Cum i se va schimba viața lui Kate după ce devine regină

După trecerea în neființă a Reginei Elisabeta a II-a, fostul Prinț de Wales a devenit Regele Marii Britanii, iar ierarhia regală se va schimba din nou când Coroana va trece de la Charles al III-a la actualul Prinț William și a sa soție.

Kate Middleton, Prințesa de Wales,  Getty (4) jpg

Când William va devenit rege, Kate Middleton va deveni Regină Consoartă, denumită cel mai probabil Regina Catherine, titlu regal care va veni la pachet cu numeroase avantaje, dar și cu noi responsabilități. Ce se va întâmpla cu garderoba lui Catherine, ce obiceiuri va trebui să respecte și, mai ales, ce schimbări vor apărea în privința averii sale?

În primul rând, Kate n-o să mai trebuiască să facă reverențe în fața nimănui decât a soțului ei, regele. Și asta pentru că ea va depăși în rang pe toată lumea, mai puțin pe soțul ei. În momentul de față, Middleton se apleacă în fața „prințeselor de sânge”, care sunt născute în familia regală și nu devenite prințese prin căsnicie, ca ea. Totuși, când soțul ei este în cameră, Kate nu face reverențe în fața acestor prințese din simplul motiv că partenerul ei de viață le e superior prințeselor de sânge.

Odată ce William urcă pe tron, e posibil ca Middleton să preia mantra folosită de Regina Elisabeta a II-a în cele șapte decenii de domnie – „nu te plângi niciodată, nu explici niciodată”. Această atitudine considerate rigidă a fost inițiată de Regina Mamă în 1936, după care a fost preluată de Elisabeta a II-a și există toate șansele ca actuala Prințesă de Wales să o ducă mai departe când va deveni Regină Consoartă.

Un lucru e cert că se va petrece în timpul domniei Regelui William – Kate se va trezi în fiecare dimineața cu sunetul cimpoiului sub fereastră. Cimpoierul Suveranului are o misiune clară – aceea de a-l trezi pe monarh în acorduri muzicale în fiecare dimineață din viața lui, în oricare dintre reședințele sale regale s-ar afla. Începând cu ora 9, timp de 15 minute, cimpoiul se va auzi sub fereastra reginei. Această tradiție datează încă din 1843 și sunt slabe șanse să se renunțe la asemenea ceas deșteptător.

kate middleton jpg
Mai multe pentru tine...

În ceea ce privește garderoba actualei prințese, ea se va schimba într-o oarecare măsură atunci când Kate va deveni regină. Stilul lui Middleton este destul de accesibil maselor, dacă nu neapărat ca preț, măcar ca forme, croi, nuanțe, materiale. Se pare că schimbarea se întâmplă deja, pentru că prințesa a început să prefere elemente vestimentare mai sofisticate de la o vreme, vrea să se arate lumii mai matură, mai încrezătoare în ea însăși.

Cel mai probabil, noi alegeri se vor lua în privința ținutelor lui Catherine când aceasta va deveni regină. Nu sunt divulgate încă, pentru că nu sunt o prioritate în acest moment, însă vor exista schimbări având în vedere și faptul că prințesa de 40 de ani va înainta în vârstă în toată această domnie a Regelui Charles al III-lea.

Când Will va urca pe tron, Kate va fi și ea încoronată odată cu soțul ei. Ea va avea parte de propria ceremonie care să-i ateste noul titlu regal. Conform tradiției britanice, soțul unei regine nu poate fi rege, în schimb soția unui rege este regină.

Legat de locuița ei principală, ea va deveni Palatul Buckingham, care este reședința monarhului britanic încă din 1837. În prezent, Buckingham este, de fapt, sediul central administrativ al monarhului.

Cu toate că provine dintr-o familie de milionari, Kate nu are o avere impresionantă în comperație cu cele 28 de miliarde de dolari deținute de familia regală. Totuși, averea prințesei va crește când ea va deveni regină. A crescut oricum imediat ce a devenit prințesă și e de așteptat să se mărească încă mai mult odată ce va fi încoronată Regina Consoartă a Marii Britanii.

Foto - Getty, Profimedia, Instagram Royal Family



Recente pe Ok! Magazine

Ilustrație „Ultimul banchet al lui Alboin” (cca  570 d Hr ), 1890, profimedia 0466225093 jpg
Majestatea Sa Margareta a României și Principele Radu, aprilie 2026   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (2) jpeg
Meghan colaj Archie și Harry jpg
Kate, William, George, Louis, Charlotte de Paște în 2023, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a și Printul Philip profimedia 0606103055 jpg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Regele Charles Prințul Philip Foto Getty Images (2) jpg
Elisabeta și Philip, Profimedia jpg
Regele Charles și Regina Queen Camilla la Royal Maundy Service, Profimedia (1) jpg
Irene Urdangarin și Victoria Federica de Bourbon, verișoarele lui Leonor și Sofia ale Spaniei Profim (2) jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Nunta lui Hugh Grosvenor, al 7 lea Duce de Westminster și Olivia Henson la Catedrala Chester, Profimedia jpg
logodna Prințului William cu Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Prințul Harry, Regina Elisabeta a II a  foto   GettyImages jpg
Regele Frederik și Regina Mary în vacanțe   Casa Regală daneză jpg
Prințesa Eugenie, Prințesa Beatrice și Prințul Edward   GettyImages 539177814 jpg
Kate, Meghan, Charles, Profimedia jpg
Meghan și Lilibet, Foto As Ever (1) jpg