OK! a testat! SUP sau surf: ce sport de apă ţi se potriveşte?

21 iulie, 2016
surf PicMonkey Collage jpeg

Cu vâsle sau fără, dar neapărat pe placă, redactorul revistei OK! a testat trei dintre cele mai cool şi la îndemână activităţi nautice, pentru ca tu să decizi care-i potrivită pentru tine.

Redactorul OK!, alături de Leon Rotaru, instructor de SUP PIlates

Paddleboarding

Este ca şi cum ai merge pe apă. Aceasta e cea mai frecventă descriere pe care pasionaţii i-o fac celui mai uşor şi plăcut dintre sporturile nautice. Totul este simplu în paddleboarding, pornind de la echipamentul minim, o placă mai lată decât cea de surfing şi o padelă cu care se vâsleşte din picioare, până la timpul foarte scurt în care înveţi mişcările. V-o spunem din experienţă, căci am testat acest sport pentru voi. Aşadar, OK! poate depune mărturie că cel mai dificil moment din cadrul orei de iniţiere alături de Leon Rotaru, instructor sporturi nautice la Vila 23, este acela în care păşeşti pe placă şi-ncerci să te ridici pentru prima dată în picioare. Dar merită!

„Practicând Stand Up Paddle (SUP), te tonifiezi şi slăbeşti, pentru că vorbim de o mişcare fină, la un ritm cardio moderat. Şi-n tot acest timp, lucrează toate grupele musculare, de la vârful degetelor până-n creştetul capului. Asta deoarece pământul se schimbă cu o suprafaţă fluidă, iar tu trebuie să compensezi acest lucru, punând la muncă muşchi pe care nu-i sesizezi. Iar aceştia lucrează în permanenţă“, declară Leon, fost practicant de schi alpin.

Cum te simţi după?

Când faci acest sport la un ritm mai susţinut, poţi simţi febră la nivelul muşchilor intercostali, la triceps, trapez şi umeri. „Fiind vorba de un low burning, s-ar putea să nu transpiri, dar munceşti. Este o calitate a mişcării, nu o cantitate.“

Mişcările uşoare pe care le faci pentru a te deplasa pe apă îţi întăresc muşchii abdominali, în timp ce braţele şi umerii lucrează pentru a-ţi propulsa corpul cu ajutorul vâslei, iar picioarele sunt tensionate în mod constant, pentru a te menţine drept pe placă. Cel mai interesant este că, deşi pare că nu faci o mişcare intensă, ajungi să arzi 400 sau mai multe calorii pe oră.

Unde a greşit redactorul OK la şedinţa de iniţiere?

„Fiind vorba de un element nou, a fost un pic prea încordată, ceea ce se va resimţi în febră musculară. Depinde foarte mult de cât poţi să te deconectezi. Cu cât te relaxezi mai mult, cu atât te controlezi şi te echilibrezi mai mult pe placă.“

Vorbind doar de beneficiile fizice, uităm de un alt aspect important al paddleboardingului, cel mental. Relaxarea este mai mare decât în cazul multor altor forme de mişcare. Dispar pereţii, pământul devine fluid, totul curge. În plus, SUP este cel mai rapid şi mai simplu mod de a lua contact cu sporturile nautice. Este primul pas, un sport pe care îl poţi învăţa în cinci minute.

La ora de Pilates pe placă

image

Pilates pe placă

După ce înveţi să stai în echilibru pe placă, ai putea trece la nivelul următor: să execuţi mişcări de Pilates pe ea. Pilatesul pe placă este o formă de mişcare care te solicită foarte mult, pentru că combină beneficiile a două sporturi diferite, dar care fac o echipă bună împreună. Sub îndrumarea lui Leon Rotaru, redactorul OK a încercat mai mult poziţii pe placa de paddleboarding, menţinută în echilibru pe apă.

 Ce aduce în plus faţă de Pilatesul obişnuit?

„Prezenţa apei necesită un control mai accentuat al mişcărilor şi, astfel, al tuturor grupelor musculare implicate în mişcarea respectivă. Practic, salteaua devine fluidă“, spune Leon.

Cu toate că o combinaţie între Pilates şi SUP pare una neaşteptată, are sens. Vorbim de două activităţi cu impact limitat asupra corpului tău, care tind către acelaşi rezultat: îmbunătăţirea posturii şi întărirea musculaturii mediene. O formă înrudită a acestei activităţi este Yoga pe placă, cu beneficii similare la nivel fizic, dar mai ales mental.

Să execuţi o poziţie pe placă, în timp ce aceasta este ancorată pe apă, este, evident, mult mai dificil decât să faci acelaşi lucru pe saltea. Însă faptul că faci asta într-un spaţiu deschis şi fluid, precum apa, te va calma şi-ţi va da o stare de bine mai rapid decât se întâmplă la sală. Mai mult, liniştea pe care o regăseşti în peisajul marin sau pe lac te ajută să te concentrezi mai mult asupra respiraţiei, un principiu foarte important al claselor de Pilates.

Că este o activitate la fel de destresantă precum paddleboardigul este de la sine înţeles. Apa face toată muncă, dacă putem spune aşa, căci doar să fii prezent lângă o suprafaţă mare de apă are un efect extraordinar asupra psihicului nostru. Fizicul lucrează, psihicul se relaxează…

Unde am luat lecţii de SUP?

Resort Vila 23, strada Zorelelor 44A, Snagov

Tiberiu Balica, instructor de surf

Surfing

 La ora 19, când se eliberează piscinele de la Divertiland, Tiberiu Balica, instructor de surf la SUP Academy, îşi începe lecţiile în cea cu valuri artificiale. Şi da, surfingul este pentru toată lumea, căci poţi să te distrezi chiar şi pe un val care-ţi ajunge până la genunchi. Singura condiţie care ţi se pune înainte să vii la cursurile de surf este să vrei să înveţi acest sport. Nu vorbim de o activitate pe care o deprinzi imediat, este nevoie de perseverenţă, ca la artele marţiale.

„Important este să te simţi bine. Poţi să faci asta încă din primul curs, să te ridici în picioare şi să chiui pe val după prima oră. După maximum cinci cursuri, oamenii reuşesc să se ridice pe placă, dar majoritatea se ridică chiar în primele ore.“

De la Tiberiu, acest guru al valurilor, am aflat că esenţialul pentru un surfer nu este cel pe care îl caută mulţi. Aspectul ăla suplu şi sculptat, ca-n filme.

„Am văzut şi surferi plinuţi şi se dau mai bine ca mine. Dar nu asta e important, ci ceea ce învăţăm de la surf: să respectăm energia şi forţa apei, să ne adaptăm la ea, apă din care şi noi ne compunem în proporţie de 90 %. Surful este un moment scurt şi intens de serenitate şi de meditaţie, dispar toate celelalte lucruri din viaţa ta şi rămâi doar tu cu valul.“

La cursul de iniţiere în surfing

Redactorul OK!, alături de Tiberiu Balica, instructor de surf

Diferenţa dintre surfing şi paddleboarding?

Una enormă, spune surferul nostru. Deşi pentru ambele ai nevoie de o placă, la paddleboarding te deplasezi prin apă cu ajutorul unei vâsle, în timp ce la surfing te foloseşti de propriile braţe. Şi credeţi-ne, după ce am testat cea din urmă tehnică, depunem mărturie că este mai greu decât pare în fotografii!

După prima lecţie de surf vei simţi febră musculară, chiar dacă ai stat mai mult sub val, decât pe el, aşa cum a făcut redactorul OK!.

„Trebuie să simţi o febră musculară la braţe neapărat, la umeri, spate, zona lombară, gât. În picioare stai cel mai puţin, partea în care stai pe placă este cea mai scurtă. Mai mult stai pe burtă şi în fund. Trebuie să te mişti prin apă, să ajungi la val, să aştepţi valul. Într-adevăr, partea cea mai frumoasă este ce se vede în poze şi statul în picioare, dar e mult de muncă până acolo. Prima dată înveţi să te târăşti pe burtă, prin apă, să te lupţi cu valurile, apoi înveţi să prinzi un val, să te ridici în picioare.“

Cursurile de surf de la Divertiland te ajută să înveţi câte puţin din toate acestea, într-un spaţiu îngust şi sigur. Apoi, după ce ajungi să le conectezi pe toate, poţi face şi tu ceea ce vezi prin filme: să prinzi valul perfect, undeva, la Ocean.

Cum te simţi după?

Redactorul OK! n-a prins chiar valul perfect în primul curs de surf, dar în acea secundă cât a reuşit să se ridice, în genunchi, pe placă, senzaţia a fost de milioane. Şi da, chiar este greu să ajungi acolo, să prinzi valul, cum zice Tiberiu, căci doar să te deplasezi folosindu-ţi braţele pe post de vâsle te poate slei de energie.

Mental, sentimentul este extraordinar. Fizic, simţi, într-adevăr, febră musculară în toate părţile corpului pe care le-a specificat instructorul. Asta nu înseamnă că poţi slăbi după primele cursuri, dar o poţi face dacă practici surful în mod constant.

„Oricum ai sta în apă, faci o mişcare cardio. Apa, în general, te ajută să slăbeşti, dar nu e principalul motiv pentru care să te apuci de surf, ci pentru a ajunge să intri într-o comuniune cu natura.“

Unde am luat lecţii de surf?

Divertiland, strada Divertismentului nr.1, autostrada Bucureşti-Piteşti

Foto: Sorin Stana



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg