Royals

Regina Elisabeta & Prinţesa Margaret: Povestea adevărată a surorilor regale

Regina Elisabeta & Prinţesa Margaret: Povestea adevărată a surorilor regale camera-retro icon Vezi galeria 5 poze

Prima era prinţesa cuminte şi disciplinată, care ştia că va urca, în cele din urmă, pe tronul regal.

A doua, era oaia neagră a monarhiei, sora care îşi îneca amarul şi nefericirea în petreceri şi vicii. Chiar şi-aşa, afecţiunea dintre cele două a trecut testul timpului. "Sora mea are o aură specială. Reuşeşte să impresioneze extraordinar atunci când intră într-o încăpere. Este ca un fel de magie." Aşa de frumos o descria pe suverana ajunsă la 94 de ani singura ei soră, Prinţesa Margaret, dispărută dintre noi înainte de vreme, în 2002, la doar… 71 de ani.

Şi, în ciuda controverselor, scandalurilor şi atitudinii nepotrivite pentru o membră a monarhiei, chiar şi ireproşabila Elisabeta a II-a şi-a iubit sora până la sfârşit, deşi, în public, a trebuit să ia o măsură care a rănit-o iremediabil pe mezină: a interzis povestea de iubire a acesteia cu căpitanul Peter Townsend. Până în momentul în care destinul le-a purtat paşii pe drumuri separate, Elisabeta şi Margaret, sora ei cu patru ani mai mică, erau un fel de William şi Harry înainte ca Meghan Markle să aducă răceala între cei doi faimoşi fraţi. Inseparabile, tovarăşe de joacă, confidente. Elisabeta se afişa ca partea respectabilă şi disciplinată a acestui duo, în timp ce sora sa era rebela iubitoare de distracţii, dar chiar şi-aşa diferite, fiicele Regelui George al VI-lea au construit o prietenie care a rezistat peste ani, la bine şi la rău, fără nicio urmă de rivalitate frăţească.

Lilibet şi Margot, aşa cum erau alintate fiicele Regelui George şi-ale Reginei Mame Elisabeta, erau amândouă fetele lui tata, privite şi crescute ca fiind egale, în ciuda faptului că sora cea mare era conştientă de destinul ei special, de moştenitoare a coroanei britanice. Încă de mică, Margot era altfel decât sora ei crescută în spiritul responsabilităţii care vine la pachet cu titlul de prinţesă moştenitoare, primit odată cu celebra abdicare a unchiului ei, Edward, şi ungerea ca rege a tatălui George. Pe de altă parte, mezina cuplului regal al vremurilor era sufletul petrecerii, îi plăcea să cânte, să danseze şi să fie admirată, iar Prinţesa Elisabeta nu avea nimic împotriva acestui lucru. 

Margaret avea doar şase ani atunci când unchiul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat în 1936, din dragoste pentru divorţata americană Wallis Simpson. Din acel moment, viaţa mezinei avea să ia o altă turnură: tatăl ei devenea rege, iar sora ei, prinţesă moştenitoare. Şi tot din acel moment, cele două fete erau tratate în mod diferit, lucru care a făcut-o pe fiica cea mică a suveranului să se simtă insignifiantă: "Acum că tata este rege, eu nu mai sunt nimic!" Cu toate acestea, conştient că viaţa a pregătit scenarii diferite pentru fetele lui, Regele George încerca să nu lase să se vadă că una dintre ele are un rol mai important. Chiar el obişnuia să spună: "Lilibet este mândria mea, iar Margaret, bucuria!" O primă sincopă în relaţia celor două tinere a apărut atunci când mezina s-a îndrăgostit până peste cap, la 22 de ani, de un bărbat indezirabil, căpitanul Peter Townsend, divorţat, tată a doi copii şi mult mai în vârstă decât ea.

Cu 16 ani mai în vârstă, ca să fim exacţi. Era în perioada în care Prinţesa Elisabeta se pregătea pentru rolul de regină. Dacă ar fi fost să-şi asculte inima, sora mai mare le-ar fi încurajat povestea de dragoste, însă, din postura de suverană şi şefă a bisericii Anglicane, era obligată să n-o facă. Preţul pe care trebuia să-l plătească Margaret pentru iubirea ei era exluderea ei şi a urmaşilor ei din linia de succesiune la tron, iar aceasta a decis să aleagă, într-un final, cu raţiunea şi nu cu inima. “Ne-am fi putut căsători, dacă ar fi fost pregătită să renunţe la tot –poziţie, prestigiu, alocaţie regală. Ştiam că nu am să-i ofer ceva care să contrabalanseze tot ce-ar fi putut pierde“, avea să scrie Townsend, marea iubire a Prinţesei Margaret, în autobiografia lui din anul 1978. La fel cum avea să se întâmple mult mai târziu cu Prinţul Harry, şi Prinţesei Margaret, născută în anul 1930, i-a fost greu să îşi găsească locul în umbra surorii mai mari şi mai importante, care avea să devină cea mai longevivă suverană din istoria monarhiei britanice.

"Când sora mea şi cu mine eram copii, ea era crescută pentru rolul de fiica cea cuminte. Acest lucru era plictisitor pentru presă, aşa că ei m-au făcut pe mine să par dată naibii. Nu sunt un înger, dar nici Bau-Bau", avea să declare Margaret, care, ce-i drept, apărea deseori ca fiind prost dispusă atunci când trebuia să ia parte la evenimentele regale. "Lumea se plângea că Prinţesa Margaret este dificilă, dar cred că asta se întâmpla din cauză că aceasta se plictisea sau era tristă", susţine şi fosta ei doamnă de companie, Lady Anne Glenconner. În timp ce Elisabeta îşi începea domnia asupra regatului britanic la frageda vârstă de 25 de ani, la braţul soţului ei, respectabilul şi chipeşul Prinţ Philip, Margaret încerca să-şi repare inima frântă cu un mariaj mai mult de convenienţă, cu fotograful Anthony Armstrong-Jones, căsnicie presărată cu aventuri extra-maritale, care n-a reuşit să-i salveze reputaţia de petrecăreaţă plină de vicii.

"Până la urmă, ştiu cine sunt şi ce reprezint. O femeie liberă. Liberă să trăiască, să iubească şi să evadeze", avea să sublinieze Margaret diferenţa dintre ea şi sora ei, "prizoniera" datoriei faţă de ţară. Dar Margaret era privită ca un parazit regal, care toacă alocaţiile regale pe petreceri, haine opulent de scumpe şi vacanţe exotice, în compania unor mondeni destrăbălaţi, fără vreun aport palpabil la binele monarhiei. 

Elisabeta vedea, era contrariată oficial, dar nu reacţiona, în particular. Nici în 1978, când Margaret, mamă a doi copii, Vicontele David şi Lady Sarah, devenea primul membru important al familiei regale britanice care divorţa, într-o perioadă de 400 de ani, aceasta n-a fost abandonată de sora ei. "În momentul în care mariajul lui Margaret a ajuns la sfârşit, regina a luat-o sub aripa ei. Margaret îşi petrecea weekend-urile la Castelul Windsor, într-o cameră apropiată de a reginei, decorată special pentru ea", povesteşte Paul Burrell, fost majordom la suveranei. Aceste weekenduri le-au făcut pe cele două să se simtă, din nou, ca nişte puştoaice. Iubeau plimbările în natură, în peisajul pitoresc şi rustic, şi se animau jucând bridge sau canastă, chiar dacă această apropiere însemna ca regina să respire aerul "înmiresmat" de tutun al vicioasei sale surori. "Elisabeta o cunoştea pe Margaret atât de bine, încât nu-i lua în seamă prostioarele. Margaret fuma şi bea în mod excesiv, dar, chiar şi-aşa, sora ei, regina, avea încredere să o lase răspunzătoare de reşedinţa sa de vară, atunci când ea era plecată. Regina şi-a protejat mereu sora mai mica, ba chiar cred că, de multe ori, aceasta şi-ar fi dorit să fie şi ea mai deschisă şi fără prejudecăţi precum Margaret", continuă Burrell.

Toată grija din lume şi toată iubirea pe care i-a purtat-o Elisabeta n-au putut-o salva pe sora ei mai mică de problemele de sănătate care au venit la pachet cu stilul ei de viaţă mai mult decât dezordonat. În 1998, Margaret a suferit primul ei accident vascular cerebral, în timpul unei vacanţe în Mustiqe. Un an mai târziu, un accident prostesc în baie îi afecta mobilitatea, motiv pentru care Margaret va recurge la un baston pentru a se deplasa, iar, mai târziu, chiar la un scaun cu rotile. Ei bine, pe 9 februarie 2002, un al doilea accident vascular avea să-i fie fatal unei prinţese Margaret ajunsă la vârsta de 71 de ani. Pierderea acestei surori şi aliate a marcat începutul unei perioade extrem de dificile pentru Regina Elisabeta, care-şi pierdea sora şi, apoi, mama, la distanţă de un an.

Dispariţia acestor persoane dragi din viaţa ei a însemnat ruperea legăturilor cu copilăria. "Noi patru", aşa cum obişnuia tatăl Elisabetei să vorbească despre mica lui familie, a devenit, peste ani, "noi două", pentru ca, odată cu decesul lui Margot, Lilibet să rămână singură. "Margaret şi Elisabeta au fost apropiate până la sfârşit", confirmă şi Burrell. Şi pentru că regina şi-a pierdut sora şi confidenta acum 18 ani, locul acesteia în inima suveranei a fost luat de fiica lui Margaret, Lady Sarah Chatto, în vârstă de 56 de ani.

“Puţini oameni ştiu că una dintre persoanele preferate ale reginei din cadrul familiei regale este fiica lui Margaret. Mătuşa şi nepoata au avut dintotdeauna o relaţie incredibil de apropiată”, susţine experta regală Angela Mollard. Poveştile diferite pe care cele două surori le-au scris, peste ani, pot confirma că destinul a luat, până la urmă, decizii bune în ceea ce le priveşte. Coroana Angliei a ajuns acolo unde s-a potrivit cel mai bine. Şi continuă să se potrivească, după 67 de ani de domnie.

Foto, profimedia, getty images

Comentarii

Modifică Setările