Interviu

Interviu Virgil Ianţu & Jasmina: „Fiica mea este mai mult decât pot să-mi doresc“

Interviu Virgil Ianţu & Jasmina: „Fiica mea este mai mult decât pot să-mi doresc“

Gazda emisiunii „ Câştigă România“, de pe TVR 2, ne-a dat şansa să asistăm la un episod din viaţa lui de tată, alături de un co-star simpatic. Virgil şi fiica lui, Jasmina Facem poze şi separat?“. Pentru că da, fiica ado­lescentă a lui Virgil Ianţu este, la cei 13 ani ai săi, o domnişoară cochetă şi fotogenică, pentru care şedinţa foto pentru noi a fost şi un prilej de a-şi mări colecţia personală de portrete. Până la urmă, Instagram rules şi o face mai ales în lumea puştilor puşi la punct cu teho­logia. Ne-am distrat să-i cunoaştem aşa, din această postură de tată nu neapărat exigent, dar care are grijă să tragă de mânecă, şi de fiică nu neapărat neascultătoare, dar care mai are divergenţe cu părinţii. Tocmai asta ne-a plăcut la Virgil şi Jasmina, atunci când i-am invitat la o lecţie de golf, la clubul Ste­jarii: să-i descoperim sinceri, necenzuraţi. Iar vouă vă propunem un interviu ca o lecţie pentru orice părinte de adolescent crescut în această eră a consumului şi a tehnologi­ei.

Te văd aşa, ca pe un patron al emisiunilor concurs de cultură generală din România. Cumva, numele tău este asociat cu asta. Care a fost provocarea în cazul emisiunii Câştigă România?

Virgil Eu am început televiziunea în 2000, cu un format puternic de emisiune-concurs de cultură generală. Apoi, au apărut şi alte­le, dar s-au pierdut un pic pe drum, n-au avut aceeaşi putere. Câştigă România a fost o surpriză şi pentru cei din străinătate, dar şi pentru noi: şi anume aceea că există un format care este la fel de puternic prin con­ţinutul, dar şi prin specificul lui: abordarea culturii generale proprii ţării în care trăieşti. Asta i-a surprins şi pe străini. Cum de, până acum, din atâte formate de quiz, nu s-a gân­dit nimeni la aşa ceva? Este, într-adevăr, o idee românească.

Mai răspund românii la ideea de concurs de cultură generală?

Da, răspund, din fericire. Şi eu am fost un pic circumspect în momentul în care urma să pornesc formatul aceasta: era vorba de TVR şi aveam nişte idei preconcepute refe­ritoare la oamenii care lucrează acolo. Mă gândeam ce putere are TVR-ul să ajungă mai departe decât este ca nivel de audienţă. S-a dovedit că am format o echipă la care eu ţin foarte mult, cu oameni din TVR, însetaţi să facă formate mişto, şi am descoperit că se poate. Dacă aduci conţinut şi investeşti şi în oameni, şi financiar, se pot face lucruri mari şi curate. Şi o spun de o mie de ori: publicul consumă ce-i oferi, nu ce-ţi cere el.

Vreo informaţie surprinzătoare despre România, pe care ai aflat-o şi tu, din acest concurs?

Da. Am aflat care este cel mai întins oraş din ţară. Te gândeşti la Bucureşti, Cluj, Timişoara. Ei bine, este vorba despre Broşteni, din judeţul Suceava.

Dacă ar fi să te retragi, la bătrâneţe, undeva în România, ce loc ai alege? Unul departe de agitaţia urbană.

La Măgura, lângă Moeciu. Acolo merg din când în când, o dată pe an, alături de fami­lia unui prieten foarte drag mie. Este un loc minunat, se văd doar munţi, stânga-dreap­ta, şi este o linişte şi o energie bună în casa în care stăm. Acolo, n-ai de ce să te grăbeşti, nimeni nu te agresează nici cu energia, nici cu vorba. Este foarte fain.

N-ai început să te grăbeşti şi tu, de când eşti în Bucureşti?

Mie îmi place să fiu punctual şi îmi orga­nizez foarte bine timpul. Am tihna şi ritmul meu, dar în momentul în care simt că sunt aproape să întârzii, intru în trepidaţii. Nu m-am adaptat Bucureştiului din punctul ăsta de vedere, nu întârzii. S-a întâmplat o dată să uit total de o întâlnire, nu a fost o în­târziere, iar pentru asta mi-am cerut scuze timp de un an.

Să-nţeleg că Virgil Ianţu nu-i iartă pe cei care întârzie la întâlnirile cu el?

Ba da, îi iert, dar nu-mi place să ştiu că un om cu care am de pornit la un drum întârzie. Pentru mine, înseamnă o lipsă de respect. Toţi pornim dintr-un loc şi mergem într-al­tul prin acelaşi oraş. Sunt distanţe mai mici sau mai mari, tocmai de-asta trebuie să cal­culăm lucrurile, încât să nu-i facem pe alţii să se simtă prost. E bine să porneşti cu mine la un drum fiind punctual. De-acolo, vedem ce putem face împreună.

Sunt curioasă dacă i-ai imprimat această calitate Jasminei, dacă este şi ea punctuală.

Nu am avut timp să observ, e mai bine să-ţi răspundă ea.

Jasmina Nu sunt!

Un Nu absolut.

Virgil Eu o grăbesc dimineaţa când e de tre­zit şi de pregătit de mers la şcoală. Şi din ca­uza asta preferă să o trezească maică-sa. Ele sunt la limită cu timpul, îşi acordă mai mult timp pentru pregătire decât mi-aş da eu.

Acum, că e plină vară, mă întrebam cum arată programul Jasminei. O laşi în tabere?

Da, merge în tabere. Dar eu pot să spun că vacanţele cu ele două, ea şi Roxana, sunt cele mai frumoase, din punctul meu de ve­dere.

Jasmina Dar şi taberele sunt frumoase!

Virgil Da, şi pentru tine, dar şi pentru noi, că putem să ne vedem şi să ne vizităm cu prie­tenii şi nu mai stăm după tine cu şcoala etc. Ne laşi în pace (râde). Dar vacanţele cu ele două sunt cele mai faine. Vedem locuri noi, ne place să umblăm, să vedem culturi difer­te, natură, oameni. Îi mulţumim lui Dumne­zeu că am avut ocazia să vedem foarte multe locuri noi, din toate punctele de vedere.

Ne poţi recomanda şi nouă câteva, în ţară?

În zona Caraş-Severin, foarte aproape de Reşiţa, există nişte chei. Cheile Caraşului, Cheile Nerei: sunt spectaculoase, nişte munţi golaşi cu lacuri şi ape cristaline. Este fabulos ce piesaje sunt acolo. Nu sunt foarte populare sau cunoscute locurile respective, cel puţin nu de cei care nu sunt din zonă. Ne pricepem, se pare, să ascundem lucrurile frumoase.

Să auzim planuri de vacanţă! Împreună sau separat, desigur.

Jasmina Şi, şi. Eu, fără mama şi tata, merg în Tenerife şi în Austria, cu o prietenă de-a mea şi cu părinţii ei. Şi cu familia merg în Spania, Grecia şi alte locuri frumoase.

Virgil Încercăm şi o Timişoara.

Chiar, îţi place oraşul natal al tatălui tău?

Jasmina Da, mai mult decât în Bucureşti. Este mult mai curat şi are multe locuri fru­moase pe care le poţi vedea.

Virgil Iar pe mine mă bucură asta. Într-adevăr, Timişoara arată aşa cum trebuie să arate un oraş din România şi din Europa. E în reconstrucţie de vreo cinci-şase ani, dacă nu mai bine. Până atunci, oraşul cădea pe el, dar acum arată spectaculos, cu clădirile renovate şi o atmosferă plăcută, cu terase. Într-adevăr, ne simţim foarte bine când mergem acolo. De obi­cei, mergem cu maşina, prin sud, pe la Orşova, pe Dunăre, şi ne întoarcem pe sus, pe la Alba- Iulia şi vizităm locuri.

Să-nţeleg că ai făcut pasul spre şoferie? Că ştiam că nu voiai aşa ceva.

Da, am făcut pasul spre şoferia Roxanei. Deo-camdată, sunt copilot. Sunt cu aplicaţiile, cu Waze-ul, cu urmărit drumul, cu indicaţiile. Sunt foarte bun la asta. Aş conduce bine, dar n-o fac, că nu mă interesează deocamdată.

Nici carnetul nu ţi l-ai luat?

Nu. L-am lăsat acolo. (râde) Mai în­treabă-mă pe la 70 de ani. Ai mei, nu ai tăi.

Să schimbăm registrul! Cum te împaci cu cochetăria Jasminei? Este o adolescentă foarte frumoasă, se machiază.

Nu este foarte frumoasă, este un copil normal.

Ba nu, arată foarte bine!

