Abonament la bordel în perioada interbelică. Cum se făcea și cât costa: „Noaptea întreagă se socotește 2 numere"
"Noaptea întreagă se socotește 2 numere. La mai multe numere se face rabat." Cu stimă, antreprenoarea.
Aceste rânduri apar pe un document din perioada interbelică, care s-a dovedit a fi nici mai mult nici mai puțin decât un abonament la un bordel din București. Într-adevăr, în anii dintre cele două războaie, în Capitală și în alte orașe ale României existau case de toleranță înregistrate oficial, iar prostituția era practicată sub supravegherea autorităților.
Unul dintre cele mai cunoscute cartiere în care se practica cea mai veche meserie din lume era Crucea de Piatră de pe Calea Dudești din Capitală, renumit pentru casele de toleranță care atrăgeau clienți din medii sociale diferite: muncitori, ofițeri și afaceriști.
„Nu era sector al Bucureştiului care să nu aibă câte cinci, şase bordeluri în perioada interbelică", declară istoricul Adrian Majuru pentru Historia.ro. Conform informațiilor furnizate de acesta, prostituatele cu renume îşi făceau meseria în stabilimente de lux de pe bulevardele Elisabeta sau Ferdinand, iar multe dintre acestea îşi căutau clienţi prin hoteluri, magazine sau teatre.
În acele vremuri în care prostituția era reglementată oficial, cu înregistrarea femeilor la Poliție și controale medicale periodice, se făceau chiar și abonamente plătite în avans. Documentul publicat de Historia.ro și de pagina de Facebook Istorie fără plictiseală arată că prețul unui astfel de abonament era de 50 de lei. Aceste abonamente se vindeau în avans, iar unul dintre ele includea zece „numere”, în condițiile în care o noapte întreagă era socotită drept două „numere”.
O astfel de carte de abonament recuperată de site-urile cu profil istoric este valabilă pe numele unei oarecare Miți Vasilescu, care presta servicii la Hotelul Minerva, cu specificația că în ziua de duminică și de Sărbători, "vizitele se primesc numai dimineața, din cauza aglomerației".
Matroanele și vizita medicală
Conform informațiilor publicate de Historia.ro, aceste case de toleranță aveau așa-numitele Matroane, care controlau banii și viața femeilor care își vindeau trupurile. Regulamentele bordelurilor prevedeau o sumă limită pe care patroana o putea reține din câștigurile femeilor, pentru cheltuieli precum cazarea, încălzirea și diferite servicii de îngrijire. Un document din anul 1898 prevedea că patroana putea opri cel mult două treimi din câștiguri în acest scop.
În plus, se impunea și un control medical destul de riguros: două vizite medicale săptămânale obligatorii și verificarea zilnică de către matroană, care era obligată, la rândul ei, să raporteze medicului comunal eventualele semne de boală. Nerespectarea acestei obligații se pedepsea cu închisoarea de până la 2 ani. Ca atare, femeile din bordeluri aveau carnete cu rezultatul fiecărui examen medical, cu specificații precum: sănătoasă, menstruată sau bănuită a fi bolnavă.
