Iubiri legendare: Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi

A fost şi cântec, a fost şi foc între cei doi mari exponenţi ai culturii româneşti. S-au iubit cu pasiune şi s-au despărţit cu mare patimă. A fost una dintre cele mai furtunoase poveşti de dragoste din arta românească. Dar, în final, sculptorul a fost singurul bărbat pe care artista l-a iubit cu adevărat întreaga sa viaţă.

Viaţa amoroasă a lui Constantin Brâncuşi a fost descrisă în detaliu în opera "Brâncuşi. Amintiri şi exegeze", publicată de Petre Pandrea, în anul 1967. Scriitorul notează în volumul său că sculptorului, la fel ca şi în cazul lui Johann Wolgang von Goethe, "un şirag de femei-perle i-au urmat volens-nolens calea vieţii".

Când a întâlnit-o pe Maria Tănase în 1938, la Paris, maestrul avea 62 de ani şi un lung foileton amoros. Ea avea 25 de ani şi era deja „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Privighetoarea Bucureştiului” sau „Edith Piaf a României”. Era considerată prima divă adevărată a României şi un fenomen unic în muzica românească. Faima ei ajunsese până la Viena, oraşul în care a scos primul ei disc. Dincolo de cariera fulminantă care a propulsat-o din cartierul sărac bucureştean Cărămidari până în reflectoarele scenelor din Paris sau New York, Maria Tănase a fost o femeie specială care a trăit şi iubit aşa cum a cântat: cu pasiune şi după bunul ei plac.

Întâlnirea lor a fost prilejuită de o expoziţie de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Maria Tănase venise în Paris pentru a ajuta la promovarea expoziţiei, urmând să susţină un recital într-un restaurant parizian unde Dimitrie Gusti pusese la punct detaliile. “Gusti auzise de neica Costică (cum îi spuneau lui Constantin Brâncuşi apropiaţii) şi ne-am dus să-i facem o vizită”, avea să-şi amintească, peste ani, Maria Tănase. Admiratoare înfocată a lui Brâncuşi, cântăreaţa a fost extaziată de întâlnirea cu marele artist. Şi, de atâta admiraţie, n-a mai părăsit atelierul lui  vreme de două zile şi două nopţi. Şi a uitat cu totul de recitalul pe care trebuia să îl susţină!

Sursa: Wikipedia

Evident, etnograful Dimitrie Gusti s-a supărat că a fost lăsat baltă şi i-a cumpărat imediat nerecunoscătoarei tinere biletul de întoarcere în România. Mariei, însă, îndrăgostită până peste cap, nici că i-a păsat, vrăjită fiind de vorbele măiestrite ale lui Brâncuşi:

„Când te ascult cum le zici, Marie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înţelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nţelegi?”, îi spunea sculptorul, Mariei, la începuturile relaţiei.

Se spune că Maria Tănase l-a idolatrizat pe Brâncuşi, care dorea s-o transforme din artistă populară în cântăreaţă de operă.

“Eu cu noul meu vin din ceva foarte vechi. Am eliminat din sculptura mea tot ce nu este esenţial. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, zborul, elanul ei. Cocoşul meu nu e cocoş. Pasărea mea nu este pasăre. Sunt simboluri. Vreau să înalţ totul dincolo de pământ. Cocoşul sunt eu”, spunea el.

Mariei Tănase nu-i pica bine să-l audă spunându-i mereu că îşi iroseşte talentul cântând în cârciumi: "Casandră antică, o plângătoare profesionistă, ajunsă bună pentru zaiafeturi de trântori“.

Mai mult, spiritul lui posesiv se bătea cap în cap cu felul ei libertin de-a fi. Şi, curând, dragostea lor a început să se stingă. Deja, anul următor, în primăvara lui1939, spiritul critic al lui Constantin Brâncuşi era neînfrânat. Cei doi au fost invitaţi la faimoasa Expoziţie Internaţională din New York, unde Maria Tănase i-a cântat preşedintelui american Franklin Roosevelt piesa “Ţine, Leano, Roosevelt!”. Deşi a fost un succes fulminant cu această melodie, Brâncuşi era iritat că iubita lui a ales din nou un cântec de petrecere în locul unuia autentic românesc. Iar în ţară, presa titra batjocoritor că artista îi cântase preşedintelui american melodia “Ţine, Leano, curu' zvelt!”.

1939

În acelaşi an, Maria Tănase, sătulă să-i audă ironiile, l-a părăsit. Ulterior, celebrul sculptor a declarat că n-a regretat nimic, că dragostea dintre ei "a venit la momentul oportun şi a durat exact cât trebuia, până când ne-am plictisit unul de celălalt".

“Nu-i o cântăreaţă, bă, ci o bocitoare! Locul ei predestinat se află la înmormântări, iar nu la ospeţe. Să încerce să cânte la Opera cea Mare din Paris sau la Opera din Bucureşti”, se confesa Brâncuşi cunoscuţilor. Ea, însă, marea şi neşlefuita lui pasăre măiastră, a continuat să-l iubească. Pentru tot restul vieţii.

Şi a încercat! În 1944, artista a renunţat la seratele din restaurantele din Bucureşti pentru câteva numere de operetă. Din păcate, prestaţia ei nu s-a ridicat la aşteptările publicului, iar asta a durut-o cumplit. Atunci, Maria şi-a dat seama că Brâncuşi avea dreptate, însă nu a mai ajuns să-i spună acest lucru, pentru că sculptorul a murit în 1957, la Paris. Iar ea “l-a plâns cu lacrimi fierbinţi şi în bocete adevărate”.

În cinstea memoriei lui, dar şi a dragostei ce i-a purtat-o, a vrut să construiască o şcoală de muzică folclorică la Târgu Jiu, unde Brâncuşi ridicase Poarta Sărutului, şi să transmită mai departe dragostea ei pentru cântec prin intermediul şcolii. Dar visul ei nu s-a realizat. În primăvara lui 1963, într-un turneu la Hunedoara, a aflat că este bolnavă de cancer la plămâni. Avea să se stingă la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10.

Foto: Facebook, Wikipedia