EXCLUSIV Cristina Cioran & Alex Dobrescu - primul interviu împreună și primul pictorial alături de fetița lor
Sunt un cuplu vesel şi efervescent care, după naşterea intempestivă a fiicei lor, pot fi, în sfârşit, doi părinţi relaxaţi.
Când apare dragostea, nu te previne, nu face rezervare şi nici nu are timp de aşteptat. Cumva, e ceea ce a trăit Cristina Cioran (44), pe care o ştiam depănând un anumit fir al vieţii când, brusc, în calea ei a apărut Alex Dobrescu (37) şi, odată cu el, şi Ema. Fetiţa la care a îndrăznit să viseze cu ochii deschişi şi care s-a grăbit să vină pe lume cu o explozie de sentimente, de la teama naşterii premature, la dragostea infinită şi unică.
OK!: Erai într-o relaţie longevivă, când, brusc, a apărut Alex în peisaj. Cum s-a întâmplat?
Cristina: Fix aşa, brusc. (râde) Ne-am cunoscut la o petrecere de ziua cuiva, ne-am distrat…
Alex: …la Snagov, pe 8 august 2020.
Cristina: A fost fun. Pur şi simplu, am intrat în vorbă.
Cine a făcut primul pas?
Alex: Au fost mai mulţi paşi (zâmbeşte), dar nu ştim care a fost primul.
Cristina: Eu cred în întâlniri. Nimic nu este întâmplător şi orice întâlnire este foarte importantă. Nouă ne-a fost dat să ne întâlnim ca să ne facem fericiţi. Când l-am văzut prima oară, mi s-a părut foarte amuzant, ne-am lipit unul de altul, dar nu era nicio legătură sentimentală atunci, pe loc. După care ne-am reîntâlnit.
Alex: Ne-am tot reîntâlnit! (zâmbeşte)
Cristina: Şi a ieşit şi un copil.
Destul de repede.
Cristina: Da, pentru că ne-am dorit.
Alex: Ne-am dorit copil de când ne-am dat seama că ne potrivim foarte bine şi avem aceleaşi idealuri. Şi ne-am dorit să facem o fetiţă.
De ce tocmai fetiţă?
Alex: Eu mai am un băiat.
Cristina: Dar noi ne-am dorit fetiţă şi am ştiut că va fi fetiţă! Era clar, nu ştiu de ce…
Cum te-ai simţit când ai rămas însărcinată, după atâţia ani în care te declarai OK şi fără copii?
Cristina: Dar chiar eram OK! Numai că acum a fost alt context, altă persoană… Şi am şi ştiut când am rămas însărcinată, pentru că am simţit un rău pe care nu-l mai simţisem niciodată. Eram tot la o petrecere şi am avut o senzaţie ciudată rău. Era într-o sâmbătă şi am aşteptat până luni ca să îmi fac un test. Şi, după trei teste, am avut confirmarea. M-am gândit dacă să-i fac o farsă lui Alex, să-i pun testul undeva, dar i-am spus direct, până la urmă.
Şi tu, Alex, cum ai primit vestea?
Alex: Am fost foarte fericit, emoţionat, cum e şi normal.
Diferenţa între copiii tăi de câţi ani e?
Alex: De cinci ani.
Băieţelul tău o cunoaşte?
Alex: Da, Noel o cunoaşte şi o iubeşte foarte mult.
Cristina: Are grijă de ea. E foarte prezent şi iubăreţ de felul lui. Când el se joacă pe playstation, se uită şi Ema la el.
Partea bună e că tu ai deja „antrenament“ cu bebeluşii.
Alex: Da. (râde)
Cristina: Ne-am dorit să fim părinţi relaxaţi şi, cumva, ne-a ieşit, nu intrăm uşor în panică, dar şi când intrăm… (râde)
Când erai însărcinată, totul era liniştit şi normal, după care… ai ajuns la spital şi s-au complicat lucrurile.
Cristina: Da. A fost o perioadă foarte urâtă. Şi nu eram deloc pregătită, nu m-am interesat ce s-ar putea întâmpla în cazul unei naşteri premature, pentru că nimic nu indica faptul că aş putea trece prin asta. Iar eu, iniţial, nu mi-am dat seama nici că aveam contracţii, pentru că aveam şi o enterocolită, care-mi dădea alte dureri. De trei zile umblam prin spitale să verific dacă bebeluşul era în regulă în perioada aia şi, brusc, într-o duminică seara, am avut dureri mai mari. Am chemat salvarea pe la 07.50, iar la 08.30 năşteam.
Te-a luat pe nepregătite.
Cristina: A fost tragi-comic. În după-amiaza aia, noi am fost la nişte prieteni şi, pentru că mi-era foarte cald în rochia pe care o purtam, i-am spus lui Alex să-mi dea tricoul lui şi să ia el rochia mea. Ceea ce a şi făcut! Între timp, m-a luat ameţeala şi am plecat acasă şi, când am ajuns, începusem să transpir foarte mult şi m-au luat nişte dureri ciudate, despre care nu ştiam că sunt contracţii. Am chemat salvarea şi, când a sosit, Alex era îmbrăcat aşa, în rochie! (râde) Medicii nu l-au primit în salvare, că era perioada de restricţii, eu eram plină de sânge şi mă zvârcoleam pe patul din ambulanţă şi, când am ajuns la Spitalul Universitar, Alex a ajuns şi el, îmbrăcat tot în rochie! (râde)
Sincer, nu cred că-i păsa în momentul acela.
Cristina: Nici mie! (râde) Că m-au băgat în sala de naşteri şi am născut imediat. Când s-a rupt apa, am simţit că sare un dop de şampanie. Şi eu urlam!
Cât timp ai stat în spital?
Cristina: Doar trei zile pentru că, spitalul fiind în carantină din cauza pandemiei, pe mine m-au externat, dar Ema a trebuit să mai rămână acolo o lună şi jumătate, la incubator, timp în care noi o vedeam doar o dată pe săptămână, câte o jumătate de oră. Emoţional era ciudat, pentru că nu mai eram gravidă, dar nu aveam nici copilul cu mine, nu ştiam nici în ce situaţie e. Sunam în fiecare zi la spital, cu o frică teribilă de ce poate să mi se spună, până când doctoriţa neonatolog mi-a spus: „Dacă e ceva rău, sunăm noi.“ Pe 1 septembrie am scos-o din spital, când eu ar fi trebuit să nasc pe 30 septembrie! Bineînţeles că tot ce planificasem s-a dat peste cap. S-a născut pe 18 iulie, chiar de Sfântul Emanuel – noi alegându-i numele de când eram însărcinată în 3 luni.
Deci a fost un semn.
Cristina: Clar, nimic nu e întâmplător!
Cum aţi rezistat în luna aceea?
Cristina: Plângeam tot timpul, nu se înţelegea nimeni cu mine. Alex, atunci, a fost un sprijin foarte mare pentru mine, care eram într-un soi de depresie, de tristeţe… Nu mă lăsa să stau în casă deloc şi eram tot timpul afară, în parc, la o terasă ca să mâncăm ceva, la cumpărături ca să mai luăm ceva – inutil, chiar! -, dar nu mă lăsa să stau în casă, pentru că m-aş fi afundat foarte tare într-o depresie şi o tristeţe mare.
Alex: Eram deosebit de îngrijorat…
Cristina: Când m-a luat salvarea, el a crezut că am murit…
Alex: Da, pentru că nu ştiam ce se întâmplă. Fiind situaţia pandemică, nimeni nu-mi spunea nimic, nu ştiam nici pe cine să sun. Apoi, m-a sunat ea şi mi-a spus că a născut.
Cristina: Am avut noroc că am ajuns la Spitalul Universitar. Dacă nu era personalul medical de acolo, nu cred că o aveam acum pe Ema, sincer. Ei au salvat-o! Dacă năşteam acasă, nu aveam nicio şansă. Le sunt pe veci recunoscătoare!
Cum a fost prima zi cu ea acasă?
Alex: Ema a luminat casa când a venit! Telefonul a sunat încontinuu, toţi prietenii voiau să vină s-o vadă, dar au înţeles că trebuie să aibă răbdare.
Cristina: Era foarte micuţă atunci şi, când o manevrai, era destul de complicat. Eu învăţasem din spital ce să fac, dar Alex şi mama mea erau mai precauţi. Şi a fost linişte, pentru că nu se mai auzeau aparatele acelea de la incubator. Partea bună e că Ema e obişnuită acum cu gălăgia şi nu o deranjează să adoarmă cu zgomot.
Alex: Merge şi cu noi la cârciumă… (zâmbeşte)
Deci o învăţaţi cu petrecerile, de mică.
Cristina: Ne-am dorit să ne putem duce oriunde cu copilul. E adevărat că, o perioadă, nu am putut, pentru că erau restricţii, dar nu am ţinut-o exclusiv în casă, am încercat s-o obişnuim cu activităţile noastre şi s-o integrăm stilului nostru de viaţă.
Alex: Noi organizăm şi petreceri, evenimente cu muzică electronică. Eu la bază sunt jurist, în rezervă acum (zâmbeşte), dar sunt designer vestimentar şi am şi o firmă de organizat evenimente, Above the Sky – nume pe care îl folosim şi la brandul vestimentar.
Cristina: Lucrăm împreună pe design.
Alex: Eu fac haine nonbinare, cu influenţe din Asia, în general.
Cristina: El creează haine unisex oversized, iar eu fac haine pentru femei puternice, cu încredere în ele, haine cărora ele le dau valoare, femeile. Acum suntem implicaţi amândoi în brandul Above The Sky. Avem modelele urcate în online, pe site şi Instagram, şi avem şi două magazine.
Am putea găsi, la un moment dat, o linie a ta lucrată de Alex?
Cristina: Da. Păi, rochia cu buline şi cea mini-me a Emei sunt făcute de mine.
De organizarea botezului cine s-a ocupat?
Alex: Noi doi, cu ajutorul naşilor noştri – care sunt mai tineri decât noi, dar au fost foarte implicaţi şi ne-au ajutat enorm. Şi totul a ieşit perfect. Am invitat prietenii, familia, am fost vreo 60-70 de persoane, l-am avut ca DJ pe Chris Alexandrescu, bun prieten cu noi şi care a făcut atmosferă.
Cristina: A fost foarte fain, toată lumea s-a simţit bine.
Alex: Iar naşul Emei a cerut-o de soţie pe naşa Andra.
Cristina: A fost un moment special, pe care noi l-am pregătit în detaliu.
Deci voi aşteptaţi să se căsătorească ei pentru a ajunge şi voi la altar?
Alex: Da, normal. Numai că noi suntem ca şi cum am fi deja căsătoriţi.
Dar ai cerut-o?
Alex: Am tot cerut-o! (zâmbeşte) Am în minte şi locaţie, şi tot, dar mai aşteptăm.
Cristina: Acum, în iulie, vine ziua Emei, trebuie să-i rupem turta. Noi nu suntem aşa cu tradiţiile, dar va fi o nouă ocazie să petrecem împreună cu prietenii noştri.
Dacă ar fi să mai vină un alt bebe, cam cât aţi mai aştepta?
Alex: Dacă ar fi să vină, să vină oricând!
Chiar dacă aţi mai trece prin asta?
Cristina: Dacă ai trecut o dată nu înseamnă că vei mai trece şi a doua oară prin acelaşi lucru. Eu nu gândesc aşa. Nu mi-aş face griji că s-ar mai putea întâmpla o dată. Eu am avut şi un fibrom uterin, care a crescut foarte mult în timpul sarcinii, deci exista un risc.
Regreți că Ema nu a venit mai repede în viața ta?
Cristina: Nu am niciun regret. Cred cu tărie că toate vin la timpul lor.
Cât timp îți mai rămâne acum pentru tine?
Cristina: De multe ori, mi se pare că am prea mult timp liber, deşi e mereu câte ceva de făcut. Acum am început să dezvolt un proiect pentru Youtube, o emisiune culinară, care mi se potriveşte şi de care cred că este nevoie pe piaţă, deoarece, în bucătărie, ca neprofesionişti, toţi trecem prin aceleaşi momente. Şi asta vreau să fac, să fiu aproape de femeile şi bărbaţii care caută altceva de la o emisiune de bucătărie. Prietenilor noştri le place formatul, dar aş vrea să fie şi pe placul celor care sunt consumatori de Youtube şi, cine ştie, poate intrăm şi pe TV, poate chiar la Acasă TV sau la Prima TV ori Paprika TV. După primele episoade, voi propune proiectul, să vedem cine este interesat. Ideea e că încerc să-mi reiau uşor activitatea, cam o zi pe săptămână, şi să-mi menţin şi relaţia cu comunitatea din online. Însă Ema creşte şi ştiu că nu mă voi mai întâlni cu astfel de momente, aşa că vreau să le trăiesc alături de ea cât de mult posibil! Aşa simt acum.
foto: Sorin Stana; make-up: Izabela Țiu; hairstyle: Anna Sussu/Gett’s Hair Studio; Vestimentație: Above the Sky; locație: Mulțumim Artha Park, str. Plopilor, nr. 1, Snagov.