Acum, machiată, da! (râde) Ne în­ţelegem foarte bine, suntem prieteni foarte buni, chiar dacă ea mai zice c-o cert. Nu, te trag de mânecă atunci când greşeşti. Iar asta este o perioadă în care ştii şi tu că trebuie să fac asta mai des. Dar suntem prieteni foarte buni. Cel puţin eu cu ea, sigur.

Dar tu cu tatăl tău, Jasmina? Este un poliţist rău în ceea ce priveşte vestimentaţia ta, să zicem?

Jasmina Nu, deloc. Chiar e foarte re­laxat din punctul ăsta de vedere. Mă sfătuiesc eu el.

Virgil Şi ea îmi mai spune mie ce haine să combin.

Am văzut asta astăzi, la şedinţa foto. Ţi-a ales tricoul. Jasmina, apropo de haine, la şcoală aveţi libertate sau vi s-a impus o uniformă?

Jasmina Da, e foarte strict la şcoala la care merg şi chiar nu-mi place asta. N-avem voie să purtăm haine norma­le, ci bluze groase de uniformă în care transpiri şi e oribil. N-avem voie nici cu pantaloni scurţi sau ceva mai larg, în care să poţi să respiri.

Virgil Eu cred că uniforma trebu­ie să existe. E adevărat că trebuie să fie adaptată în funcţie de anotimp şi trebuie să conţină materiale OK. Dar trebuie să existe, are frumuseţea ei.

Sunt curioasă dacă sunt şi limite legate de tehnologie. Cine stă mai mult pe telefon: tu sau Jasmina?

Eu sunt unul dintre primii oameni din ţara asta care au avut iPhone. Mi l-am luat exact când s-a lansat, doar că, în timp, a început să mă înveţe Jasmina nişte lucruri. Eu n-am mai avut răbdare să intru în profunzimea softului, dar ea este foarte la curent, cum sunt toţi de vârsta ei. Dar nici eu nu sunt departe. Însă mie mi se pare că ocupă prea mult timp telefonul, care trebuie să fie util şi e adevărat că trebuie să fie şi de divertisment. Dar un copil nu are discernă­mântul de a face diferenţa între dependen­ţă şi gesturile astea obsesiv-compulsive, pe care le întâlnesc şi la mine. În vacanţă, când mai stau fără telefon, am nişte zile de linişte mentală fantastică. E foarte de ajutor, dar trebuie să ne găsim măsura. Aici e o zonă foarte periculoasă.

Virgil, cum e fiica ta, aşa cum o ştii tu şi noi n-avem de unde s-o cunoaştem?

Fiică-mea este mai mult decât puteam să-mi doresc. Normal că avem discuţii, e firesc să avem discuţii legate de formarea şi dezvol­tarea ei. Ea înţelege şi mă bucură că pot dis­cuta asta cu ea. Nu e vreo tocilară, dar este responsabilă şi ştie ce are de făcut la şcoală. O mai tragem de mânecă, dar când se apucă de lecţii, chiar face treabă. Are rezultate foarte bune. Şi este un copil foarte vesel, cu simţul umorului, iar eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ea.

Jasmina, eşti datoare cu o replică!

Jasmina Tata e înţelegător, iar eu recunosc că, uneori, mă comport cam nepotrivit. Mă bucur că mă înţeleg atât de bine cu părinţii mei.

Nu vreau să insist eu pe lucruri de genul acesta, după ce aţi vorbit atât de frumos unul despre altul. Totuşi, care a fost cea mai recentă divergenţă dintre voi?

Virgil Avem un căţel. Iar divergenţa este că trebuie să ne păstrăm, totuşi, limitele în rela­ţiile cu animalele. Eu iubesc foarte tare acest căţel, pe care nu l-am dorit neapărat, dar a ve­nit în casa mea şi am ajuns să-l iubesc. Însă de aici până la a se sui în pat sau a-l pupa pe faţă e o distanţă mare şi trebuie păstrate limitele. Ţin de sănătatea noastră. Parcă mi-am luat un copil, am luat-o de la capăt. Nici el nu doarme noaptea.

Bănuiesc că acest căţel a învăţat-o pe Jasmina ce înseamnă responsabilităţile.

Virgil O, da! Da, încearcă din răsputeri. Îl plimbă aproape în fiecare săptămână... Apro­po, Jasmina, când ajungem acasă, te aşteaptă ceva în curte!

Foto: Sorin Stana; Make-up: Marina Roşu; stilist: Madena; vestimentaţie: Lacoste, Guess, Marks & Spencer, Converse/magazin Collective; mulţumim stejarii country club, strada jandarmeriei 14A, Sector 1, Bucureşti.

Modifică Setările