Sunt căsătoriţi, dar trăiesc separat! Adevărul din spatele mariajelor lor
Îi admirăm braţ la braţ pe covorul roşu sau tandri şi îndrăgostiţi prin vacanţe romantice, însă n-am fi bănuit vreodată că secretul fericirii acestor soţi este chiar... despărţirea!
Ehe, unde sunt vremurile în care proaspăt căsătoriţii VIP visau cu ochii deschişi la un viitor îndelungat petrecut împreună şi, pentru a se asigura de asta, îşi comandau baia matrimonială din noua lor vilă cu două chiuvete, pentru a nu apărea ulterior discuţii legate de spaţiul lor personal?! Acum, pentru a îndrăzni să sperăm la o căsnicie care să dureze la Hollywood măcar câţiva ani, e nevoie de câte o casă pentru fiecare soţ şi, de ce nu?!, chiar de vieţi complet separate.
Gwyneth Paltrow & Brad Falchuk
De-abia şi-au jurat, în faţa altarului, dragoste eternă (şi-au oficializat relaţia în septembrie 2018), că s-au şi despărţit. Nu în acte, ci doar locativ. Adică trăiesc în case diferite, fiecare cu copiii lui. Cel mai probabil, actriţa de 46 de ani, femeie modernă şi cu destulă experienţă amoroasă (a mai fost căsătorită, timp de 13 ani, cu Chris Martin), a pus piciorul ei frumos în prag şi l-a convins pe noul ei soţ de beneficiile traiului separat. „Sunt genul de femeie căreia îi place să fie măritată“, spunea anul trecut. Şi noi am crezut-o. Post-nuntă, ea a povestit cu încântare jurnaliştilor de la Wall Street Journal că a decis împreună cu „domnul Paltrow“ să trăiască separat, dând vina pe copii. „Facem totul în stilul nostru. Nici n-aveam cum altfel, având în vedere că avem amândoi copii adolescenţi. Şi ştiţi cât de dificilă e vârsta asta…“ Copiii sunt dificili? Nu mama lor, care îl pune pe bietul ei soţ să-i facă vizite conjugale de parcă s-ar afla în închisoare şi trebuie să ispăşească cine-ştie-ce pedeapsă?! De fapt, cum altfel ne-am fi aşteptat să decurgă cea de-a doua căsnicie a lui Gwyneth, care a numit divorţul de primul ei soţ o „decuplare conştientă“ şi a rupt logodna cu ditamai Brad Pitt, doar pentru că s-a temut să facă marele pas?! Şi să renunţe la libertăţile ei obişnuite, de fapt...
Sarah Jessica Parker & Matthew Broderick
Căsătoriţi din 1997, cei doi soţi sunt de părere că timpul petrecut despărţiţi... îi ţine împreună. Până şi starul serialului Sex and the City îşi dă seama de absurdul situaţiei: „Ştiu că pare o nebunie, dar noi chiar avem nişte vieţi care ne permit să stăm unul separat de altul, după care să ne reunim bucuroşi. Iar acest lucru a fost benefic, pentru că avem, de fiecare dată, atâtea să ne spunem!…“, a dat din casă actriţa. Dar nu programul aglomerat îi ţine la distanţă, ci chiar dorinţa lor de-a lua câte o pauză ocazional, pentru care şi-au achiziţionat, în 2016, două case una lângă alta. „Au avut câteva perioade tulburi în căsnicie şi atunci au decis să nu mai locuiască împreună“, a dezvăluit o sursă pentru RadarOnline. Ce-i drept, Sarah şi Matthew îşi păstrează intact certificatul de căsătorie, dar şi câteva obiceiuri care să mai dovedească, în faţa lumii şi a celor trei copii ai lor, că formează în continuare o familie.
Julia Roberts & Danny Moder
Încă de când şi-au unit destinele – pe 4 iulie 2002 – au devenit subiectul preferat al tabloidelor, care le-au analizat căsnicia în termeni deloc binevoitori. Chiar anul trecut, prin iulie, titrau publicaţiile de scandal de peste Ocean că cei doi soţi nu mai fuseseră văzuţi împreună de nouă luni! Mai mult, actriţa, disperată că mariajul ei se duce pe apa sâmbetei, a cheltuit milioane de dolari (3,9 mai exact) pe un „bârlog“ numai pentru soţul ei. Adică i-a cumpărat tatălui copiilor ei o casă în Malibu, pe care să o folosească Moder atunci când vrea să facă surfing. Dar, na, pe lângă „casa de vacanţă“, Danny mai avea nevoie şi de un loc numai al lui pentru momentele în care situaţia de-acasă i se părea insuportabilă. Iar Julia n-a rămas impasibilă nici la această cerinţă şi a mai dat încă 6,84 de milioane pe o vilă, situată, de data aceasta, pe aceeaşi stradă cu casa lor. Dacă merită mariajul aceşti bani, asta e tot ce contează. Până ne dăm şi noi seama de adevăr, o credem pe Roberts atunci când spune, ca anul trecut, că soţul ei este omul ei preferat şi „cea mai bună decizie pe care a luat-o vreodată“.
Alţii ca ei...
Există multe alte cupluri faimoase care consideră locuitul separat absolut obligatoriu într-un mariaj. Kanye West spune că nu se mai întoarce niciodată din Chicago, oraşul lui natal, în L.A., unde locuiesc soţia Kim Kardashian şi cei trei copii ai lor. Dar cine-l mai crede pe rapperul nebun?! Poate Beckhamii. Nici ei nu mai suportă să se calce pe picioare zi de zi prin casă. Dar ei au venit cu o idee mai bună: şi-au împărţit vila în câte o aripă personală. Nu mai vorbim despre Casa Albă, cu numeroasele ei camere, care pot fi împărţite în două: unele pentru preşedintele Trump, altele pentru Prima Doamnă. Dar, în cazul lor, aranjamentul e previzibil, având în vedere că ei nici măcar în public nu par fericiţi.
Foto: Profimedia, Getty Images