate timpurile. Prin acest band, s-au perindat o serie de toboşari la început. Când l-au descoperit pe Chad Channing, s-au pus pe treabă şi au înregistrat primul lor album, „Bleach“, la Sub Pop Records, în 1989. Ulterior, nemulţumit de Chad, Kurt l-a înlocuit cu şi mai talentatul toboşar Dave Grohl, alături de care a desăvârşit capodopera lor incontestabilă, albumul „Nevermind“, în 1991. Astfel, Nirvana a ajuns să vândă doar în America peste 25 de milioane de albume şi peste 75 de milioane în întreaga lume. Dar dependenţa de droguri a lui Kurt începuse să-i afecteze concertele – fie pentru că era prea drogat, fie pentru că suferea de sevraj. Şi iată cum Cobain s-a alăturat dureros Clubului 27 – selectul grup al artiştilor de geniu care s-au stins la doar 27 de ani, din care fac parte Jimi Hendrix, Janis Joplin şi Jim Morrison. În doar şapte ani de activitate cu Nirvana, vreo cinci de celebritate adevărată şi cu doar trei albume, Kurt a schimbat faţa muzicii cu rock-ul său alternativ şi moda grunge.
AC/DC
Ei reprezintă Australia şi sunt trupa hard rock formată în noiembrie 1973 de către fraţii Malcolm (care, din păcate, s-a retras anul trecut, din motive de sănătate) şi Angus Young. Au vândut peste 200 de milioane de albume şi sunt pionierii heavy metal, cu hituri precum „Highway to Hell” şi „Back in Black”. De altfel, „Back in Black” este şi numele unuia dintre cele mai bune albume din istoria muzicii, dacă stăm să ne gândim că s-a vândut în 50 de milioane de exemplare – ceea ce l-a plasat pe locul 5 în topul celor mai vândute albume din toate timpurile.
Guns N’Roses
Cu vânzări de peste 100 de milioane de discuri, formaţia înfiinţată în 1985 în Los Angeles rămâne cea mai îndrăgită din anii ’90, cu hituri nemuritoare, precum „Knockin’ on Heaven’s Door”, „November Rain” şi „Don’t Cry”. Din nefericire, tot ei sunt şi cel mai prost exemplu de manageriere a orgoliilor dintr-o trupă rock – astfel că drumul lor a fost prematur întrerupt de conflictul iremediabil dintre solistul Axl Rose şi chitaristul Slash, formaţia destrămându-se în 1994 şi revenind în 1999, cu o formulă sub tutela lui Axl... Dar fără genialul Slash.
Bon Jovi
Numele trupei a fost dat de John Francis Bongiovi. Altfel spus, liderul uneia dintre cele mai importante şi faimoase formaţii rock din lume, care a marcat istoria muzicii anilor ’80 şi ’90 – împreună cu chitaristul Richie Sambora, cu care a legat o prietenie marcată de numeroase scandaluri, basistul Alec John Such, bateristul cubanez Tico Torres şi clăparul David Bryan. Împreună au lansat cel mai vândut disc rock din 1987, “Slippery When Wet” (28 de milioane de copii). Şi, un fapt demn de remarcat: ei sunt printre foarte puţinele formaţii cu părul creţ şi zburlit din anii ’80 care au reuşit să facă trecerea cu success la rock-ul anilor ’90, tăindu-şi pletele, şi lansând un album cu sound proaspăt, “Keep the Faith”.
