„Mă duc la Iisus”. Ce mare cântăreață a spus asta cu o zi înainte să moară?

Actualizat:

Diva anilor ’90 părea pregătită de un nou capitol în viața ei când și-a dat ultima suflare în mod prematur și neașteptat. A avut cumva o premoniție legată de sfârșitul ei?

image

De-abia aștepta să revină pe marile ecrane și să-i dedice mai mult timp fiicei sale. Când colo, a fost găsită fără suflare în camera ei de hotel chiar în momentul în care se pregătea pentru un mare eveniment. Despre cine este vorba?

Whitney Houston, căci despre ea este vorba, și-a început cariera în anii ’80 și a devenit superstar pop peste noapte datorită vocii ei impresionante. Din păcate, după o vreme, cântăreața ținea prima pagină a ziarelor cu consumul ei de droguri și comportamentul regretabil pe care începuse să-l aibă și mai puțin cu realizările ei profesionale, fie ele și de excepție. 

În ultimele ei zile pe acest pământ, Whitney se întreba neîncetat de ce i se întâmplau toate cele tocmai ei și de ce o judeca lumea așa. Cel puțin asta spune un apropiat de-ai regretatei vedete.

Houston trebuia să participe la gala de dinaintea premiilor Grammy, pe 11 februarie 2012, organizată de mentorul ei, Clive Davis. Cu câteva zile înainte, „cânta, dansa, râdea și se juca”, ne-a dezvăluit nominalizata la premiile Grammy, Kelly Price, care a și urcat cu ea pe scenă în ultimul ei recital.

image
Mai multe pentru tine...

În după-amiaza zilei de 11 februarie, Whitney Houston a fost găsită moartă în cada din camera ei de hotel. Ani mai târziu, au apărut imagini nemaivăzute cu cântăreața, într-un documentar despre viața ei, în care Whitney spunea „Am momente în care mă uit în sus la Dumnezeu și îl întreb de ce mi se întâmplă una ca asta mie”.

Cu o zi înainte de-a se prăpădi, Whitney i-a spus unui prieten: „Mă duc să-l văd pe Iisus. Vreau să-l văd pe Iisus”, susține The Sun. Chiar și pe 11 februarie 2012, și-a păstrat aceeași intenție uluitoare: „Știi, El e tare OK! Chiar vreau să-l întâlnesc pe Iisus”, ar fi spus vedeta care, cu numai două zile înainte de moartea ei prematură, și-a susținut ultimul concert în care a cântat „Jesus Loves Me”.    

Din păcate, și-a îndeplinit dorința!...

Foto - Shutterstock



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg