Cel mai cool nepot al Reginei Margareta a II-a a Danemarcei şi-a sărbătorit majoratul

Actualizat:
hepta 3063912 jpg jpeg

Petrecere mare la Casa Regală a Danemarcei. Ieri, Prinţul Nikolai, cel mai mare dintre nepoţii reginei Margareta a II-a, a împlinit 18 ani şi a sărbătorit cu fast alături de familie.

El este cel mai mare nepot al Reginei Margareta a II-a.

Este unul dintre cei mai cool copii cu sânge albastru, face parte dintr-o casă regală nordică, a Danemarcei şi, începând de ieri, este major. Prinţul Nikolai, cel mai mare dintre nepoţii Reginei Margareta a II-a şi ai Prinţului Consort Henrik, fiul Prinţului Joachim al Danemarcei (48 de ani) şi al fostei sale soţii, Alexandra, Contesă de Frederiksborg, a sărbătorit într-un mod regal, îmbrăcat într-un costum elegant.

Portretul oficial al Prinţului Nikolai.

A avut parte de o petrecere surpriză pe iahtul regal Dannebrog, cu membrii familiei regale ca oaspeţi de seamă la cina care a deschis seara. 

Familia s-a reunit. La petrecere au fost prezente atât mama vitregă, cât şi mama naturală.

Nikolai, împreună cu fraţii săi, tatăl Prinţul Joachim, mama vitregă Prinţesa Maria şi mama Alexandra Christina Manley s-au fotografiat ca o familie fericită. La petrecere, Prinţul Joachim, tatăl lui Nikolai, a stat alături de fosta soţie, dar şi de actuala, Marie.

Prinţul Joachim, alături de Prinţesa Marie şi de cei doi copii ai cuplului, Prinţesa Athena şi Prinţul Henrik.

Alexandra s-a fotografiat alături de cei doi băieţi ai săi din mariajul cu Prinţul Joachim, Nikolai ( 18) şi Felix ( 15).

image

Prinţesa Mary, mătuşa lui Nikolai, a participat, de asemenea, la petrecere alături de copiii ei. Familia regală a lansat, de asemenea, un nou portret al adolescentului pentru celebrarea majoratului său. Printul Nikolai, care este al şaptelea în linie la tronul danez, va acum de acum posibilitatea de a conduce singur o maşină. Recent şi-a luat şi permisul de conducere, dar până acum, la împlinirea a 18 ani, a trebuit să fie însoţit în maşină.

Prinţesa Mary, alături de cei patru copii ai săi: Christian (11), Isabella (10) şi gemenii Josephine şi Vincent (6 ani).

Citeşte şi: Acest puşti cool este prinţ! Află din ce casă regală provine

Foto: Hepta, fotograf Steen Brogaard



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles Prințul William și Kate colaj getty images jpg
Regina Rania si familia foto Facebook jpg
Prințul William și Kate Middleton profimedia 1115754988 jpg
Prințul Hisahito versus Prințesa Aiko   FOTO Profimedia jpg
Regina lui George al IV lea, Caroline, anterioara  Prințesă Caroline Amelia Elisabeta, 1768   1821, fiica lui Carol, Duce de Brunswick Wolfenbüttel, Profimedia 1016677220 jpg
Prințesa Diana   1134215695GettyImages 1134215695 jpg
Prințul Al Hussein bin Abdullah II, Prințesa Rajwa, Regina Rania profimedia 0762485462 jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Regele Carl al XVI lea Gustaf, Prințul Daniel, Regina Silvia și Prințesa Victoria a Suediei la ceremonia de decernare a Premiilor Nobel 2025, GettyImages (2) jfif
Prințul Abdul Malik și Dayangku Raabi'atul 'Adawiyyah Pengiran Haji Bolkiah, profimedia 0238406639 profimedia 0238408690 jpg
Prințesa Rajwa și Prințul Moștenitor Al Hussein, Foto Instagram (7) (1) jpg
Prințul Abdul Mateen al Bruneiului face fitness și promovează sportul   FOTO Instagram jpg
Prințesa Basmah bint Saud GettyImages 506536956 jpg
Regele dansează, un film despre viața lui Ludovic XIV, Profimedia (2) jpg
Șeica Moza bint Nasser   profimedia 0093181607 jpg
Marius Borg   profimedia 1110434769 jpg
Charlene și Albert de Monaco foto Facebook2 jpg
Regina Elisabeta I a Angliei  foto   profimedia 0414871721 jpg