"Nu e totul să ai picioarele până-n gât. Cel mai mult contează feminitatea!" Ion Dichiseanu şi Sara Montiel au trăit o iubire pasională. Ce spunea actorul despre frumoasa divă

A susţinut întotdeauna că marea lui iubire a fost Simona Floreasca, dar înainte ca destinul să îl lege de femeia ce avea să îi dăruiască şi un copil,  Ion Dichiseanu s-a lăsat vrăjit de o altă muză.

Sara Montiel l-a făcut pe şarmantul actor să descopere altfel dragostea, poate acesta a şi fost motivul pentru care avea să îi dedice şi o carte, “Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”.

Ion Dichiseanu şi Sara Montiel s-au cunoscut la jumătatea anilor '60, la Festivalul Internaţional de Film de la Beirut.

„Locuiam într-un hotel de cinci stele. Pe Sara am cunoscut-o la o recepţie dată de un mare bancher, unde ea mi-a reţinut numele, eu fiind trecut pe afiş John Dicksen, numele meu americanizat. În seara premierei, m-a întrebat: «John Dicksen? Te deranjează dacă-ţi spun John?». Şi John m-a strigat mereu. A trecut vremea, eu m-am întors şi, la un an de zile, în 1968, ea a venit în ţară pentru a susţine nişte concerte la Sala Palatului. S-a întâlnit cu un tovarăş foarte de treaba, Hosta îl chema, şi i-a spus că nu acceptă să o prezinte altcineva pe scenă decât John Dicksen. El se miră: «Care John Dicksen? N-avem nici un actor cu numele asta». Ea îi spune că sigur m-a cunoscut la Beirut în delegaţia oficială, mă descrie, la care Hosta l-a întrebat pe securistul de lângă el cine poate să fie…. Ne cunoşteam atunci destul de puţin. Schimbasem numai câteva vorbe in italiană. La ultimul concert al ei, Solano, dirijorul spectacolului, mi-a transmis: doamna Montiel are plăcerea să va invite la restaurant, să facem o masă de adio. Am luat masa la Athenée Palace, unde avea ea apartament. Solano mă tot împingea să mă duc la ea, iar eu nu îndrăzneam. Am băut un whisky să am curaj, şi am invitat-o la dans. Bineînţeles că eram urmăriţi din toate părţile. La 12 noaptea, cu băieţii cu ochii albaştri pe urmele noastre, am plecat la restaurantul Pescăruşul la un protocol, şi aşa a-nceput”, povestea Dichiseanu.

Sentimentele dintre ei au fost atât de puternice, încât frumoasa artistă, în loc să plece a doua zi, a rămas două luni în ţară. “Suna Madridul după ea, suna cabinetul nu ştiu care de la ei, şi într-un final n-a mai putut amâna contractele. M-a invitat, înainte de-a pleca, să fac un film împreună cu ea, Gitana, după Cervantes. Când am auzit cât mi se cuvine, am crezut că visez. Îmi amintesc că voia să-mi ofere un milion de dolari. Mi s-a părut şi mie mult, pentru că eram un ilustru necunoscut în lumea Occidentului… Dar tovarăşa Suzi Quatro, cum îi spuneam noi, Suzana Gâdea, nu m-a lăsat să plec la dată fixă pentru a putea onora contractul. Nu eram membru de partid, nu eram însurat, n-aveam părinţi, n-a vrut. Şi-aşa am pierdut o şansă… Neducandu-mă acolo, am continuat cu telefoane, ea acolo, eu aici. Şi uite-aşa, timpul a şters aproape tot. Apoi ne-am mai văzut după 30 de ani aici, la “Surprize, suprize”, unde Sarita a revăzut-o pe sora mea cu care se conversa când eram plecat la filmări (asta dacă nu venea cu mine), şi s-a arătat foarte uimită că fiica mea, Ioan, vorbeşte spaniolă. Aşa ne-a invitat pe toţi, şi m-am dus cu familia acolo. Ea era încurcată cu un cubanez… A fost una dintre femeile cele mai frumoase şi nu pentru că am iubit-o eu, ci pentru că toată lumea era înnebunită după ea”, mărturisea Ion Dichiseanu.

"Nu e totul să ai picioarele până-n gât. Cel mai mult contează feminitatea", spune Dichiseanu. Şi asta a găsit la Simona Florescu. Au fost 22 de ani împreună, dar, la un moment dat, povestea lor a ajuns la final. Cu toate astea, prietenia dintre ei nu s-a stins niciodată.