Kate Middleton a intervenit în relația dintre Prințul William și Camilla

Actualizat:
camilla si william2 profi jpg

Kate, Prințesa de Wales, a jucat un rol esențial în relația dintre Prințul William și Camilla, după căsătoria ei cu Regele, susține un important expert regal.

Kate și William erau împreună de peste doi ani când Regele Charles s-a căsătorit cu partenera lui de mult timp, Camilla Parker. Prințul de Wales s-a străduit să nu strice fericirea tatălui său cu mama sa vitregă, chiar dacă această legătură a avut un mare impact asupra mamei sale, Prințesa Diana. Angela Levin susține că ducesa a jucat un rol important în dezamorsarea tensiunilor dintre William și Camilla, inspirându-se din propria ei viață de familie.

„Prințul William se temea foarte mult de Camilla. Își adora mama și nu voia ca cineva să îi ia locul. Cred că a fost ajutat foarte mult de soția sa, Kate, pentru că ea provine dintr-o familie stabilă și iubitoare. Dacă au existat certuri, au muncit din greu să treacă peste asta”, susține Levin.

Mai târziu, Camilla a părut că încearcă să o răsplătească pe Kate pentru sprijinul acordat cu câteva sfaturi în perioada premergătoare nunții ei cu Prințul William, în 2011.

„Kate pleca adesea cu Charles și Camilla să vadă lucruri de artă. Există o prietenie acolo. Se pare că ducesa a fost recunoscătoare pentru ceea ce i-a arătat Camilla și despre ce i-a spus înainte de a se mărita", adaugă Angela.

„Kate este o fată drăguță. Suntem foarte norocoși. Aștept cu nerăbdare nunta”, spunea Camilla la logodna celor doi, în 2011. "Una dintre nepoatele mele este domnișoară de onoare. Are doar trei ani , dar se va bucura".

Mai multe pentru tine...

Kate și Camilla și-au unit forțele cu Sophie, Contesa de Wessex și Prințesa Anne, anul trecut, pentru a o susține pe Regină după moartea Prințului Philip.

Levin a discutat despre acest rol comun în noua sa carte despre Queen Consort, „Camilla, Ducess of Cornwall: From Outcast to Future Queen Consort”.

„La scurt timp după ce prințul Philip a murit, ceea ce  părea imposibil a devenit realitate. Camilla a devenit una dintre cele patru femei care a încercat să o ajute pe Regină să se simtă mai puțin singură”.

„Aducerea Camilla la bord – o femeie cu care Regina a refuzat să vorbească ani de zile și care fusese acuzată că a rupt căsătoria prințului Charles cu Diana, Prințesa de Wales – a fost un semn că ducesa de Cornwall a supraviețuit obstacolelor și insultelor și că, în cele din urmă, suverana a recunoscut că se bucură de compania ei și o acceptă așa cum este", mai spune expertul regal.

Camilla și Kate au împărțit, de asemenea, scena principală la începutul săptămânii trecute, când Palatul Buckingham a lansat primul portret oficial al Regelui Charles al III-lea alături de Prințul William.

Regina și de Prințesa Wales au stat alături de partenerii lor într-un semn clar de sprijin reciproc, în timp ce își asumă noile roluri.



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Regina Mary a Danemarcei, Foto Profimedia (1) jpg
Șamanul Durek Verrett și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132766008 jpg
Stéphanie de Luxemburg și Regina Mathilde a Belgiei profimedia 1047808042 jpg
Prințesa Kate și Prințul William l au condus pe Prințul George la Colegiul Eton   GettyImages 2293659775 jpg
Joaquin Phoenix în rolul lui Napoleon, Vanessa Kirby, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle GettyImages 961429826 jpg
Charlène de Monaco și fratele ei, Gareth Wittstock, Foto Profimedia (2) jpg
curtezaă în Paris  foto   Profimedia png
Letizia și Felipe, dineul de stat din Finlanda, Foto Profimedia (1) jpg
William și Kate Middleton, Profimedia (10) jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Prințesa Alexandra de Hanovra și Charlotte Casiraghi, GettyImages 2247466557 jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul Andrew, Prințul Edward la înmormântarea Reginei Elisabeta a II a   GettyImages 1425187521 jpg
Joseph Fiennes în rolul lui Robert Dudley, Conte de Leicester, și Cate Blanchett în rolul Reginei Elisabeta I   profimedia 0295001972 jpg
Meghan Markle, Harry, atingeri pe braț, GettyImages (9) jpg
Liane de Pougy  foto   Profimedia prelucrată cu AI png
Caroline de Monaco și Stefano Casiraghi profimedia 0560330542 jpg