EXCLUSIV Gabriela Cristea & Marcel Toader: „Noi avem o relaţie comunistă”

15 iunie, 2012

Vedeta Kanal D şi soţul ei au acceptat pentru prima dată să dea un interviu împreună. Şi în cele dintâi declaraţii comune, soţii Toader n-au evitat subiectele delicate, precum scandalurile în care au fost implicaţi.

Ea – moderatoare TV cu o viaţă de familie tumultuoasă (a rupt legătura cu părinţii şi a continuat să păstreze distanţa de familia care a dezamăgit-o). El – un fost rugbist de succes, actual om de afaceri cu o mai vastă experienţă de viaţă, din care nu lipsesc acuzaţiile de infidelitate şi violenţă. În ciuda oprobriului la care au fost la un moment dat supuşi, Gabriela şi Marcel ne demonstrează că formează un cuplu cât se poate de frumos, fiind „doi oameni maturi care au găsit unul în altul exact ceea ce căutau”, după cum singuri recunosc.

Cum a început povestea voastră? Marcel: O cunoşteam pe Gabriela de la evenimente. Când am devenit interesat, ea era într-o relaţie şi am aşteptam momentul prielnic ca să fac prima mişcare. Gabriela: Eu nu ştiam nimic. Marcel: O vedeam zilnic la televizor şi i-am spus mamei la un moment dat: „Ea e următoarea «victimă»!” Nişte prieteni comuni m-au informat când rămăsese singură şi mi-au dat numărul ei de telefon. Când am sunat-o, mi-a răspuns o voce răguşită şi m-am gândit: „E aproape prânzul şi ea dormea la ora asta! E grav! În ce mă bag oare?” Gabriela: Iar eu mă culcasem de patru ore, din cauza filmărilor.

Gabi, ce impresie ţi-a făcut Marcel la prima întâlnire?

Gabriela: E un tip foarte galant!

Marcel: În viaţa de zi cu zi sunt mai dur, pentru că nu accept multe prostii.

Gabriela: Are, de fapt, o atitudine sănătoasă. Să-ţi spun ceva inedit: mie mi l-a prezis cineva pe Marcel. El m-a sunat luni şi vinerea de dinainte, când eram la televiziune, în cabina de machiaj, a venit la mine o doamnă clarvăzător, invitată la una dintre emisiuni, şi mi-a spus că o să intru într-o relaţie destul de tumultuoasă la început şi că mă voi căsători cu acel bărbat mai repede decât mi-aş imagina. Mi l-a şi descris: brunet, înalt şi foarte galant. Şi mi-a mai zis că, la prima întâlnire, va veni cu o maşină mare, neagră. Eu n-am crezut-o şi nici n-am ţinut cont de asta. Mi-am mai adus aminte de întâmplarea asta abia când am închis portiera maşinii lui şi mi-am dat seama că era neagră, iar el brunet, galant...

Marcel: Totul s-a desfăşurat foarte repede. Ne-am întâlnit în februarie 2008, iar prin august, ea mi-a spus: „Dacă nu mă cereai tu în căsătorie, te ceream eu!”

Gabi, tu ai mai primit şi alte cereri în căsătorie, nu?

Marcel: Eu mi-aş dori să fi fost cât mai multe!

Gabriela: Important e că atunci când am simţit, am făcut pasul.

Marcel: Am montat inelul de logodnă pe piciorul unui pahar de şampanie. Inelul a plecat cu bodyguard la sticlar...

Atât de valoros e?

Gabriela: Da!

Marcel: Apoi a ajuns în Franţa. În Bordeaux, am cerut-o în căsătorie.

Gabriela: Eram pe terasa unui castel transformat în hotel. A fost minunat!

Marcel: I-am spus să savureze şampania şi apoi să spargă paharul, ca să scoată inelul. Am complotat cu managerul hotelului, cu consulul de la ambasadă...

Ai fost impresionată de toată desfăşurarea de forţe?

Gabriela: Am căzut pe spate! N-am mai scos un cuvânt toată seara. Sincer, mă aşteptam să mă ceară de nevastă, dar nu aşa. Pe 5 decembrie, am făcut cununia civilă la ambasada din Paris şi pe 6 ne-am cununat religios. N-am purtat rochie de mireasă. Vom face la un moment dat o nuntă în toată regula, aici, în România, pentru prieteni.

Marcel: După ce realizăm aquaparcul din centrul capitalei, la care lucrăm amândoi de cinci ani, vom face nunta acolo.

Marcel: Eu aveam un bagaj de cunoştinţe despre viaţă, iar Gabriela avea dorinţa de-a cunoaşte viaţa. I-am povestit încă de la început cine sunt, de unde vin şi faptul că am un băiat.

Ce fel de mamă vitregă eşti?

Gabriela: Nu pot să fiu mama lui Maximilian, că n-am cum. Mi-am dorit să fiu prietena lui, pentru că are nevoie de asta mai ales acum, la adolescenţă.

Gabriela: Luăm lucrurile pas cu pas şi n-am ajuns încă să discutăm despre adopţie.

Marcel: Suntem perfect sănătoşi amândoi, aşadar se va întâmpla la momentul oportun. Facem tot ce trebuie făcut ca să devenim părinţi.

Ce fel de tată e Marcel?

Gabriela: Unul mişto! Îl învaţă pe Max toate drăciile, dar îi şi explică cum stau lucrurile, nu-i impune nimic, îl lasă pe el să aleagă.

Marcel: De mic l-am crescut: îi făceam băiţă, îl culcam, iar acum am o relaţie de prietenie cu el. Merge cu noi în vacanţe, la nunţi, la sala de sport. E la vârsta la care paşii îi trebuie bine dirijaţi.

Gabriela: O, cum să nu?! Mă pot întoarce destul de repede la lucru, după naştere, şi-l las pe el în concediu de paternitate.

Să revenim la trecutul vostru! Gabi, cum ţi-au picat acuzaţiile aduse de Anamaria Ferenţ soţului tău?

Gabriela: Nu e treaba mea ce s-a petrecut între ei.

Marcel: Omul mai face greşeli în viaţă. Eu mi-am asumat greşelile mele, asta e, mergem mai departe.

Gabriela: Nu pot să-i judec nici pe el, nici pe ea.

Dar n-ai avut reţineri la începutul relaţiei voastre? Dacă se dovedea să fie violent, precum pretindea fosta lui soţie?

Gabriela: Am pornit fără prejudecăţi în relaţia asta. Cu mine se poartă într-un fel, cu ea s-a purtat altfel. Nu m-a deranjat faptul că ea a avut o reacţie nepotrivită în ceea ce priveşte relaţia lor, ci că a spus: „Lucrează la «Noră pentru mama» şi n-a învăţat nimic!” Atunci m-am simţit atacată şi am luat puţin foc.

Marcel: Teribilul situaţiei e că declaraţiile respective au fost făcute la trei ani după ce ne despărţiserăm.

Tu, Marcel, ce ai să-ţi reproşezi?

Marcel: Nimic! Şi poţi să scrii asta cu litere de-o şchioapă.

Marcel: Pe mine mă interesează doar cum este ea cu mine.

Gabriela: Nu trebuie să trăieşti după cum îţi dictează societatea! Oamenii te judecă chiar dacă nu ştiu multe lucruri despre tine.

Atunci clarifică-ne tu, spune-ne cum au stat lucrurile între tine şi familia ta.

Gabriela: Am plecat de-acasă de la 18 ani, mi-am făcut propria viaţă refuzând să trăiesc după nişte reguli impuse.

Marcel: Ruptura dintre Gabriela şi părinţii ei s-a petrecut în momentul în care ea şi-a dorit alt viitor decât îi prevedeau părinţii ei.

Gabriela: E o meserie mai mult decât onorabilă ceea ce fac eu, dar n-a fost percepută aşa.

Şi n-aţi reluat niciodată legătura?

Gabriela: Nu.

Dar eşti împăcată cu felul în care s-au petrecut lucrurile sau ai regrete?

Gabriela: La sfârşitul zilei, când trag linie, consider că am dat ce am avut mai bun în mine. Nu-mi pare rău de nimic din ceea ce am făcut pe lumea asta, chiar dacă am ajuns să şi greşesc, pentru că sunt şi eu om. Am avut momente de răutate, dar consider că tot ceea ce am făcut până acum m-a adus aici. Şi acum mă aflu într-un echilibru care mă caracterizează. Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş proceda la fel.

Crezi într-o reconciliere cu tatăl şi fratele tău?

Marcel: Din punctul meu de vedere, e un subiect închis.

Gabriela: Nu.

Voi doi ce nu v-aţi putea ierta unul altuia?

Gabriela: Nu mi-am propus să impun limite. În cei patru ani şi jumătate de când suntem împreună Marcel mi-a demostrat că pot avea încredere în el.

Nu te temi că-ţi poate fi infidel, cum au insinuat tabloidele anul trecut?

Gabriela: Nu cred că ar avea aventuri. Cred că dacă ar vrea să mă înşele, mi-ar spune asta.

Marcel: Bineîneţeles! Dacă era să am o aventură, nu mă afişam cu cea care-mi era amantă într-o benzinărie. Eu, oricum, m-am întâlnit cu sute de femei, cu care tratez afaceri.

Gabriela: Să ştii că noi avem o relaţie comunistă. Adică avem amândoi drepturi şi îndatoriri egale.

Marcel: Aşa e, trebuie să oferi ca să primeşti. De obicei, unul iubeşte şi celălalt n-are nimic împotrivă, dar nu e şi cazul nostru.

Gabriela: Ţi-am zis: suntem „comunişti”!

Ce fel de cuplu sunteţi?

Marcel Toader: Suntem doi oameni maturi care ştiam atunci când ne-am întâlnit ce vrem unul de la altul. Între timp, ne-am dat seama că suntem exact ceea ce voiam unul de la altul.

Şi ce anume vreţi unul de la celălalt?

Marcel: Înţelegere şi apreciere.

Gabriela: Şi compensaţia, pentru că eu sunt colerică, iar el înţelept.

Marcel: Mai ales că lucrăm în domenii diferite: eu, în afaceri, iar ea, în showbiz. E vorba de multă înţelegere, pentru că nu e uşor întotdeauna să accepţi că partenerul îţi spune că se duce la un shooting, la un eveniment. La început, noi nu prea aveam viaţă socială, pentru că ea muncea într-un ritm infernal. Încercam să compensez asta cu micile atenţii: îi duceam mâncare la studiouri, încercam, în weekendurile libere, să-i fac câte o surpriză ca s-o scot din rutină.

E vreunul dintre voi gelos?

Gabi: Eu cred că suntem amândoi geloşi într-o oarecare măsură, dar în doza utilă unei relaţii.

Marcel: Eu consider că gelozia, odată instalată, dă în posesivitate, iar posesivitatea e nenorocire!

Gabi: Eu sunt geloasă. Asta însemană că sunt posesivă?

Marcel: Uneori da. Gelozie a existat şi în momentul în care mi-am deschis cont pe Facebook, acum două luni. M-a prins 2 dimineaţa online, stând de vorbă cu amici vechi, din întreaga lume, iar Gabriela îmi spunea: „Te-ai căsătorit cu Facebookul!”

foto: Adrian Stoicoviciu

Mulţumim restaurantului ODEON pentru sprijinul acordat!