Ziua de naștere a lui Kate Middleton, tulburată serios de cartea explozivă a lui Harry

Pe 9 ianuarie, Kate Middleton va împlini 41 de ani, însă aniversarea ei nu va fi una prea veselă, în contextul dezvăluirilor făcute de Prințul Harry în cartea lui de memorii, Spare.

Kate Middleton GettyImages 1245633324 jpg

Peste trei zile, Kate Middleton va aniversa 41 de ani, însă această zi, în loc să fie un motiv de sărbătoare, îi va lăsa Prințesei de Wales mai degrabă un gust dulce-amar.

Ziua ei de naștere pică luni, cu doar o zi înainte ca Prințul Harry să își lanseze oficial memoriile, Spare, și într-o perioadă în care familia regală se pregătește pentru consecințele inevitabile ale dezvăluirilor acestuia.

De obicei, Kate și-a sărbătorit ziua de naștere în privat și, dacă anul trecut Palatul Kensington a lansat o serie de fotografii uimitoare pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a prințesei, anul acesta este de așteptat ca totul să fie mult mai discret.

Deși cartea în sine nu va fi lansată decât a doua zi după ziua de naștere a lui Kate, cu o zi înainte, duminică, 8 ianuarie, vor fi difuzate două interviuri preînregistrate ale Prințului Harry, unul pentru postul ITV1 și celălalt pentru CBS.

Cu tensiunea dintre Ducii de Sussex și familia regală atingând deja apogeul, ziua de naștere a lui Kate va avea cu siguranță de suferit de pe urma lansării acestei cărți și va fi umbrită de toate articolele explozive care vor apărea în presă. Să-și fi ales Harry acest moment al lansării special pentru a-i strica ziua cumnatei sale? N-ar fi prima dată când face asta.

Astăzi, am aflat că între cumnații regali a fost o animozitate continuă, care a culminat cu jigniri de toate părțile. Un nou episod povestit în toată presa britanică se adaugă la tot acest circ urât. 

Ei bine, se pare că Prințul William ar fi agresat-o și pe Meghan Markle, după ce aceasta i-a insultat soția în timpul unei întâlniri menite să „relaxeze atmosfera” între cumnații regali, după ce soții de Sussex s-au întors din luna de miere africană.

Mai multe pentru tine...

Prințul și Prințesa de Wales i-au invitat pe Harry și pe Meghan în apartamentul lor din Palatul Kensington, iunie 2018, la câteva săptămâni după nunta Ducilor de Sussex de la Windsor - dar discuția a luat o întorsătură urâtă după ce Meghan i-a spus lui Kate că nu-i mai merge mintea cum trebuie din cauza hormonilor (Kate tocmai îl născuse pe Prințul Louis). Expresia folosită în limba engleză a fost baby brain, în traducere aproximativă fiind creier de găină.

William i-a spus, drept urmare, lui Meghan că este nepoliticoasă și „a arătat-o cu degetul”, completând: „Astfel de lucruri nu se fac aici”. Harry povestește în cartea lui că Meghan i-a replicat astfel lui William: „Dacă nu te superi, ia-ți degetul din fața mea”.

Kate i-a răspuns, la rândul ei, cumnatei sale, foarte deranjată de remarca ei: „Nu suntem suficient de apropiate ca să vorbim despre hormonii mei”.

Este trist că s-a ajuns la așa ceva și că Prințesa de Wales își va aniversa ziua de naștere într-o astfel de atmosferă.

Foto: getty images, profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg