William, pe locul al doilea? „Regina a avut întotdeauna o slăbiciune pentru Harry. Îl iubea incredibil de mult, la fel și tatăl lui”

Deși William a crescut cu eticheta de „viitorul rege”, iar Harry cu reputația de „pușlama adorat”, surse din Palat și relatări din presa britanică conturează o realitate mult mai nuanțată: Regina și Charles au avut, ani la rând, o slăbiciune vizibilă pentru Harry.

Camilla, Charles, Regina Elisabeta a II a, Prințul William, Kate și Prințul Harry, 2012   GettyImages 145757399 jpg
Foto: 2012 Getty Images / Dan Kitwood

În spatele ușilor grele de la Buckingham, povestea celor doi prinți nu a fost niciodată atât de simplă precum fotografia oficială. Deși William a crescut cu eticheta de „viitorul rege”, iar Harry cu reputația de „pușlama adorat”, surse din Palat și relatări din presa britanică conturează o realitate mult mai nuanțată: Regina și Charles au avut, ani la rând, o slăbiciune vizibilă pentru Harry, băiatul cu inimă mare, umor contagios și vulnerabilități pe care familia le-a protejat cu o tandrețe rar afișată în public. Iar această dinamică a lăsat urme — inclusiv în felul în care William a înțeles, încă din copilărie, că dragostea regală nu se împarte întotdeauna egal.

Prințul Harry, copilul „năzdrăvan” și adorat

În volumul „Secretele Palatului”, Tina Brown îl descrie pe Harry ca fiind „năzdrăvanul”, „ștrengarul”, copilul spontan, afectuos, cu reacții rapide și emoții la vedere. Diana îl numea adesea „năzdrăvan, exact ca mine”, adică pus pe șotii, dar și plin de tandrețe, așa cum a rămas imprimat în memoria tuturor celor care au lucrat cu ea.

Brown notează că Harry era „slab la lecții” și „nu era academic”, dar compensa prin empatie, umor și o capacitate instinctivă de a se conecta cu oamenii. Profesorii îl vedeau ca pe un băiat „inteligent, dar nu academic”, iar Diana îl lua exact așa cum era. Mai distractiv, mai drăguț, mai abordabil, Harry a fost întotdeauna cel mai iubit dintre frați. (...) Ambii băieți erau buni, dar Harry era vedeta. A lovit centrul atenției iar și iar.”

Andrew, Charles, Prințul Harry, Prințul William, Peter Phillips, Sophie și Prințul Edward la Jubileul de Aur din 2002   GettyImages 658727 jpg
Foto: Getty Images

Această vulnerabilitate emoțională și faptul că Harry semăna cu Diana în impulsivitate și sensibilitate  a creat, în timp, o protecție afectivă în jurul lui. Tina Brown arată că atât bunica lui, Regina Elisabeta a II-a, cât și tatăl lui, Charles, au dezvoltat o grijă specială pentru Harry, considerându-l copilul care avea nevoie de mai mult sprijin, mai multă atenție, mai multă ancorare. Sensibilizată de luptele cu sora ei mai mică, regina a avut întotdeauna o slăbiciune pentru Harry. Întreaga familiei i-a simțit de la cea mai fragedă vârstă fragilitatea din spatele personalității gălăgioase. Afecțiunea pe care Majestatea Sa o nutrea pentru Harry nu era o născocire a presei, potrivit unui consilier personal. Era reală. Îl iubea incredibil de mult, la fel și tatăl lui, care și-a făcut mereu nenumărate griji în privința felului în care se va descurca Harry. Adesea își făcea griji pentru diverse lucruri în cel mai frumos mod. Mănâncă oare cum trebuie toată ziua? Are destul de făcut? Este suficient de fericit?”

În relatările din „The Times” și „The Telegraph”, Harry apare constant ca fiind „favoritul neoficial al Reginei” - nu declarat, dar repetat în surse apropiate Palatului, mai ales în anii adolescenței, când Harry trecea prin episoade dificile, iar Regina îl trata cu o indulgență pe care William nu o primea.

Regina Elisabeta a II a și Prințul Harry   GettyImages 115219213 jpg
Foto: 2011 Getty Images / Matthew Lloyd

Biografa Tina Brown explică faptul că Regina avea o tandrețe specială pentru cei vulnerabili din familie, iar Harry se potrivea perfect acestui tipar. În plus, el era copilul care o făcea să râdă, iar acest detaliu, în Windsor, cântărea enorm.

Charles și afecțiunea pentru fiul „sensibil”

Presa britanică a scris frecvent despre faptul că Charles avea o relație mai emoțională cu Harry decât cu William.

În „Secretele Palatului”, Brown descrie un Charles care, deși distant în public, era profund afectat de fragilitățile lui Harry și îl trata cu o grijă aparte. În articole din „The Telegraph”, Charles este prezentat ca fiind „profund protector cu Harry”, mai ales în perioada scandalurilor din adolescență, când Harry era ținta tabloidelor și a hărțuirii mediatice. Brown confirmă că presa a fost „fără inimă și nemiloasă” cu Harry, iar Charles a resimțit asta acut.

Mai multe pentru tine...

În schimb Prințul William, în relatările Tinei Brown, este „bătrânul meu înțelept”, după cum îl alinta Prințesa Diana, copilul matur, conștiincios, martor la viața ei complicată, adesea pus în rolul de confident. El nu a beneficiat de aceeași indulgență emoțională din partea familiei, pentru că nu i se permitea.

Charles, Camilla, Regina Elisabeta, Prințul Philip, Prințul William, Prințul Harry, 2006   GettyImages 57328920 jpg
Foto: Getty Images

Brown arată că William și Harry au crescut „pe drumuri diferite”, nu doar ca destine, ci ca mod în care familia îi trata.

William era „moștenitorul”, iar acest rol vine cu o disciplină afectivă: mai puține slăbiciuni tolerate, mai puține scăpări, mai puține momente de vulnerabilitate: „Diana nu a pus niciodată la îndoială destinul de drept al lui William de a fi rege. (...) Chiar și cea mai mică decizie cu privire la viața lui William era examinată de Palat și de presă. Spontaneitatea nu a fost niciodată o opțiune pentru moștenitorul tronului.”

Din acest punct de vedere, „singura persoană care a înțeles cu adevărat cum stăteau lucrurile și alături de care și-a împărtășit privilegiile pe care, de altfel, nu le alesese pentru sine - cătușele de aur - a fost fratele său mai tânăr și din ce în ce mai rebel.”

FOTO: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

harry megan, regina, william si kate GettyImages jpg
Regina Sofia vs  Regina Letizia   Profimedia jpg
meghan harry png
Prințesa Mette Marit, Prințul Haakon alături de Rege și Regina foto Casa regală a Norvegiei jpg
Agnès Sorel  foto   profimedia 0147807252 jpg
Prințul Harry și Meghan Markle în costum alb în Iordania   profimedia 1078068333 jpg
Prințesa Alexandra de Hanovra și Charlotte Casiraghi de Ziua Națională a Monaco pe 19 noiembrie 2025, profimedia 1053345521 jpg
Regele FELIPE AL VI LEA al Spaniei, însoțit de Prințesa LEONOR DE BORBON și Infanta SOFIA DE BORBON,profimedia 1134343954 jpg
Majestatea Sa Margareta anunta 30 de ani de casatorie   Casa Majestății Sale  (1) jpg
Kate Middleton profimedia 1133360346 jpg
Kate William Ziua Jartierei 2026, profimedia 1110422456 jpg
Astrid
Sunniva Gylver, Profimedia (2) jpg
Albert și Charlene de Monaco GettyImages 2294292207 jpg
Emma Tallulah Behn și Marius Borg Hoiby   profimedia 1132963677 jpg
Georgiana Cavendish jpg
Regina lui George al IV lea, Caroline, anterioara  Prințesă Caroline Amelia Elisabeta, 1768   1821, fiica lui Carol, Duce de Brunswick Wolfenbüttel, Profimedia 1016677220 jpg
Moza din Qatar GettyImages 167794832 jpg