Kate Middleton e optimistă. Prințesa crede că William și Harry se vor împăca

kate  william  harry jpg

Kate încă crede că Prințul William și Prințul Harry se vor împăca, susține un expert regal.

Prințesa de Wales a avut anterior o relație „prietenoasă și fericită” cu cumnatul ei, Harry . Cu toate acestea, de când a părăsit familia regală, relația Prințului cu cei apropiați, în special cu fratele său mai mare, Prințul William, a devenit tensionată.  Kate este însă optimistă că cei doi se vor împăca într-o zi, susține expertul regal Neil Sean.

„Știe cât de multă furie și angoasă a provocat această despărțire, atât lui William, cât și lui Harry”.

Sean o descrie pe Kate drept o „persoană bună” , care „dorește să vadă ce e mai bun în oameni”. “Frații erau cei mai buni prieteni , iar acum sunt „cei mai răi dușmani”.

“Potrivit unei surse foarte bune, Kate speră, însă, la o reconciliere”, adaugă el.

Sean a vorbit și despre relația strânsă pe care Harry a avut-o cu cumnata lui.

„S-au înțeles incredibil de bine. Puteai vedea asta din videoclipuri, ca atunci când au făcut Heads Together”. El a remarcat, de asemenea, că ea juca rolul de soră mai mare. „Kate era genul de persoană în care se putea încrede”.

Expertul regal își amintește, de asemenea, când Prințesa „a făcut tot posibilul să încerce să repare relația deteriorată”, în special la înmormântarea Prințului Philip, în aprilie 2021.

„Ea a încercat din răsputeri ca acea plimbare să aibă loc”.

Într-un episod din Royally Us, la începutul acestui an, gazda, Christina Garibaldi, a susținut că Prințesa a făcut tot posibilul pentru a-i readuce pe frați pe drumul cel bun” și a încercat frenetic să aducă pacea”.

 „Kate a discutat cu băieții separat”, chiar l-a sunat pe Harry în Montecito și i-a sugerat să ia legătura cu William de ziua lui”.

Ea a remarcat că ambii frați sunt „excesiv de încăpățânați” și a adăugat că, din această cauză, „nu sunt prea multe speranțe”.

Cu toate acestea, Harry și William și-au unit, în mod surprinzător, forțele, luna trecută, și au făcut o plimbare prin Windsor.

Frații, împreună cu soțiile lor, i-au salutat pe cei îndoliați, mulțumindu-le pentru sprijinul acordat după moartea Reginei Elisabeta a II-a.



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Regina Mary a Danemarcei, Foto Profimedia (1) jpg
Șamanul Durek Verrett și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132766008 jpg
Stéphanie de Luxemburg și Regina Mathilde a Belgiei profimedia 1047808042 jpg
Prințesa Kate și Prințul William l au condus pe Prințul George la Colegiul Eton   GettyImages 2293659775 jpg
Joaquin Phoenix în rolul lui Napoleon, Vanessa Kirby, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle GettyImages 961429826 jpg
Charlène de Monaco și fratele ei, Gareth Wittstock, Foto Profimedia (2) jpg
curtezaă în Paris  foto   Profimedia png
Letizia și Felipe, dineul de stat din Finlanda, Foto Profimedia (1) jpg
William și Kate Middleton, Profimedia (10) jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Prințesa Alexandra de Hanovra și Charlotte Casiraghi, GettyImages 2247466557 jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul Andrew, Prințul Edward la înmormântarea Reginei Elisabeta a II a   GettyImages 1425187521 jpg
Joseph Fiennes în rolul lui Robert Dudley, Conte de Leicester, și Cate Blanchett în rolul Reginei Elisabeta I   profimedia 0295001972 jpg
Meghan Markle, Harry, atingeri pe braț, GettyImages (9) jpg
Liane de Pougy  foto   Profimedia prelucrată cu AI png
Caroline de Monaco și Stefano Casiraghi profimedia 0560330542 jpg