EXCLUSIV Designerul Alexandru Ciucu, despre noua etapă de burlăcie și relația cu fiicele lui: „Am rămas cu o traumă după divorț”
La aproape doi ani după unul dintre cele mai mediatizate divorţuri, l-am găsit pe couturierul Casei Regale relaxat şi deschis să discute despre cea mai solicitantă parte a vieţii lui, aceea de părinte.
Ne știm cu Alexandru Ciucu (50) de o viață: i-am fost alături la căsătoria cu Alina Sorescu, la botezurile celor două fiice ale lor, Carolina (12) și Raisa (10), la momentele lui de glorie profesională, dar și în cele mai grele clipe personale. Dar abia acum, pentru prima oară, OK! îi trece pragul casei – o vilă elegantă, în stil franțuzesc, cu linii nobile și detalii care îi trădează preocuparea pentru estetică și ordine. Aici, în spațiul în care locuiește mai mult singur, am descoperit însă un univers cald, cu amprenta puternică a fetelor sale: birouri mici pentru teme, urme de joacă, fotografii, parfum de copilărie și un Jack Russell hiperactiv ce pare să fi preluat rolul de gazdă oficială. Și, între eleganță și vulnerabilitate, l-am redescoperit pe Alexandru, tatăl.
OK!: Ne cunoaştem de mult timp și te știm și burlac, și însurat, și tată, acum divorțat și redevenit burlac.
Alexandru Ciucu: Da, poți spune că acum sunt într-o perioadă de „burlăcie așezată“. (zâmbește)
Ai și un prieten nou, te găsim și în casa asta mare. Nu te simți singur în ea?
Alexandru Ciucu: Cred că m-am obişnuit să fie așa mare, dar când vin și fetele, nu mai pare atât de mare.
Cât de des vin?
Alexandru Ciucu: Conform programului stabilit de instanță. Câteodată stau o săptămână, altădată stau peste weekend sau doar o zi. Programul diferă de la un an par la un an impar. În anii pari, stau mai puțin cu mine în prima jumătate de an, doar o lună și jumătate, adunat.
Vorbim despre custodie comună?
Alexandru Ciucu: Da, însă custodie comună nu înseamnă și program egal, înseamnă că părinții iau împreună deciziile importante în privința copiilor –cursuri, școli, sănătate... Avem acest program deja de 4 ani și mi se pare destul de echilibrat. Plus că ele nu trebuie să se mute niciodată cu haine sau cu alte lucruri. Pur și simplu, își iau doar cărțile și rechizitele, pentru că tot ce au la mama lor au și la mine.
Simți că acum de-abia așteaptă să vină și la tine?
Alexandru Ciucu: E greu de spus că „de-abia aștepți“, când cineva marketează negativ această venire. Dar important e că, în momentul în care ajung aici, ne înțelegem bine, chiar dacă mai avem unele divergențe la teme. Carolina, fiind mai mare, tolerează mai greu autoritatea mea la matematică, unde mă și pricep foarte bine. (zâmbește) E un pic provocator, dar mă și bucur că începe să dezbată, nu doar să se conformeze.
La ce materii sunt mai bune?
Alexandru Ciucu: Amândouă au 10 pe linie, dar încă nu-mi dau seama clar la ce materii au note bune „pentru că trebuie“ și la care dintre ele au note bune „pentru că le place“. Mie îmi plăceau engleza și istoria, iar matematica mi-a plăcut „pentru că a trebuit“, dar am fost cel mai bun din clasă. În ceea ce le privește, sunt foarte atent la ce le place și ce le suscită atenția și nu mă iau după note, neapărat.
Privindu-ți biroul, în care ai amplasat și birourile lor de studiu, mi te și imaginez ca pe un „domn profesor“ sever.
Alexandru Ciucu: Le-am întrebat odată dacă sunt un părinte sever și, deși mă așteptam să spună că da, mi-au zis: „Nu, câteodată ești chiar caraghios“. Acum îmi dau seama că, de fapt, încerc să fiu strict, pentru că vreau să ne ținem de un program clar, să le conving să facem temele mai devreme, ca să avem timp să ne și jucăm. Nu-mi reușește întotdeauna, așa că mai am și varianta: „Bine, luăm o pauză și reluăm temele mai târziu“. Dar mă feresc de asta, pentru că seara, ca orice altă familie, ajungem să fim obosiți.
Cum arată programul tău cu ele?
Alexandru Ciucu: În anul școlar care tocmai s-a încheiat, Raisa a învățat dimineață, iar Carolina după-amiază, așa că a fost o dinamică mai complicată. Înainte, mergeau la Little London, dar după ce ne-am despărțit, Alina le-a mutat la o școală de stat din centru și facem până acolo cam 25-30 de minute.
Au și activități extra?
Alexandru Ciucu: Le-am dus, la un moment dat, la înot, dar acum fac doar engleză și merg la corul Alinei.
Le lași acum să cânte?
Alexandru Ciucu: Da, întotdeauna le-am lăsat să cânte. Le încurajez să cânte și să facă asta profesionist, cu lecții de canto, ca la carte.
Adică ai vrea să facă mai mult decât fac cu Alina?
Alexandru Ciucu: Absolut! E important ce face și Alina cu ele și am tot respectul pentru activitatea ei. Însă acolo fac câte puțin din toate: muzică, telegenie, prezență scenică. Pentru început e bine, dar nu e ca la Conservator. Și le-am spus și lor: „Dacă vreți să faceți muzică, eu vă susțin, dar hai s-o facem cât mai bine“. Deocamdată au 10 și 12 ani, iar eu mi-aș dori ca ele să-și găsească ceva spre care să-și canalizeze atenția. După ce hotărâm asta, hobby-uri pot avea oricâte.
„Sunt la a doua colecție a mea de damă”
Despre modă și cochetărie vorbești cu ele?
Alexandru Ciucu: Sunt încă mici și momentan caut să le cultiv dorința de încerca lucruri noi. Mergem împreună prin magazine, dar nu le iau decât haine pe care le agreează.
Au fost și la tine la atelier?
Alexandru Ciucu: Au fost în vizită, nu pentru a vedea business-ul. Plus că eu sunt abia la a doua mea colecție de damă, iar piesele pe care le fac eu nu sunt în zona vizată de ele, cu rochițe de prințesă.
Eu în colecția ta văd femeia boemă din anii ’50-’60 din Saint-Tropez, o văd pe Brigitte Bardot, văd femininul estival.
Alexandru Ciucu: Da, e fix vibe-ul pe care am vrut să îl transmit. Am lansat această colecție cu 20 de rochii în paralel cu cea de costume bărbătești și am făcut și ședințele foto aici, așa cum îmi imaginam atunci când am construit casa asta. Plus că, în ultima perioadă, m-am relansat și pe social media și creez conținut special pentru promovare, cu o echipă de profesioniști.
Care dintre fetele tale e mai cochetă?
Alexandru Ciucu: Raisa pare mai interesată de domeniul ăsta, e mai pretențioasă la asortări. Carolina e mai introvertită, dar a început să aibă și ea cochetării.
Le-am văzut însoțindu-te la Casa Regală.
Alexandru Ciucu: Da, erau amândouă la mine în perioada aia și au mers cu mine la evenimentul reînnoirii titlurilor de furnizori regali. Le-am văzut pe amândouă foarte emoționate. A fost prima oară când au mers cu mine la un astfel de eveniment, au cunoscut-o pe Principesa Elena, au admirat și tablourile cu Regele Carol, cu Regele Ferdinand, cu Regele Mihai, despre care au aflat de la istorie, şi cred că au rămas cu sentimentul acela de solemnitate.
Sunt mândre de tine, știind pentru cine lucrezi?
Alexandru Ciucu: Ele știau de dinainte pentru cine lucrez și, deși nu le-am întrebat niciodată asta, cred că sunt mândre de ambii lor părinți, în general, pentru că ele știu în amănunt ce facem, cu cine venim în contact.
Pentru ele este o normalitate, crescând cu voi atât de cunoscuți, mergând în anumite cercuri, având alte repere, voi având alte așteptări de la ele...
Alexandru Ciucu: Așteptarea mea de la copiii mei este să fie niște oameni normali. Indiferent cum ar fi viața lor și cu ce oameni se vor întâlni, îmi doresc ca ele să fie niște oameni autentici.
Tu lucrezi de 17 ani cu Casa Regală. Ți-ai făcut griji că divorțul ți-ar putea afecta imaginea?
Alexandru Ciucu: N-am avut timp să mă gândesc la asta, pentru că durerea mea era atât de mare în legătură cu temerea că mi-aș putea pierde copiii – o teamă nefondată, de altfel –, încât nu m-a interesat dacă voi fi afectat profesional. Copiii erau prioritari și, undeva în fundal, era și restul vieții mele. Uitându-mă în urmă, nu văd să-mi fi afectat în vreun fel business-ul. Ca imagine... românii oricum se grăbesc să arunce cu pietre, dar sunt și mulți oameni care nu se se lasă influențați de prima informație negativă.
Te-ai simțit lupul cel rău din poveste?
Alexandru Ciucu: Nu m-am simțit niciodată lupul cel rău din poveste, chiar dacă așa am fost zugrăvit. În general, cine ajunge să mă cunoască își dă seama că nu sunt deloc lup. E adevărat că fetele vin cu o „mitologie“ de acasă, dar asta se schimbă de când intră în mașină. Pentru că noi avem o relație chiar extraordinară. Și spun asta pentru că ele, crescând, încep să vadă și altfel lucrurile.
„Însurătoarea, în sine, nu mi se pare ceva extraordinar acum. Am făcut-o deja două ori”
Se fac 2 ani de la pronunțarea divorțului și 4 ani de la despărțire. În timpul ăsta ai fost singur?
Alexandru Ciucu: Nu, am foarte mulți prieteni.
Și prietene?
Alexandru Ciucu: Am și prieteni, și prietene. (zâmbește)
Ești singur, available sau ai alt statut?
Alexandru Ciucu: Mai degrabă, it’s complicated. (râde)
Te-ai mai vedea însurat?
Alexandru Ciucu: Însurătoarea, în sine, nu mi se pare ceva extraordinar acum. Am făcut-o deja două ori și, dintre toate relațiile pe care le-am avut, aceasta a fost cea mai importantă și cea mai frumoasă, pentru că, trăgând linie, avem doi copii frumoși, deștepți, sănătoși, inteligenți.
Ți-ai mai dori un copil? Casa e mare, ar fi loc.
Alexandru Ciucu: Ar fi loc, da, şi mi-am dorit întotdeauna copii, dar nu știu dacă ar fi corect față de copilul acela să aibă un tată de vârsta mea. Trebuie să oferi energie și prezență – ceea ce n-ar fi o problemă. Întrebarea este cât timp aș putea să-i ofer lucrurile astea, pentru că atunci când el ar avea 20 de ani și ar avea mare nevoie de un părinte, eu aș avea 70 de ani. E OK și 70 de ani, dar când va avea 30 de ani, eu voi avea 80, dacă mai ajung până acolo...
Te temi de trecerea timpului?
Alexandru Ciucu: Mai degrabă, o conștientizez. Eu le sunt recunoscător părinților mei că îmi sunt alături și acum. În pandemie, de exemplu, am simțit foarte mult nevoia să știu că mai e cineva acolo care să îmi dea o mână de ajutor, un sfat sau o alinare într-un moment greu. Nemaivorbind de momentul în care am venit și am găsit casa goală, fără copii. Ei au fost refugiul meu! În momentele alea, să am părinții în viață, sănătoși, lângă mine, a contat enorm. Și așa mi-aș dori să fiu și eu pentru copiii mei, un sprijin solid.
Și tu te menții bine.
Alexandru Ciucu: Nu fumez, am grijă la ce mănânc, evit dulciurile, mănânc proteine și legume, mai puțin carbohidrați, pe care îi consum dimineața eventual.
Și în frigider ce ai întotdeauna?
Alexandru Ciucu: Care dintre ele, ca să fac o glumă? (râde) Într-unul dintre ele am în mod special băutură, vin, mai ales pentru invitați, pentru un party, dar beau și eu în general un pahar de vin pe zi.
Dar un tête-à-tête la vin?
Alexandru Ciucu: Mmm, mai degrabă la o cafea. (zâmbește)
Privind la mariajul tău, ce ți-a mai rămas în suflet legat de el?
Alexandru Ciucu: O traumă, asta mi-a rămas în suflet. Și mi-a rămas o părere de rău că n-am încercat să construim relația asta, măcar de la un moment încolo, doar noi doi și copiii, fără socri. Asta o să-mi reproșez întotdeauna, nu că nu am încercat, ci că n-am reușit să ajungem acolo.
Te simți vulnerabil vizavi de o nouă iubire?
Alexandru Ciucu: Mă simt foarte circumspect. Momentan nu văd de ce aș face pasul ăsta. Anii ăștia m-au învățat că pot să duc foarte mult, așa că faptul că sunt singur nu mi se pare o corvoadă, mi se pare relaxant, fără drame și compromisuri.
Până una, alta, ești într-o relație foarte serioasă cu Cairo și el sigur umple casa și nu te lasă să fii singur.
Alexandru Ciucu: Da! (zâmbește) E o bombă de energie și, dacă nu aleargă, vrea să stea în brațe și să fie alintat.
E feblețea fetelor?
Alexandru Ciucu: Da. Și-au dorit de mici un animăluț. Dincolo au o pisică, iar eu l-am luat pe Cairo după ce am încheiat divorțul. Dar să ne înțelegem, eu nu am luat un câine copiilor, eu mi-am luat câine mie, pentru că am avut și când eram puști și pentru că mi-am dorit mult să am un exemplar de Jack Russell. Și am mai avut, acum câțiva ani, un câine care se aciuase pe aici și mă atașasem de el...
Cum arată vara ta?
Alexandru Ciucu: Vacanța mea cu fetele se împarte în două: prima parte a vacanței e rezervată unui minitur prin țară, care începe cu Moldova, într-un sat de lângă Vaslui, de unde era mama și în care am copilărit eu, apoi mergem spre Humulești, la cetățile Neamț și Suceava și la mănăstirea Voroneț și Putna, adică lucruri despre care au învățat la școală. După care vom trece în Maramureș, la Săpânța, apoi vom coborî spre Viscri și plecăm la mare. Partea a doua a vacanței o facem în Grecia cu niște prieteni și, chiar dacă am rezervat biletele de avion, sunt pregătit, în cazul vreunei crize a combustibilului, să putem merge cu mașina. Deci se anunță o vară plină de aventură și abia aștept să ne distrăm.
FOTO: Sorin Stana, arhiva personală
