Ce se întâmplă, de fapt, cu Prințesa Kate? Starea ei actuală, în condițiile în care și-a amânat revenirea

Kate Middleton este nerăbdătoare să revină în lumina reflectoarelor, însă nu vrea să grăbească lucrurile. Este acest lucru motiv de îngrijorare sau de admirație fiindcă face dovada că e meticuloasă?

Kate Middleton și William, Getty (4) jpg

Cea mai îndrăgită prințesă de la Palatul regal britanic și-a amânat ieșirea publică de după operația abdominală.

Dacă în primă fază, s-a anunțat fără o dată exactă că Prințesa de Wales își reia îndatoririle după Paște, iată că primul eveniment anunțat are loc de-abia în iunie! Desigur, este posibil ca soția Prințul William să-și surprindă plăcut admiratorii. Cert este că săptămâna aceasta a fost văzută pentru prima dată de la Crăciun, fotografii au surprins-o în mașină cu mama sa, Carole Middleton.

Cum se simte Kate Middleton zilele acestea?

La ora actuală, viitoarea regină britanică a trecut de jumătatea perioadei de convalescență, după intervenția chirurgicală abdominală suferită în ianuarie, despre care s-a precizat că a fost ”planificată”.

Kate, care este așteptată să revină la îndatoririle regale după Paște, se pare că „se recuperează frumos, dar nu și-a revenit complet”.

Detaliile au fost oferite de către autorul regal Robert Jobson în cel mai recent număr al revistei HELLO!.

Scriitorul va publica în această vară mult așteptata biografie ”Catherine, Prințesa de Wales”. Iată ce a spus Jobson: „Din câte am auzit, Kate Middleton este pe drumul cel bun în ceea ce privește recuperarea, însă este atentă să nu grăbească lucrurile. Am vorbit cu oameni apropiați ei și pot să vă transmit că și-a revenit, însă deocamdată nu este bine chiar sută la sută."

Robert, care a făcut referire și la diagnosticul de cancer al regelui Charles și la tratamentul în curs al acestuia, a adăugat: „Regele a concentrat familia regală la patru pioni principali, iar faptul că doi dintre aceștia au probleme de sănătate nu este o situație deloc simplă. Cu toate acestea, vor fi atât de bine primiți când își vor relua îndatoririle regale! Cu siguranță, Prințesa Kate abia așteaptă acest moment, însă deocamdată se bucură că poate petrece nestingherită timp de calitate cu copiii ei.”

Mai multe pentru tine...

Ieri, la doar o zi după ce Kate a fost văzută pentru prima dată de la operație, s-a anunțat și primul ei angajament al acestui an: prezența la marele eveniment britanic Trooping the colour.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg