EXCLUSIV Ela Crăciun, Sărbători în casă nouă: „Până de curând, am stat în casa părinților mei”
Vedeta Antenei 3 ne-a promis că ne vom revedea când va fi gata noua ei casă. Şi, deşi a durat ceva timp, iată-ne din nou împreună, contemplând noul ei spaţiu şi depănând noi poveşti.
Pare un clişeu să ne întâlnim cu Ela Crăciun chiar în perioada Crăciunului, dar e doar încă o prietenă a revistei noastre cu care ne întâlnim, de obicei, de Sărbători şi care, de data aceasta, ne-a deschis uşa noii sale case. Un loc elegant, aflat chiar în centrul Capitalei, care inspiră mult calm şi armonie şi în care totul miroase a nou-nouţ, căci abia ce s-au mutat aici acum o lună şi jumătate. Ce-i drept, după aproape șase ani de la cumpărarea clădirii – ca orice lucru bun din viaţa Elei, care a venit odată la fiecare șase ani. Dar despre asta am detaliat mai jos, la un espresso bun şi un delicios tiramisu făcut chiar de gazda noastră.
OK!: De când ai casa despre care vorbim deja de mult timp?
Ela Crăciun: Eram însărcinată cu Nicholas când am cumpărat-o în martie 2018, deci în curând se fac şase ani.
O poți trece la categoria „pofte“?
Ela Crăciun: (râde) La pofte de gravidă nu. Ne căutam o casă de mulți ani, pentru că ne doream un loc al nostru, având în vedere că, până acum o lună şi jumătate, am stat în casa părinților mei.
Cât de mare era casa aceea și cu cât mai mare e cea de-acum?
Ela Crăciun: Sunt aproximativ la fel de mari, doar că aici avem mai mult loc, pentru că e mai ofertantă împărțirea spațiilor.
Și aici mai ai un dormitor de copil...
Ela Crăciun: Și acolo l-am avut întotdeauna, fiecare copil a avut camera lui.
Nu cumva ți-era predestinat să ai trei copii? Şi asta la fiecare aproape șase ani: Alex (17), Alesia (11), Nicholas (5)...
Ela Crăciun: La asta nu m-am gândit. (zâmbește) Da, o coincidenţă interesantă.
Aici ai vreo cameră în plus?
Ela Crăciun: Da, avem mansarda.
Nicholas are deja 5 ani, aveţi şi o cameră în plus…
Ela Crăciun: (râde) Chiar vorbeam cu soțul meu că, dacă ar fi să mai facem un copil, nu am mai avea încă o cameră. Dar am zis că, dacă mai stăm puțin, în curând Alex o să plece și rămâne camera lui liberă. Glumim!
Dar ți-ai mai dori un copil?
Ela Crăciun: Da, mi-aș dori, și-ar dori și soțul meu. Ne place să avem copii și să fim înconjurați de micuți drăgălași, care vor să se joace și să stea cu noi. Acum facem şi comparația între Nicholas și Alex, deci între 5 ani și aproape 18 ani, unde cel mai mare nu ne mai bagă în seamă, nu simţim că este prin casă, nu prea ne mai lasă să știm multe despre el, versus cel mic, care încă se cuibărește noaptea în patul nostru și ne spune că „Eu vreau să vin cu voi toată viața în vacanță“. Și i-am zis: „Ei, lasă, că așa zicea și Alex când era mic.“ (zâmbește)
La voi, până și cățelul e pupăcios și dornic de atenție.
Ela Crăciun: Da, el este un personaj în casă și prietenul cel mai bun al lui Nicholas.
Te-ai vizualizat ușor în casa asta, când ai văzut-o prima oară?
Ela Crăciun: Nu. Mi-a fost foarte greu să mă despart de locul în care stăteam. Şi chiar îl întrebam şi pe soțul meu, și în timpul construcției, și când era aproape gata: „Simți că e acasă? Te vezi acolo? Simți că e a noastră?“. Și-mi spunea că și pe el îl încercau niște sentimente amestecate, că uneori se simțea ca acasă, alteori îi părea un loc străin.
Cât timp v-a luat să ajungeți la rezultatul de acum?
Ela Crăciun: Când am cumpărat casa, arhitecta de la acea vreme ne-a zis în martie că avem toate șansele să ne mutăm în octombrie, când eu nășteam. Dar uite că noi ne-am mutat când Nico a făcut cinci ani!
Dar ce s-a întâmplat? Sunteți voi prea pretențioși?
Ela Crăciun: În primul rând, ne-a luat doi ani și jumătate să obținem toate autorizațiile. Apoi, au trebuit făcute consolidări și renovări, au mai fost adăugate două etaje...
Din ce an datează clădirea?
Ela Crăciun: Din 1926. Împărțirea era tipic interbelică, noi am schimbat-o puțin, dar mare parte din structura originală a rămas ca atare. Pe colțul livingului, de exemplu, era o scară mare, superbă, doar că ocupa foarte mult din parter și ne mai lua și jumătate din etaj. Bucătăria a rămas în același loc, exista și o terasă mare prin care se intra în casă și pe care noi am închis-o, iar din living se urca la etaj – ceea ce acum se face din hol. Îmi place să-mi imaginez a cui a fost casa, cum erau, cum se îmbrăcau...
„Mi-am dorit o atmosferă calmă, caldă și am știut că o să-mi fac casa în culori deschise”
Văd că ai folosit mult cremuri, griuri...
Ela Crăciun: Mi-am dorit o atmosferă calmă, caldă și am știut dintotdeauna că o să-mi fac casa în culori deschise. Și ne place foarte mult ce a ieșit, ne simțim bine în culorile astea.
După ce ai așteptat cel mai mult?
Ela Crăciun: După tot! (râde) Fiecare etapă a avut perioada ei de așteptare, însă și noi am am întârziat lucrările, pentru că soțul meu este meticulos și perfecționist. De pildă, am pus geamurile și, pentru că n-a fost mulțumit de calitatea lor, am schimbat tâmplăria încă o dată, deci a trebuit să mai stăm alte câteva luni, timp în care s-a dus și a mai vizitat nu știu câte fabrici de tâmplărie. Sau dacă făceam ceva ce nu ne plăcea, dădeam jos imediat. Dar am zis că facem casa o dată, nu de mai multe ori și, dacă nu era ceva cum trebuia, atunci era momentul să schimbăm. Și acum, de exemplu, ne lipsesc capacele de la întrerupătoare, pentru că ne-au fost livrate două modele, și va mai dura până le vom avea, pentru că toate lucrările pe care nu le-am încheiat le vom finaliza mult mai greu, odată ce suntem mutați.
Te simți acasă? Că e o oarecare perioadă de acomodare.
Ela Crăciun: Mă simt acasă, dar din toată familia eu am fost cea care s-a acomodat cel mai greu. Și acum am un gol în stomac când trec pe lângă vechea locuinţă, chiar dacă sunt la doar câteva străzi distanță de cealaltă adresă. Copiii nu au avut nicio problemă, mai ales cei mici, și nici chiar Alex, deși el e ca mine, se atașează de lucruri și de locuri. Dar clar eu am fost cea care s-a adaptat ultima, pentru că am lăsat în urmă 20 și ceva de ani de amintiri, am lăsat în urmă casa în care mi-am născut copiii, în care au crescut...
Cum simți energia locului ăstuia?
Ela Crăciun: E un loc cu energie bună, în care îți dorești să vii, să te reîntorci, iar asta ne-o spun toți prietenii noștri care ne-au vizitat.
Ai dat o masă deja?
Ela Crăciun: Am dat vreo două mese, după care am făcut sfeștania, după Sfântul Nicolae, când am adunat toată familia. Am făcut și o mini-petrecere de Crăciun, cu un Secret Santa cu prietenii noștri și cam atât.
Te-am văzut la bucătărie. Când gătești, ce gătești?
Ela Crăciun: Gătesc de toate, orice, deși, de când suntem aici am gătit mai puțin, pentru că am fost ocupaţi cu mutarea. Dar am avut noroc cu soacra mea și cu mama mea, care ne-au făcut pe rând de mâncare. Pasiunea pentru gătit o am din timpul liceului, dar apoi am stat cu mama și nu am avut mulți ani grija asta. Iar când am rămas singură în pandemie cu trei copii – când mama s-a mutat definitiv la Sinaia – a trebuit să le gătesc constant și uite că mi-a ieșit și o carte de bucate pentru copii și bebeluși. Gătesc orice, important e să le placă lor, însă pun mare accent pe timp – nu stau în bucătărie ore în șir, aleg rețete care să fie și sănătoase, și pe placul lor, și rapid de făcut! Le mai și interpretez, adică dacă vor paste, le fac paste integrale, cu sfeclă sau broccoli în compoziție, şi un sos sănătos alături, ca să nu fie doar carbohidraţi.
Plecați undeva de Revelion sau rămâneţi aici?
Ela Crăciun: Întotdeauna de Crăciun eu și sora mea mergem cu familiile la părinții noștri la Sinaia și suntem acolo cu toţii. Iar la final de an, noi doi plecăm cu copiii în Sri Lanka.
Și doar voi doi?
Ela Crăciun: Înainte de pandemie, obișnuiam să facem și scurte vacanțe în doi, dar după pandemie am preferat să mergem cu copiii. Suntem amândoi foarte ocupați, muncim foarte mult și vacanțele sunt timpul nostru pe care-l dedicăm exclusiv copiilor, aşa că preferăm să-i luăm cu noi.
Ce faceți cu Alex, că s-ar putea să nu mai vrea să meargă cu voi?
Ela Crăciun: Alex deja nu mai vrea să meargă cu noi de ceva vreme. (zâmbește) Când am fost recent în Franța, nu a mai venit cu noi, dar pentru că nu era vorba decât de trei zile, i-am respectat dorinţa. Însă în Sri Lanka vine cu noi, deși ne-a întrebat dacă putem anula biletul pentru el. (zâmbește)
Dar poate exista și varianta: „Mami, pot să aduc pe cineva cu mine?“
Ela Crăciun: Există, dar mami nu este atât de deschisă momentan. (zâmbește) Nici eu nu mă așteptam, credeam că sunt mai flexibilă, dar nu sunt.
Ești genul care își aduce decorațiuni din călătorii?
Ela Crăciun: Am fost genul acesta, am strâns cantități impresionante de globuri și căni din toate locurile. Mi-amintesc că am venit într-un an din Egipt cu niște statuete mari, de piatră, pe care le-am cărat cu greu. Acum nu mai aduc nimic, pentru că îmi dau seama că sunt lucruri trecătoare.
Dar ai ceva în casă pe care să-l fi vrut cu tot dinadinsul?
Ela Crăciun: Mai toate lucrurile pe care le-am luat au fost cumpărate cu gândul ăsta. Uite, masa din dinning, canapelele, pe care le-am văzut la un târg de mobilă din Paris acum patru ani și le-am vrut în mod special. Iarăşi, mi-am dorit mult să am o insulă în bucătărie, deși mulţi îmi spuneau că e incomodă, dar eu i-am făcut și niște picioare și o pot muta dacă vreau.
Şi vreun lucru asupra căruia tu și soțul tău să vă fi contrazis?
Ela Crăciun: Am avut niște divergențe asupra dulapului din dinning, care acum are incorporat un frigider de vinuri, aşa cum şi-a dorit soţul meu. Şi, fiind un dulap pe comandă, i-am zis: „Ah, ai stricat tot designul dulapului!“, la care el mi-a replicat: „Toată casa a fost făcută cum ai vrut tu. Vreau și eu un frigider de vinuri!“. (râde)
La fel cum am văzut și „duelul“ dressing-urilor, iar al lui pare un pic mai mare.
Ela Crăciun: Cred că doar pare. Dacă numărăm umerașele, nu cred că al lui câștigă. (râde) Clar eu am mai multe haine!
Dar la copii cum stă treaba cu hainele?
Ela Crăciun: Să știi că nu le cumpăr exagerat, pentru că le poartă destul de puțin timp, sunt în creștere, nici Alex nu e fan haine. Alesia s-a mai domnișorit și vrea să poarte mai multe fuste şi rochii, ceea ce înainte nu prea accepta. Acum vrea şi o geantă, vrea să împrumute și lucruri de la mine...
Cât au contribuit Alex și Alesia, ei fiind mai mari, la amenajarea spațiului lor?
Ela Crăciun: Alex a văzut randările, i-au plăcut și a fost foarte ușor de mulţumit. Alesia știa ce vrea de la început: nuanţe deschise, un pat mare, o cameră în care să aibă tot ce-i trebuie.
Nu am văzut televizoare la ei în camere.
Ela Crăciun: Nu, pentru că au unul în livingul pe care-l împart. N-ar fi fost nicio problemă, pentru că Alex nu se uită la televizor, dar Alesia ar sta nonstop, dacă aș lăsa-o. Iar la noi în cameră am pus unul, deși soțul meu a zis inițial că nu vrea, dar pentru că de-obicei el nu adoarme fără televizor, știam că l-aș fi luat în fiecare seară adormit de pe canapea. (râde)
Cine revendică mansarda?
Ela Crăciun: Toți! Mansarda este a tuturor, e multifuncțională: copiii învață acolo, fac meditații, eu filmez și, în curând, soțul se va putea relaxa pe un pat de masaj. Deci e un spațiu dedicat și lucrului, și relaxării.
E o casă frumoasă. S-o stăpâniți sănătoși, să vă fie bine, să dați petreceri grozave!...
Ela Crăciun: ...și să fim cel puțin la fel de fericiți precum am fost în cealaltă casă. (zâmbeşte)
FOTO: Sorin Stana; make-up: Adina Vlad; hairstyle: Nicoleta el Rahman; vestimentație: Esa Exclusive Shop, Max Mara Weekend; decor de Crăciun: theflowers.ro
