Interviu

EXCLUSIV Kitty Cepraga, despre despărţirea de soţ şi revenirea în România: "Vreau iubire în toate formele posibile. Iubire în meserie, iubire între oameni, iubire în cuplu"

EXCLUSIV Kitty Cepraga, despre despărţirea de soţ şi revenirea în România: "Vreau iubire în toate formele posibile. Iubire în meserie, iubire între oameni, iubire în cuplu" camera-retro icon Vezi galeria 5 poze

Aflată în România de patru luni, vedeta ne-a vorbit despre posibilitatea de-a rămâne în ţară şi-a începe proiecte noi şi-o altă viaţă, departe de Italia.

N-au  trecut  nici  cinci  ani  de  când  zâmbea, în paginile revistei noastre, alături de soţul James Goodwin (42) şi de fiica lor, Aurora-May Jaqueline (5), şi visa cu ochii deschişi la extinderea familiei. Multe s-au schimbat de-atunci! Şi nu mă refer numai la pandemia care-a izolat-o pe Kristina în Bucureşti, departe de soţ şi de Roma mult iubită, ci şi la sentimentele noi care-o încearcă, la planurile diferite pe care şi le face, la provocările profesionale şi personale pe care le aşteaptă parcă cu nerăbdare. 

Italia a devenit, zilele trecute, „ţară verde“, deci puteţi pleca acasă, la Roma. Vă faceţi bagajele?

Kristina  Cepraga:  Nu  eram  pregătite  să  dureze  atât de mult izolarea, drept pentru care am intrat în rutina de a sta la bunici. Nu ştim încă ce să facem, pentru că grădiniţa fetiţei începe de-abia în septembrie, aşadar văd dacă se leagă nişte proiecte pentru mine în ţară. Deocamdată rămânem în Bucureşti.

Plănuiţi vacanţe pentru această vară în familie? Doar se deschide, în sfârşit, Europa!

Nu m-am gândit încă, dar aş vrea s-o duc pe cea mică la mare. Ea s-a născut lângă mare şi aproape în fiecare weekend eram acolo. Despre vacanţă e prematur să mă pronunţ, pentru că există încă pericolul infectării cu coronavirus. 

Cum a fost perioada izolării pentru voi două? Sunteţi de patru luni în România...

Noi am venit în primele zile din luna martie în vizită la bunici, pentru două săptămâni, şi iată că a venit toată drama asta mondială peste noi şi lockdown-ul implicit, drept urmare am rămas în România, a fost destul de ciudat. Am fost, totuşi, privilegiate, pentru că am stat la curte, am fost răsfăţate cu mâncăruri minunate în fiecare zi...

Cum a fost pentru soţul tău în Italia în tot acest timp?

Ceea ce s-a întâmplat în Italia a fost crunt şi cumplit. Am şi cunoştinţe care au avut mari probleme de sănătate sau şi-au pierdut apropiaţi. Sunt nişte schimbări planetare pe care nu le putem influenţa noi, e de văzut cum vom merge mai departe...

Profesional, ce se întrevede pentru tine în viitor?

Eu sunt liber profesionist, lucrez pe proiect şi acum toate proiectele în care eram implicată s-au blocat, s-au amânat sau au picat de-a dreptul. Totuşi, am avut ceva activitate şi în perioada izolării. Am fost cooptată să fac parte  dintr-o  campanie  umanitară  de  strâns  fonduri pentru cei de la Terapie Intensivă din Târgul Mureş. Acum a început din nou să crească numărul de îmbolnăviri COVID-19, aşadar achiziţionarea de pulsoximetre şi aparate cu oxigen noninvaziv nu poate fi decât benefică. Mă gândesc să vorbesc şi cu cei de la UNICEF pentru a-i ajuta pe copiii din Siria. Filmul scris, regizat, produs şi jucat de mine, Destino,  are  ca  subiect un caz social, care m-a sensibilizat şi ca mamă, ca femeie care a avut propriile suişuri şi coborâşuri în viaţă.

Apropo de coborâşuri, pandemia te-a afectat şi pe plan financiar?

M-a afectat foarte mult financiar.

Dar la nivel personal, cum ai suportat despărţirea de soţul tău, de tatăl copilului tău?

Nu e uşor pentru Aurora-May, totul a fost destul de brusc, pentru că, de când s-a născut ea, nu a stat niciodată atât de departe de tată. Mulţumită  tehnologiei  avansate  de  care  ne bucurăm cu toţii, există mijloace prin care să ne vedem şi auzim zilnic, dar nu e uşor, pentru că ai nevoie de atingere, ai nevoie de contact fizic.

Dacă nu vă mai întoarceţi în Italia, luaţi în calcul varianta să vină el aici, în România?

Probabil aşa se va întâmpla, pentru că nu ne-am decis când ne vom mai întoarce în Italia.

Putem spune, aşadar, că te-ai întors definitiv în România?

Este prima dată în viaţa mea, de când am devenit mamă, când iau în calcul o astfel de posibilitate. Dar nu e simplu, pentru că asta mică s-a născut la Roma, limba ei principală e italiana, la grădiniţă vorbeşte în italiană şi engleză, cu tatăl ei vorbeşte în italiană şi franceză. Româna am neglijat-o, dar nu din snobism, ci pur şi simplu pentru că am considerat că era prea multă informaţie pentru ea. Totuşi, în ultimele patru luni de când suntem în România, a învăţat şi româna. Eu aveam o fobie legată de întoarcerea în România, de teamă că nu ştiam ce să fac cu şcoala copilului, dar iată că acum am depăşit această frică. Dacă găsesc aici o şcoală în care să se simtă ea bine şi înţeleasă, totul e OK.

Pe plan profesional, ce te-ar interesa cel mai mult să faci în România?

Sunt absolventă de Actorie şi cu asta mi-am câştigat existenţa toată viaţa, dar, în ultimii ani, am cochetat cu regia şi am avut nişte satisfacţii chiar mai mari decât cele actoriceşti, pentru că filmele mele au fost selecţionate la festivaluri  internaţionale.  Am  descoperit  că am valenţe ca scenarist şi chiar producător, m-am ocupat, în ultimul an, şi de distribuţie într-o casă de producţie italiană. M-ar inte-resa o întoacere în teatru, dacă rezolv înainte cu şcoala copilului, evident, mi-aş dori să pot pătrunde în publicitate ca regizor, nu exclud să mă ocup nici de managementul cultural, eu având un Master în aşa ceva, dar şi experienţă în a gestiona proiecte artistice în Roma şi România.