Draga Olteanu Matei (85), despre regretele vieţii ei, despre ”raiul” în care trăieşte, dar şi despre planurile de viitor

17 ianuarie, 2019
6 draga olteanu matei main jpg jpeg

De mai mulţi ani, marea actriţă a scenei şi a televiziunii româneşti s-a restras în ”perla Moldovei”, în oraşul Piatra Neamţ, acolo unde şi-a cunoscut şi a trăit cu soţul ei.

image

Cei 85 de ani, împliniţi pe 24 octombrie, au găsit-o în Piatra Neamţ, acolo unde s-a retras de mai mulţi ani, şi pe care-l găseşte ca o porţie de rai. Cu toate acestea, recunoaşte că-i lipseşte Bucureştiul, „satul ei natal”: ”Mă simt nemaipomenit de bine. Am impresia că sunt în rai. (...) Dor o să-mi fie dor întotdeauna de Bucureşti. Căci acolo sunt rădăcinile mele, este satul meu natal, dar vreau să-l păstrez în suflet aşa cum l-am avut întotdeauna: frumos, cald, ca un sat natal. Aşa rămâne Bucureştiul pentru mine. Altminteri, vreau să-ţi spun că sunt foarte fericită că am venit la Piatra Neamţ. L-am descoperit în 1958, când am venit într-un turneu cu ”Reţeta Fericirii”. Şi când am văzut casa în care a locuit soţul meu, m-am îndrăgostit.”.

Draga Olteanu Matei arată şi se simte foarte bine la cei 85 de ani,  în ciuda dispariţiei sale din lumina reflectoarelor. Marea actriţă a Teatrului Naţional Bucureşti a acordat un interviu Televiziunii Române, în urmă cu câteva luni, în care a vorbit despre actuala ei stare de sănătate, mărturisind că este energică şi încrezătoare în viitor: „Mulţumesc lui Dumnezeu, mă simt bine, ca la vârsta de 85 de ani. Presupun că la vârsta îţi mai slăbeşte vederea, îţi mai slăbeşte auzul, îţi mai încetineşte pasul. (...) În orice caz, eu simt energie în mine, eu mai simt energie. Cât o mai fi...Ce a fost rău a trecut. Ştiu de la maestrul Beligan că nu te costă nimic să zâmbeşti, şi să fii amabil cu toată lumea. Şi nu din calcul fac asta, mie îmi sunt dragi oamenii. Pe fiecare îi întâmpin cu braţele deschise. Cred că asta îmi şi dă energie.”.

Amintindu-şi despre începuturile ei artistice, Draga Olteanu Matei a mărturisit că, de fapt, ea şi-a dorit să se facă dansatoare, însă mama sa a fost cea care s-a pus în calea dorinţelor ei. ”N-am simţit (n.r. să se facă actriţă). M-am pomenit făcând. Am vrut să mă fac dansatoare, mama nu m-a lăsat. Nu a fost de acord, pentru că voia să-mi termin liceul, să dau la facultate. Am intrat în teatru în 1956, înainte de asta am făcut mult teatru de amatori, ca elevă.”, îşi aminteşte marea actriţă.

image

Povestind despre o întâmplare inedită din cariera sa, Draga Olteanu Matei a dezvăluit că a avut privilegiul de a se plimba cu maşina lui Ceauşescu, pe care, însă, nu-l cunoştea, întâlnindul, în cadru formal, de două ori: ”M-am plimbat cu însuşi maşina lui Ceauşescu, eram la Turnu Severin, cu spectacole de divertisment. Şi, la un moment dat, ne-au dus pe şantier, la Porţile de Fier 2, unde lucrau deţinuţi. Am recitat acolo, am stat cu ei, am băut un pahar de vin. Şi s-a pornit o furtună straşnică, ne-am adăpostit acolo, şi când am plecat ne-au dat maşina tovarăşului Ceauşescu, care trebuia să se ducă a doua zi să-l ia pe el de nu ştiu unde. Şi i-am zis şoferului <<Îţi dai seama cine sunt eu dacă merg cu maşina lui Ceauşescu?>>”.

image

Cât despre cei cu care încă mai ţine legătura, Draga Olteanu Matei a mărturisit că n-a mai lăsat mulţi prieteni în urmă, în Bucureşti. ”Vorbesc cu Tamara Buciuceanu. Cu Florin Piersic, dar trebuie să-l nimeresc. Că pe el, când îl cauţi, îl găseşti în sudul Africii, ori pe altundeva.”, mărturiseşte, jovială, actriţa de 85 de ani.

image

Actriţa are chiar şi planuri artistice pe viitor. Ea a mărturisit că ar avea de gând să facă o continuare a Coanei Chiriţa, rol care i-a marcat şi definit cariera actoricească. ”Chiar mă gândeam să mă apuc să scriu un monolog despre Chiriţa actuală. Acum avem destule coane Chiriţe care s-au englezit, care bat orizonturile pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Astăzi, Chiriţa vorbeşte cu ”OK” la fiecare două cuvinte, spune ”mă duc să-mi aranjez look-ul, etc.”. Sunt destule expresii pe care aş putea să le folosesc pentru a face un cuplet ca lumea”, a mărturisit Draga Olteanu Matei.

image

Amintindu-şi de soţul ei, pentru care s-a mutat la Piatra Neamţ, dar de care s-a despărţit, neaşteptat, în 2014, Draga Olteanu Matei a mărturisit că încă păstrează trandafirii galbeni, dăruiţi de-a lungul timpului. ”Când mă trezeam dimineaţa (n.r. la aniversări), găseam lângă pat un buchet cu 14 trandafiri galbeni. În toţi cei 44 de ani, în care am trăit împreună. Vă mărturisesc că am păstrat toate petalele, cu care vreau să plec”, Draga Olteanu Matei, în memoria soţului, doctorul Ion Matei.

Extrem de modestă, Draga Olteanu Matei spune că se bucură că la 85 de ani lumea îşi mai aminteşte de ea şi că nu-şi doreşte de la Dumnezeu decât ”minte limpede, cuget curat şi inimă bună”.

Iat-o recitând un moment din ”Coana Chiriţa”, la 85 de ani!



Recente pe Ok! Magazine

Iulia Vântur 3 jpeg
Comunicat Beach Please 4 dec (1) jpeg
Oana Ioniță și fiica sa Isabel foto OK Magazine (2) jpg
Sfântul Spiridon jpg
Andy Dick foto profimedia jpg
Shakira și fiii Shakirei, Milan și Sasha, GettyImages 2246611269 jpg
Celine Dion, Getty (7) jpg
Anna Lesko 2025   Instagram 5 jpg
Moses Martin, GettyImages 2250850599 jpg
Prințesa Beatrice la Victory Parade la Palatul Buckingham   profimedia 1026522123 jpg
Pamela Anderson și Liam Neeson foto profimedia (2) jpg
Kate Winslet, GettyImages 2249794464 jpg
FotoJet (46) jpg
Elena Băsescu vs Ileana Lazariuc la 40+   Instagram jpg
Președintele SUA, Donald Trump, și Prima Doamnă, Melania Trump, GettyImages (2) jpg
589050870 18538346716029796 3821675881395691460 n jpg
Amalia Enache cu fiica jpg
Andreea Marin, Revelion la TVR   FOTO Facebook jpg