Legenda Phoenix, din nou în România. Unde îi poţi vedea şi asculta pe Nicu Covaci şi ai săi?

8 februarie, 2018
8 1 jpg jpeg

Anul acesta, se vor împlini 56 de ani de la înfiinţarea acelei trupe rock care a uimit generaţii întregi şi care a fost înaintea timpurilor sale, uimind şi impresionând o Românie întreagă.

Phoenixul acela de la începuturi, aşa cum l-au cunoscut unii din 1962 şi până în 1977, nu mai există în componenţa în care a înregistrat cel mai mare succes. Dar legenda trăieşte încă, prin eforturile liderului Nicu Covaci (70) de a o ţine vie şi a aduce în faţa noastră moştenirea Phoenix.

Phoenix în 1973: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Costin Petrescu şi Josef Kappl.

Începând cu 10 februarie, noua trupă Phoenix se întoarce în faţa publicului cu un proiect inedit: o sinteză între ciclul Anotimpurilor prezente pe albumul „Cei ce ne-au dat nume” (1972) şi Rapsodia 1, emblematică pentru George Enescu. Este vorba despre turneul naţional Phoenix „Sinteza – Rapsodia”.

Ca în orice proiect iniţiat, starea de a fi a păsării Phoenix este şi aici cea de dăruire, şi într-o continuă luptă cu diferitele cortine ale fiinţei, ea regândeşte mereu construcţia actului artistic. Astfel, îşi propune răspunsul printr-o sinteză între celebrele „Anotimpuri” (muzică arhaică, cu trimiteri profunde, dar trăită prin forţa instrumentelor moderne) şi sensibilitatea clasică a marelui compozitor Enescu.

„Sinteza” îşi propune a fi un concert caracterizat prin accesibilitate, prin viziune şi profesionalism, un concert în care acordurile rock şi etno-rock care au transformat formaţia Phoenix în unicat vor purta permanentul mesaj – unul de chemare spre rădăcini culturale astăzi lipsite de atenţie.

Nicu Covaci

Noua trupă Phoenix

image

În cadrul turneului Sinteza - Rapsodia, Phoenix va ajunge la Iaşi (10 februarie), Târgu Mureş (12 februarie), Cluj-Napoca (13 februarie), Alba-Iulia (16 februarie), Sibiu (17 februarie), Braşov (18 februarie), Ploieşti (21 februarie), Râmnicu-Vâlcea (23 februarie), Drobeta-Turnu Severin, Constanţa şi în alte oraşe ce vor fi anunţate ulterior.

De asemenea, Sala Radio din Cluj-Napoca va fi gazda unei expoziţii foto inedite în cadrul căreia vor putea fi vizionate în premieră zeci de fotografii nepublicate ale momentelor cheie din istoria formaţiei Phoenix, extrase din arhiva personală a liderului Nicu Covaci. Expoziţia va putea fi vizionată începând cu 14 februarie şi va cuprinde şi câteva dintre tablourile realizate de Nicu Covaci, în copie.

Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc în 14 februarie la ora 18:00 la Sala Radio şi va fi urmată de un concert Phoenix Unplugged, în aceeaşi locaţie.

Foto: arhiva personală a lui Nicu Covaci



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG