Cum arată acum cea mai frumoasă actriţă care a jucat-o pe Fecioara Maria

4 aprilie, 2018
mary jpeg

A fost una dintre cele mai frumoase actriţe care au interpretat-o pe Fecioara Maria într-un film despre viaţa lui Iisus Hristos. Este vorba despre Olivia Hussey, o actriţă britanică cu origini argentiniene, care a ajuns acum la vârsta de 66 de ani.

Olivia, în rolul Fecioarei Maria

După cum bine ştim, Olivia i-a dat viaţă importantului personaj biblic în celebrul film Iisus din Nazaret (1977), în regia lui Franco Zeffirelli, pe când aceasta avea doar 26 de ani.

Însă rolul care a adus-o în atenţia lumii filmului pe frumoasa Olivia este cel din versiunea din anul 1968 a filmului Romeo şi Julieta, în care ea era eroina principală. Pe atunci, actriţa avea doar 15 ani.

La 15 ani, jucând-o pe Julieta

Olivia Hussey

Considerată, la începutul anilor 80, una dintre cele mai frumoase femei din lume, Olivia a fost curtată de numeroşi bărbaţi, printre care şi Dean Paul Martin, fiul celebrului cântăreţ Dean Martin. Acesta i-a devenit soţ, cei doi fiind căsătoriţi din 1971 până în 1978.

Actriţa a mai fost căsătorită cu un muzician japonez, Akira Fuse, pentru ca, în 1991, să ajungă a treia oară la altar, alături de rockerul american David Glen Eisley.

Cel mai nou rol, al Maicii Tereza

Mamă a trei copii, Olivia şi-a împlinit recent un vis mai vechi, interpretând-o într-un film pe Maica Tereza.



Recente pe Ok! Magazine

Margot Robbie și Tom Ackerley, Profimedia (2) jpg
Brooke Shields o susține pe fiica Grier Henchy, Profimedia (2) jpg
Cornel Luchian si Iustina Loghin de la Insula iubirii   Instagram (2) jpg
Brad Pitt și Ines de Ramon, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Matt Damon Foto Profimedia (4) jpg
Ela Craciun, cu Nicholas si Alexandru   Instagram jpg
Ilinca Vandici si Zian in prima zi de clasa I   Instagram jpg
Adela il bate pe Radu Valcan 2 jpg
Nicole Kidman și mama ei GettyImages 2900890 jpg
1 simona patruleasa stirile kanal d jpg jpeg
 Jennifer Lopez la premiera filmului Unstoppable de la Toronto   FOTO Instagram (4) jpg
Tily Niculae, FOTO Sorin Stana, OK Romania (1) jpg
Oana Niculescu Mizil la 40 de intrebari cu Denise Rifai la Kanal D png
Andreea Vasile si Bogdan Albulescu 2 JPG
FotoJet Georgina jpg
Nicole Kidman, GettyImages (8) jpg
Chef Florin Dumitrescu   Pro TV (1) jpg
Alin Oprea la podcastul lui Adrian Artene (2) png