Laura Cosoi despre soţul ei: „Îmi place cum mă simt când sunt lângă el“

Laura şi Cosmin

E una dintre acele poveşti frumoase spre care privim admirativ în spaţiul public. Laura şi Cosmin ne-o spun în câteva cuvinte, preţ de un interviu.

Actorii credibili ajung să fie rolul care i-a adus în postura celebrităţii. Mergeţi pe mâna mea, Laura Cosoi nu e cea din La Bloc. E la fel, doar că invers. E ceva paradoxal în felul ei de-a fi. Vorbeşte in­spirat, dar sincer. Râde şi vorbeşte serios simul­tan. Traieşte şi în mici superficialităţi, asezonate discret cu idei profunde. Se instalează relaxat în postura de celebritate, modestă şi sinceră. Ascul­taţi-o pe Laura Cosoi. Nu e ce credeam. E ceva mai mult. Şi mergeţi pe mâna mea, e uşor de plă­cut. O discuţie scurtă despre ea, soţul ei, Cosmin şi ei împreună.

Ce te-a învăţat Bucureştiul, odată ajunsă aici?

Laura Am ajuns în Bucureşti în 2003. Atunci eram foarte prinsă şi ataşată de familia mea. Aveam tot ce-mi trebuie la Iaşi. Aş putea să spun că m-am desprins de această atenţie a alor mei în care eram acasă şi am ajuns prinsă într-o lume în care nu aveam pe nimeni. Bucureştiul m-a învăţat independenţa şi faptul că tot ce zboară, clar, nu se mănâncă. (râde)

Dar de la Iaşi, de ce-ţi e dor dintre amintirile pe care le-ai lăsat acasă?

Acasă înseamnă familia. Înseamnă bunica, sora, terasa casei, livada cu cireşi. Înseamnă pă­durea din spatele casei. Înseamnă mâncarea de acasă, înseamnă mult.

Ce-ai învăţat de la mama ta?

De la mama am învăţat să nu-mi pierd femi­nitatea. Mama m-a învăţat că indiferent ce-o să fac să rămân feminină. Şi să păstrez asta, că e preţioasă. Mama m-a învăţat să fiu femeie. Eram foarte atentă la ea, la felul cum se comporta când eram mică şi cumva am preluat. Mama e foarte graţioasă. E aşa, o apariţie deosebită în încăpere. Cred că asta m-a fascinat şi cred că, pe undeva, în asta mă regăsesc şi eu.

Dar tatăl tău, ce te-a învăţat tatăl tău?

De la tata am învăţat rămasul cu picioarele pe pământ. Şi să fiu un bun ascultător. Să respect reguli. Şi am învăţat să am un tată pentru copi­ii mei exact cum este el. Am avut o copilărie de vis şi e clar că asta mi-aş dori şi eu pentru copiii mei.

Cum te-a schimbat succesul?

Eu sper că nu m-a schimbat. Evident, au fost etape. A fost cea în care dădeam autografe pe stradă şi eram surprinsă de ce făceam. Nici nu ştiam ce să scriu. Apoi am început să fiu agasată de statutul acesta de vedetă. Şi, în final, m-am obişnuit şi a devenit parte din ce sunt acum. Dar nici azi nu sunt în confort total cu momentul în care-mi cere cineva un autograf.

De ce ţi-e frică?

Îmi e frică să nu-i pierd pe cei dragi. De asta îmi e cel mai frică. Nu-mi imaginez viaţa fără ei.

De ce te-ai hotărât să fii actriţă?

Păi, nu m-am hotărât să fiu actriţă. Pur şi sim­plu aşa s-a întâmplat. A fost o conjunctură. În 2003 am participat la un casting în Bucureşti. Am fost aleasă pentru rolul Adinei din

. Apoi, în fiecare vară, când se dădea stop filmă­rilor, nu se ştia niciodată dacă va continua pro­iectul. Atunci eu renunţam la garsoniera mea din Bucureşti, îmi luam bagajele şi mă întorceam acasă, la Iaşi. Asta s-a întâmplat mult, cred că vreo trei ani. Era foarte nostim că eu tot timpul aşteptam ca lucrurile să se termine. Mă gân­deam că e doar o etapă în viaţa mea. Visam că mă voi întoarce la ce făceam, la asistenţă socia­lă. Că o să fiu bună la asta. Că voi lucra într-un ONG şi atât. În timp, lucrurile s-au petrecut al­tfel şi am început să joc în multe proiecte. Cred că meseria asta m-a ales pe mine mai mult de­cât eu pe ea.

Ce ar trebui să fie altfel în viaţa ta?

Nu cred că ar trebui să fie ceva altfel. Dacă ar fi trebuit, probabil că aş fi făcut să fie ceva altfel. Nu lâncezesc în lucruri care nu mă fac fericită.

A fost această poveste a ta cu Smiley... Ce-a fost atunci şi ar fi putut să fie altfel?

Am avut o relaţie frumoasă, care a durat cinci ani. Eu şi el am avut multe în comun. Clar ne-am potrivit o perioadă. Şi apoi a venit un punct în care fiecare s-a hotărât să meargă pe drumul lui. Fără resentimente. Vorbim în continuare, am ţinut legătura. Şi chiar a compus coloana sonoră a serialului meu, Vertically Taste.

E o poveste spre care s-a privit cu admiraţie.

Da, cred că e o poveste spre care s-a privit cu admiraţie. Asta pentru că, în general, oamenii tind să se raporteze la exemplele publice. Noi am fost doi oameni sinceri. Probabil că de asta oamenii s-au simţit atraşi de poveste.

Cu aceeaşi admiraţie, dacă nu şi mai mare, am privit spre pozele de la nuntă. Foarte estetice.

Mulţumesc. Am avut o nuntă de basm. Şi e puţin spus. Mi-am îndeplinit toate dorinţele. Am ştiut exact ce-mi doresc de la nunta noas­tră şi a ieşit cum am vrut. Cel mai important lucru de acolo a fost că bunicii noştri sunt în viaţă şi ne-au fost alături. Şi părinţii la fel. A fost şi pentru ei tot evenimentul.

Cum v-aţi cunoscut tu şi Cosmin şi mai ales de ce?

Ne-am cunoscut în urmă cu 13 ani. Întâmplă­tor. Mai întâi ne-am văzut la un restaurant, dar nu ne-am vorbit. Apoi ne-am întâlnit la munte, unde o persoană dintre prietenii mei ştia pe ci­neva dintre prietenii lui. Aşa ne-am cunoscut. Şi acum avem în telefon prima poză împreună, cea pe care am făcut-o atunci. Bine, atunci nu erau telefoane. Dar am scanat-o şi o avem. A fost spontan. Apoi am fost prieteni, deci amici. Uneori vorbeam mai mult, alteori mai puţin. Amândoi am avut relaţii lungi, deci nu am fost apropiaţi până acum patru ani.

Ce a avut el şi n-au avut ceilalţi?

Cred că timingul a fost extrem de important. Dacă am fi încercat să fim împreună atunci ar fi fost un eşec pe parcurs. Când ne-am reîntâl­nit a fost momentul potrivit. Mai mult decât atât, Cosmin este un bărbat deosebit. Din toate punctele de vedere. E un bărbat deştept, bun, ocrotitor, masculin şi mă iubeşte foarte mult. Îmi place cum mă simt când sunt lângă el. Îmi place că mă lasă să fiu cum sunt. Ah, şi că are simţul umorului.

Cum te-a cerut în căsătorie, ca să înţeleg ce fel de om e?

Momentul în care m-a cerut în căsătorie a fost foarte emoţionant. Nu mă aşteptam. A fost o surpriză totală. Mă cunoaşte foarte bine şi mă aştept întotdeauna să-mi facă surprize. M-a cerut în căsătorie chiar în biserica în care am fost botezată. În timp ce mă rugam, eram doar noi în biserică. La un moment dat, pe fundal am auzit melodia noastră, Priveşte-mă, de la Grimus. Când am deschis ochii era lângă mine şi în spatele nostru erau familia mea şi a lui. Atunci m-a cerut.

Cum ai devenit de când eşti soţie?

Să ştii că nu s-a schimbat nimic. Dacă ne mai contrazicem sau avem mici certuri, nu mai ţinem supărarea, pentru că evident, ce rost mai are? (

) Nu simt că s-a schimbat ceva. Îmi pla­ce. Cred că acesta e cel mai fain lucru, că suntem în confort unul cu celălalt. Nu simţim să umplem liniştea cu nimic. Ştii că dansăm la petreceri? Nu există petrecere la care el să nu mă invite la dans. Şi asta îmi place, am uitat să-ţi zic.

Dintre cele pe care ai vrea să le trăiţi, cele pe care vi le propuneţi, ce e cel mai important?

Nu ne facem mari planuri. Ne dorim să ne mu­tăm la casă şi să ne mărim familia. În viitor, vrem să facem şi copii. Dar nu acum, în viitor (

).

Cosmin, soţul Laurei

Laura, prin ochii lui Cosmin

Când ai ştiut că ea trebuie să fie soţia ta?

Cosmin Că va fi soţia mea am ştiut mai târziu. Dar că trebuie mi-am dat seama exact în momen­tul în care, după multă vreme, ne-am reîntâlnit.

Atunci ai simţit că despre asta e vorba.

Da. Atunci am simţit. Atunci când am luat-o în braţe am simţit că trebuie.

Ce-a fost cel mai greu până acum cu Laura?

Cred că până la urmă cel mai greu, cel puţin la început, a fost să mă obişnuiesc cu notori­etatea ei.

Atât?

Atât pot să spun. Restul le păstrez.

Cum este Laura şi nu ştiai că e?

Nu ştiam că e atât de modestă. Nu ştiam că e atât de determinată şi de ambiţioasă. Bănuiam că ar fi, dar m-am mirat când am văzut cât de mult. Acum ştiu.

Te întreb ca şi pe ea: zi-mi, dintre cele pe care le-aţi trăit împreună până acum, un moment care ţi-a rămas în minte.

Dintre toate, aleg momentul în care am ce­rut-o de soţie.

Ce ţi-a plăcut atunci?

Mi-a plăcut nodul pe care-l aveam în gât şi de care nu mai scăpam în momentul când Lau­rei i-au dat lacrimile.

Cum e viaţa cu Laura şi cum era fără ea?

Viaţa fără Laura era absolut complicată. Via­ţa cu Laura e un carusel.

Cosmin, ultima întrebare. Şi poate cea mai importantă... Ce-şi doreşte Laura?

Ce-şi doreşte?! E o întrebare fără răspuns. Nimeni de pe Planetă nu are acest răspuns.

 Foto: Marta Popescu, arhiva personală; Make-up: Ioana Cristea; Hair: Iulian Urlan