Salariul exorbitant al Reginei Mary. Pe ce se cheltuiesc banii danezilor

Actualizat:

Mare amatoare de ținute cu semnături celebre, Regina Mary a Danemarcei primește o sumă semnificativă de bani pentru munca pe care o depune, iar, în 2024, salariul ei va crește și mai mult!

Regina Mary a Danemarcei  sursa foto   GettyImages jpg

Regele Frederik și Regina Mary au primit peste 2 milioane de dolari pentru îndeplinirea îndatoririlor lor regale de anul trecut, iar informația a fost făcută acum publică de Palatul danez, care a emis un raport financiar. Din acea sumă, peste 300.000 de euro au fost alocați celei care era Prințesa Mary de la acea vreme.

Cea mai mare parte a venitului comun, plătit de stat, a fost consumată cu cheltuielile domestice și plățile către angajații lor. Din suma totală, cuplul regal danez a rămas cu aproape 400.000 de euro, pe care actuala regină și soțul acesteia i-au cheltuit pe călătoriile neoficiale, haine și alte lucruri personale.

Regina Mary are un gust vestimentar desăvârșit și preferă, de cele mai multe ori, etichetele scumpe, motiv pentru care o mare parte din venitul său a fost alocat vestimentației alese pentru evenimentele și vizitele oficiale. Iar anul acesta, salariul Reginei Mary va crește simțitor, având în vedere creșterea ei în rang de anul trecut până în prezent.

Regina Mary a Danemarcei  cu soțul ei GettyImages jpg

Dacă suma de bani alocată fostei regine, Margrethe, a fost, în 2023, de aproape 8 milioane de euro - dintre care alocația privată s-a ridicat la 1,75 de milioane de euro pe an – se pare că o așteaptă pe Regina Mary o creștere de salvariu consistentă anul acesta. Viitorul financiar al regelui și al reginei nu a fost decis încă de guvern, însă e de așteptat o mărire de salariu pentru amândoi față de cât au primit anul trecut.

Noua legislație va preciza suma de bani de care va dispune familia regală și ce procent din suma totală va fi alocat pentru cheltuielile de zi cu zi și cât vor avea regii la dispoziție pentru a-i cheltui după bunul plac.

Spre deosebire de familia regală britanică, cea daneză nu este nevoită să plătească taxe și impozite. Mai mult de-atât, cuplul regal danez nu se bazează doar pe banii proveniți de la guvern, ci are propriile afaceri și venituri. De pildă, ei dețin o cabană secretă în Elveția, pe care au scos-o pe AirBnB ca să fie închiriată cu 20.000 de dolari pe săptămână. Nu-i de colo asemenea sumă, nu-i așa?

Mai multe pentru tine...
image

În concluzie, rămâne de văzut câți bani vor plăti contribuabilii danezi pentru reîmprospătarea garderobei noii regine. Cert e că suma alocată nu va fi deloc minoră!

foto - GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg