FOTO Paradisul "minigarhilor". Cum arată viaţa fiicelor oligarhilor ruşi

16 aprilie, 2022
1 fiicele oligarhilor jpg jpeg

Moştenitoarele marilor averi din Rusia par să se revolte împotriva politicii de represalii a lui Vladimir Putin, dar totodată ţin şi la statutul lor privilegiat, drept pentru care militează pentru pacea în Ucraina doar cu jumătate de gură.

La o lună de când Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, aflăm tot mai multe despre viaţa sa privată şi a anturajului său de oligarhi, lucruri care erau considerate până acum secrete de stat. Dacă occidentalii le-au contabilizat deja averile şi le-au pus sub urmărire sau chiar sechestru avioanele şi iahturile private, aflăm că şi copiii acestora au felia lor de notorietate, avere şi „jucării de lux“ – ce-i drept, în „miniatură“ faţă de părinţii lor, care parcă se întrec în a deţine tot ce e mai opulent sau grandios.

Numai că, în timp ce superbogaţii Rusiei sunt preocupaţi să-şi mute iahturile în ape „prietenoase“ şi să-şi vândă din active, pentru a evita sancţiunile, unii dintre descendenţii lor fac propriile mutări – şi nu neapărat favorabile Moscovei!

Copiii acestor oligarhi, crescuţi departe de lumea geopoliticii, obişnuiţi să aibă orice, oricând şi prin orice metodă, au umplut Instagramul cu hainele lor de designer, petrecerile organizate pe iahturi, maşinile lor exorbitante, deplasările cu avioane private ori vacanţele lor exclusiviste. Numai că în lumea lor sclipitoare, finanţată de cleptocraţia întunecată a Rusiei, ideea de război nu are sens. Sunt tineri, plini de viaţă, neîngrădiţi de niciun fel, iubitori de gadget-uri, internet şi concerte, şcoliţi (culmea!) pe băncile Occidentului şi crescuţi în lumea capitalistă. Adică fix ce li se interzice acum tinerilor din blocul estic, prin politica de reprimare a tuturor mesajelor ce provin din vest. Şi, cu toate că păreau alienaţi social, tocmai umbrele bombelor şi ecourile dramelor de război ale ucrainenilor, până de curând consideraţi „fraţi“, le-au zguduit „minigarhilor“ paradisul intangibil.

Sofia Abramovici (27)

Poate că tatăl său, Roman Abramovici, este unul dintre intimii lui Vladimir Putin, în schimb Sofia este unul dintre cei mai mari critici ai liderului de la Kremlin, de când tatăl său a fost izgonit din Marea Britanie şi şi-a văzut bunurile confiscate. La sfârşitul lunii februarie, ea posta un InstaStory în care spunea că „Cea mai mare şi mai de succes minciună a propagandei Kremlinului este că majoritatea ruşilor sunt alături de Putin“. Imaginea includea textul „Rusia vrea un război cu Ucraina“, cuvântul „Rusia“ fiind tăiat şi înlocuit cu „Putin“.

3 sofia abramovici 2 jpg jpeg

Sofia s-a născut în Rusia şi s-a mutat în Anglia în 2003 împreună cu părinţii şi fraţii ei mai mari, Anna (30) şi Arkadiy (28). Pe lângă ei, ea mai are trei fraţi vitregi din alte căsătorii ale tatălui ei – mama sa, Irina, fiind a doua soţie a lui Roman Abramovici. Statutul familiei lor, extrem de expusă şi mediatic, a impus ca ea şi fraţii ei să fie mereu aflaţi sub supraveghere şi însoţiţi de gărzi de corp, să aibă şofer şi să zboare frecvent cu elicopterul sau avionul privat.

Împreună cu fraţii ei, Sofia a urmat şcoala privată Godolphin&Latymer, din vestul Londrei, unde taxa de şcolarizare se ridică la 31.000 de dolari pe an. După divorţul părinţilor ei în 2007 (un aranjament de 300 de milioane de dolari îndelung disputat), Sofia a urmat un curs de managementul afacerilor la Royal Holloway din Egham, Surrey.

8 sofia abramovici 3 jpg jpeg

Controlul total şi pendularea între casa tatălui său din Londra şi reşedinţa ei din West Sussex a făcut-o să fie mai interiorizată şi mai ataşată de caii şi câinii ei. De altfel, ea este o călăreaţă pasionată şi asta se vede şi în postările ei, care au legătură mai curând cu echitaţia şi cu sporturile nautice. Dar chiar dacă Sofia nu se laudă cu viaţa ei luxoasă pe reţelele de socializare, asta nu înseamnă că nu se distrează. La majorat, a avut parte de o petrecere de 40.000 de lire sterline, demnă de o moştenitoare, vacanţele şi le petrece preponderent pe Coasta de Azur şi în Caraibe şi are parte de intrări VIP la concerte, chiar în backstage.

9 sofia abramovici 4 jpg jpeg

Anastasia Potanina (37)

Ea este fiica cea mare a celui mai bogat rus, „magnatului metalelor“ Vladimir Potanin, unul dintre cei şapte mari oligarhi care l-au ajutat pe Boris Elţin să fie reales preşedinte în 1996 şi care, uimitor, nu se află pe lista oligarhilor sancţionaţi – poate pentru că a donat 250 de opere de artă pentru Pompidou şi a fost distins cu Legiunea de Onoare Franceză. Mama ei, Natalia, i-a fost soţie lui Potanin vreme de 31 de ani, până când Potanin s-a îndrăgostit de o femeie mai tânără şi i-a cerut divorţul – fapt pentru care Natalia s-a luptat în instanţă să obţină jumătate din averea lui de atunci, de 15 miliarde de dolari.

11 potanina jpg jpeg

Ca şi copiii lui Abramovici, Anastasia (născută pe 30 aprilie 1984) şi fraţii săi, Ivan şi Vasili, au trăit o vreme şi la Londra, unde mama lor s-a mutat, după ce tatăl s-a recăsătorit în 2014 şi i s-au născut alţi doi copii. Cei trei copii ai Nataliei sunt campionii Rusiei şi ai lumii la acvabike – întreceri pe jet schi. Anastasia a câştigat campionatul rus de mai multe ori, la categoriile freestyle şi slalom, şi a devenit campioană mondială de trei ori. Însă cariera ei sportivă s-a încheiat odată cu o accidentare gravă la ambele picioare. În şcoală, Anastasia avea o aplecare spre desen şi artă (acum fiind proprietara unei galerii de artă contemporană în Moscova), dar a decis să urmeze cursurile unei facultăţi de finanţe.

12 anastasia potanina 3 jpg jpeg

În studenţie, s-a ocupat de dublarea filmelor străine, iar după absolvire, tătăl ei a angajat-o la una dintre companiile sale, Nastya preluând funcţia de manager în cadrul unei firme care se ocupa cu montarea instalaţiilor în parcul olimpic de la Sochi. După Jocurile Olimpice, ea a rămas şefa companiei şi a început să organizeze evenimente sportive, culturale şi sociale. Aşa şi-a cunoscut şi viitorul soţ, Artem Kruchin, un fost campion de dans sportiv, actualmente profesor şi reprezentant al Marii Britanii în concursurile de dans, cu zece ani mai tânăr decât Anastasia. Cei doi au avut parte de-o nuntă somptuoasă la Cap-Eden-Roc din Antibes, pe coasta de Azur, pentru care Potanin a plătit 10 milioane de dolari.

14 anastasia potanina 1 jpg jpeg

Ksenia Sobciak (40)

Este poate cea mai vocală dintre „minigarhi“ (aşa cum îi numeşte presa pe copiii oligarhilor) şi este cunoscută drept „Paris Hilton a Rusiei“. Fiica cea mică a senatoarei Liudmila Narusova şi a fostului primar al oraşului Sankt Petersburg, Anatoli Sobciak, Ksenia s-a născut pe 5 noiembrie 1981 în perioada fostei Uniuni Sovietice. În ciuda lipsurilor îndurate de ruşii de rând, Ksenia a crescut într-un mediu privilegiat, cu ore de balet la Teatrul Mariinsky şi cursuri de artă predate de şcoala Muzeului Ermitaj, ulterior optând pentru studiul Relaţiilor Internaţionale, la Moscova.

Traiul înstărit se datora conexiunilor tatălui său şi speculaţiilor făcute pe piaţa liberă, imediat după căderea blocului comunist. Ales în 1991 edil al metropolei Sankt Petersburg, profesorul de ştiinţe juridice Anatoli Sobciak l-a promovat pe fostul său elev, Vladimir Putin, ca viceprimar, acesta considerându-l unul dintre mentorii săi politici. Însă în 1996, Anatoli a fost nevoit să fugă din ţară, după ce a devenit protagonistul unor investigaţii penale. Revenit în Rusia în 1999, după ce Vladimir Putin promovase în funcţia de premier, tatăl Kseniei nu a mai avut aşa succes printre oligarhii „primului val”, şi, în mod curios, a murit subit în martie 2000. Privită cu suspiciune, moartea lui Sobciak a fost clasată drept naturală, cu toate că circulă ideea că fostul primar ar fi fost otrăvit.

20 ksenia sobciak 1 jpg jpeg

Să-l fi trădat Sobciak pe Putin? Relaţiile ulterioare ale familiei cu noul „ţar“ al Moscovei confirmă contrariul. Chiar Ksenia, devenită actriţă şi jurnalistă, spunea că „O mulţime de oameni îmi aduceau cadouri şi mă învăluiau cu afecţiune falsă, apoi într-o zi a fost linişte absolută. Telefonul n-a mai sunat şi n-a mai venit nimeni. Sper să nu mai experimentez niciodată asta. Putin a făcut multe pentru familia mea atunci şi sunt mândră că a fost prietenul tatălui meu“.

18 ksenia sobciak 4 jpg jpeg

Între timp, însă, raporturile de subordonare s-au inversat şi, după moartea lui Anatoli, ceva trebuie să se fi petrecut, de vreme ce Ksenia a dat brusc studioul de televiziune – unde era foarte populară în calitate de gazdă a reality show-ului Dom-2 (2004-2012) de pe canalul rusesc TNT – pe arena politicii, unde i se opunea chiar lui Putin. Şi este cu atât mai curios, cu cât Ksenia câştiga între 2 şi 3 milioane de dolari pe an, fiind în topul celor mai bine plătite 10 celebrităţi din Rusia, potrivit Forbes. Totuşi, ea şi-a depus candidatura la preşedinţie şi a invitat toate forţele politice din opoziţie să i se alăture, chiar şi pe Aleksei Navalnîi. În replică, acesta a catalogat-o drept un „candidat-caricatură“, considerând-o parte a unui scenariu gândit de Kremlin pentru a da impresia de o democratizare a votului. Să vă spunem că n-a obţinut decât 1,68% din sufragii?

16 ksenia sobciak 2 jpg jpeg

Cert e că frumoasa blondă, care în 2009 era numită „cea mai atrăgătoare burlăciţă“ şi care are două mariaje la activ (cu soţi provenind din lumea teatrului) şi un copil, a cochetat mereu cu ideea de-a face politică, promiţând că va dărâma statuia lui Lenin din Piaţa Roşie, un simbol al unei lumi medievale. Iar acum s-a poziţionat împotriva războiului din Ucraina, înfuriindu-l şi mai tare pe Putin, mai ales cu interviurile sale recente, la care a fost invitată şi a doua soţie a lui Kirill Şamalov, fostul ginere al preşedintelui.

17 ksenia sobciak 3 jpg jpeg

Maria/Maşa Yumaşeva (20)

Nepoata fostului preşedinte rus Boris Elţîn face parte din generaţia care nu a prins nici sistemul sovietic, nici tranziţia spre capitalismul de tip rusesc, fiind născută pe 14 aprilie 2002. Poate de aceea, Maria, alintată Maşa, se consideră a fi o revoluţionară, militând pentru pace încă din prima zi a atacurilor asupra Ucrainei. Şi nu doar că a postat mesaje anti-război pe reţelele de socializare (ca mama ei, Tatiana!), ci a şi participat la un miting la Londra, pentru a-şi arăta solidaritatea cu ucrainenii. Asta deşi tatăl său, miliardarul Valentin Yumaşev, este unul dintre consilierii guvernamentali ai lui Vladimir Putin, pe care l-ar fi ajutat să ajungă la putere! La fel, trebuie spus că Tatiana Yumaşeva este o apropiată a lui Roman Abramovici, iar Valentin a fost, până în 2018, socrul altui oligarh, Oleg Deripaska – care la rândul lui a insistat pe lângă Putin să înceteze războiul!

21 maria yumaseva 2 jpg jpeg

Înflăcărarea Maşei se datorează şi logodnicului ei, Fedor Smolov (32), atacant pentru Dinamo Moscova şi naţionala Rusiei şi unul dintre primii fotbalişti care s-au declarat împotriva invaziei. Cei doi s-au logodit în ianuarie 2020, pe insula Saint Barthelemy din Caraibe (unde se spune că vor să se şi căsătorească), când Maşa nu împlinise nici măcar 18 ani. Fedor Smolov a mai fost căsătorit cu modelul şi prezentatoarea de televiziune Victoria Lopyreva (36), care a fost desemnată Miss Rusia în anul 2003 şi de care a divorţat în 2015.

22 maria yumaseva 1 jpg jpeg

Cât despre Maşa, deşi contul ei de Instagram abundă în fotografii cu ea în costum de baie, în destinaţii exotice, este cât se poate de serioasă atunci când vine vorba despre marea ei pasiune, arta contemporană. De altfel, ea s-a şi implicat activ în câteva licitaţii de artă, sumele obţinute fiind donate tratamentul persoanelor cu afecţiuni mintale. Şi de ajutor pare să fie şi faptul că, în 2009, a primit cetăţenia austriacă, în baza bunelor relaţii ale tatălui său cu conducerea concernului canadian-austriac Magna.

23 maria yumaseva jpg jpeg

Elizaveta/Lisa Peskova (24)

Mai puţin curajoasă ca alte fiice de oligarhi, şi fata purtătorului de cuvânt Dmitry Peskov a avut un moment de rebeliune împotriva sistemului putinist, postând un InstaStory cu hashtag-ul #notothewar. Pentru o oră doar, după care l-a şters! De bună seamă, tatăl său i-a atras atenţia că-l pune într-o situaţie dificilă la Kremlin, mai ales că el a susţinut arestările protestatarilor anti-război din Rusia, fapt pentru care s-a conformat fără alte comentarii.

25 elizaveta lisa peskova 1 jpg jpeg

Născută pe 9 ianuarie 1998 la Moscova, Lisa n-a avut de la început un trai de invidiat, ea povestind că „îmi amintesc foarte bine vremurile în care familia noastră nu avea bani deloc, iar mama şi tata, după ce mă trimiteau la culcare, se duceau să studieze, după orele de serviciu.“ N-ai fi spus, de vreme ce bunicul ei a fost diplomat, iar tatăl ei era absolvent al Institutului ţărilor asiatice şi africane de la Universitatea de Stat din Moscova.

27 lisa peskova 2 jpg jpeg

La fel ca ei, Lisa este fluentă în franceză şi engleză şi se descurcă în arabă, chineză şi turcă. Iniţial, a dat şi ea admitere la acelaşi institut din Moscova, dar a renunţat după un an, pentru a urma o facultate de marketing la Paris. Acum, ea este este vicepreşedintele Fundaţiei pentru Dezvoltarea Iniţiativelor Istorice Ruso-Franceze şi are un blog cu care a şocat, la început, prezentându-se drept „Peskova Elizaveta Dmitrievna, fiica miliardarului şi hoţ al ţării, secretarul de presă al şefului statului“. Ulterior, ea s-a justificat spunând că totul a fost ca replică la bullying-ul din online, numai că nu toată lumea a înţeles sarcasmul ei şi a luat postarea în serios.

26 lisa peskova jpg jpeg

Maria Vorontsova (37)

Din această listă nu putea lipsi fiica cea mare a preşedintelui rus, din căsătoria lui cu Ludmila, fostă stewardesă. Maria a venit pe lume pe 28 aprilie 1985, la Leningrad (actualul Sankt Petersburg), în timp ce tatăl ei era plecat într-o călătorie de afaceri. A fost botezată după bunica paternă, deşi mama ei şi-ar fi dorit s-o numească Nataşa, şi mai are o soră mai mică, Katerina – născută în 1986, în Germania.

Spre deosebire de alţi copii de preşedinţi, care cresc în vizorul public, ele a avut o copilărie liniştită, întrucât Vladimir Putin şi-a dorit ca viaţa sa personală să rămână necunoscută publicului. Aşa că, după o copilărie petrecută la Moscova şi o şcolarizare în limba germană, în 1999 şi-a trimis fiicele în Germania, sub identităţi false şi sub supravegherea fidelului ofiţer STASI Matthias Warnig

29 fiica lui vladimir putin maria vorontsova 3 jpg jpeg

Pasionată de biologie, Maria a studiat mai întâi la Universitatea din Sankt Petersburg, după care s-a înscris la Medicină, în Moscova, şi şi-a dat doctoratul în endocrinologie, cu specializarea în boli rare ale copiilor. Unii spun chiar că ea şi-ar consilia acum tatăl în materie de genetică şi geriatrie.

O vreme, ea a locuit în Voorschoton, în Olanda, ţara natală a soţului ei, omul de afaceri Jorrit Faasen şi tatăl celor doi copii ai săi (născuţi în 2012 şi, respectiv, 2017). Putin îi dăduse ginerelui său o poziţie importantă în compania Gazprom. Din păcate, în 2013, când prăbuşirea unui avion malaezian în Ucraina s-a dovedit a fi, de fapt, un atac cu o rachetă rusească, familia lor a fost alungată din Olanda. Divorţată de curând, Maria este cercetător la Moscova şi ar locui acum într-un penthouse bine păzit de pe bulevardul Novinsky, cu vedere la Ambasada SUA.

31 fiica lui vladimir putin maria vorontsova 2 jpg jpeg

Şi Katerina este divorţată, căsnicia ei miliardarul Kirill Şamalov rezistând doar 5 ani. Cele două fete ar avea şi o soră vitregă de 17 ani, rezultată din relaţia lui Vladimir Putin cu Svetlana Krivonogik, transformată peste noapte din menajeră în femeie de afaceri rezidentă în Monte Carlo. Totodată, fosta gimnastă Alina Kabaeva i-ar fi născut lui Putin, în mai 2019, gemeni.

FOTO: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png