E însărcinată la 44 de ani cu al treilea copil! Milla Jovovich a pozat cu burta la vedere

Actualizat:
6 milla jovovich insarcinata cu al treilea copil 6 jpg jpeg

Milla Jovovich este însărcinată acum cu al treilea copil. A împlinit recent 44 de ani şi cel mai frumos cadou: un bebeluş! 

Milla Jovovich a trecut acum ceva timp printr-o mare durere, când a pierdut o sarcină. Iată cp acum, la 44 de ani, este fericită! ea va deveni mamă penru a treia oară. Chiar de ziua ei, marea celebritate a postat o imagine în mediul online în care apare cu burta la vedere, semn că nu mai are mult până când va aduce bebeluşul pe lume. 

Ea a scris şi un mesaj emoţionant, acum trăieşte cea mai mare bucurie din viaţa ei. 

"Înainte de toate, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru mesaje, pentru gândurile bune. Îmi face incredibil de bine să văd cât de mulţi oameni se gândesc la mine. Am 44 de ani, sunt însărcinată, totul e precum un miracol trimis chiar de Dumnezeu!"

Drama actriţei din ”Al cincilea element”. Milla Jovovich a povestit trauma pierderii unei sarcini şi durerea simţită în timpul avortului

E una dintre cele mai staruri de la Hollywood şi a ales să se alăture colegelor de breaslă care militează împotriva noii legi date în Alabama, care interzice femeilor să facă avort. În acest sens, actriţa şi-a povestit trauma legată de un avort suferit.

Noua lege interzice femeilor trecute de şase săptămâni de sarcină să mai facă avort, fie ea rezultată în urma unui incest ori a unui viol. Mila Jovovich se alătură femeilor de pretutindeni care militează împotriva acestei decizii şi povesteşte, cu mare durere, trauma suferită în urma unui avort de acum doi ani.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg