Colivia de aur! Povestea sultanului închis timp de 28 de ani cu haremul lui cu 9 soții în ceea ce azi e un hotel de lux
Murad al V-lea rămâne unul dintre cele mai stranii personaje ale istoriei otomane: un sultan care a domnit 93 de zile și a fost apoi închis pentru 28 de ani într-un palat construit să impresioneze, nu să fie o închisoare.
Sultanul Murad al V-lea a fost, în tinerețe, unul dintre cei mai promițători prinți ai Imperiului Otoman: inteligent, educat în spirit european, vorbitor de franceză, admirat la Paris și iubit de popor. Urcarea lui pe tron, în 1876, a fost întâmpinată cu entuziasm, iar marile puteri (cu excepția Rusiei) au privit favorabil schimbarea. Din păcate, însă, domnia sa a durat doar 93 de zile!
Detronarea a venit brusc, după moartea suspectă a unchiului său, Abdul-Aziz, găsit cu venele tăiate. Sultanul Murad, cu un temperament nervos și o sensibilitate accentuată, a cedat psihic în momentul în care i s-a comunicat vestea. Diagnosticul de „boală mintală” a fost folosit imediat ca pretext politic de Marele vizir Midhat Pașa, care l-a suspendat „provizoriu” și l-a transferat sub supraveghere strictă, și de fratele vitreg, Abdul-Hamid, care a preluat tronul. Ceremonia oficială de încoronare nici nu apucase să fie organizată, iar un fost sultan, chiar și retras, rămânea o amenințare.
Internarea lui Murad în Palatul Çırağan, pe malul Bosforului, a fost prezentată ca măsură medicală. În realitate, a fost începutul unei detenții de 28 de ani. Palatul, construit din marmură și gândit ca reședință imperială, a devenit o zonă interzisă, o „colivie de aur” în care fostul sultan era supravegheat permanent. La început, primea vizite. Apoi, izolarea a devenit totală, mai ales după ce neurologul vienez Leidersdorff, chemat să-l evalueze, și-a schimbat inexplicabil diagnosticul în doar două zile.
Totuși, în Palatul Çırağan, Murad nu a fost singur. Împreună cu el au fost închise 9 soții, transformând haremul într-o comunitate captivă. De la Mevhibe, georgiana inteligentă și frumoasă, la Reftarıdil, cercheza care i-a dăruit singurul fiu supraviețuitor, până la Meyliservet, caucaziana educată în Italia, singura femeie liberă care a intrat în harem din proprie voință. Toate l-au urmat în captivitate în „Colivia de Aur”. Viața lor, altădată condusă de un protocol imperial, s-a redus la rutina unui palat în care nu mai intra nimeni și din care nu ieșea nimeni. Femeile își împărțeau timpul între activități domestice, conversații discrete și încercări de a păstra aparența unei vieți normale.
Sultanul Murad își petrecea zilele plimbându-se prin grădini, citind, scriind scrisori care nu ajungeau nicăieri și încercând să-și păstreze demnitatea într-un regim de supraveghere excesivă. În exterior, zvonurile creșteau: poporul îl considera încă legitim, iar vizitatorii străini erau obligați să ocolească zona palatului. Vaporul care trecea pe lângă Palatul Çırağan accelera brusc.
Tentativa de eliberare din 1878, condusă de Ali Suavi, a fost un episod violent și scurt. 300 de partizani au încercat să ia cu asalt palatul, dar au fost masacrați, după care Sultanul Murad a fost transferat la Yıldız pentru interogatoriu, iar Abdul-Hamid a cerut oficial condamnarea lui la moarte, invocând legea islamică. Ulemalele au blocat execuția.
Mai multe pentru tine...
În anii următori, Sultanul Murad a fost acuzat pe rând că ar fi furat averea lui Abdul-Aziz, că ar fi complotat cu Rusia, că ar fi vrut să-și vândă țara. Niciuna dintre acuzații nu a fost dovedită. În schimb, au circulat scrisori și mărturii care arătau un om lucid, preocupat de soarta imperiului și dezgustat de ambiția fratelui său. „Fratele meu n-a înțeles niciodată situația imperiului”, ar fi spus Murad unui confident care a reușit să-l viziteze în secret.
Captivitatea lui a devenit subiect de presă în Europa. Ziarele franceze și chiar cele românești au publicat articole despre „cercul Infernului” din Palatul Çırağan, despre tăcerea impusă, despre interdicția de a naviga aproape de palat. Murad era descris ca un prizonier politic, nu ca un bolnav mintal.
Mama lui, Şevkefza, i-a fost alături până în 1889, convinsă că talismanele și ritualurile o vor proteja pe ea și pe fiul ei. După moartea ei, haremul a rămas singura formă de familie. Filizten, ultima soție supraviețuitoare, a povestit la bătrânețe detalii esențiale din viața lui Murad, care au stat la baza biografiei scrise de Ziya Șakir.
Din păcate, el nu a mai fost liber niciodată. Sultanul Murad a murit pe 29 august 1904, la 63 de ani, iar înmormântarea lui s-a desfășurat în secret. Presa nu a avut voie să scrie nimic în afară de comunicatul oficial.
Astăzi, Palatul Çırağan este Hotel Kempinski, cu camere ce costă 35.500 de dolari pe noapte. Luxul e unul orbitor, însă istoria nu poate fi cosmetizată: în aceleași camere în care turiștii se fotografiază astăzi, un sultan a trăit 28 de ani de huzur forțat, supraveghere, acuzații și tăcere.
FOTO: Profimedia, imagini generate cu AI
