Adela Popescu povesteşte cum s-a cuplat cu Radu Vâlcan
În preajma mult aşteptatei căsătorii a celor doi, care va avea loc vara aceasta, vedeta rememorează momentele de început ale relaţiei lor şi cum a fost primul lor sărut.
În preajma mult aşteptatei căsătorii a celor doi, care va avea loc vara aceasta, vedeta rememorează momentele de început ale relaţiei lor şi cum a fost primul lor sărut.
Mai are puţin până va îmbrăca rochia de mireasă şi va păşi spre altar la braţul lui Radu Vâlcan. Emoţiile, însă, au început deja s-o copleşească, mărturiseşte Adela Popescu pe blogul personal.
„Cum zilele astea încerc să îmi pun lucrurile în ordine şi să încep odată pregătirile pentru nuntă, mă tot iau diverse nostalgii. Sunt chiar cazuri în care îmi dau şi lacrimile (da, da, sunt exact tipicul fetei de măritat). Bag seama că treaba cu emoţiile dinaintea nunţii nu e chiar o invenţie… Ca să vă explic: ba mă uit la inel şi mă ia nostalgia, ba mă uit la Păcuţu şi Ciulică, copiii noştri cum ar veni şi îmi mai dă o lacrimă, ba mai trec pe lângă o rochie de mireasă şi zâmbesc absolut tâmp“, ne dezvăluie ea.
„Dar, de departe, cel mai tragi-comic moment, demn de o comedie de duminică, a fost zilele trecute când, mergând ca orice om pe stradă, am văzut o fată roşcată, înăltuţă, slăbuţă şi… ce credeţi?! Am început să plâng. Înainte să mă suspectaţi de simptomatică de boli psihice, daţi-mi voie să fac o precizare: eu şi Radu ne-am cunoscut în timpul filmărilor pentru «Iubire şi Onoare». Eu roşcată şi pe alocuri agresivă, el marele cuceritor“, a început ea să povestească despre momentele de început ale relaţiei lor.
„La drept vorbind, mie mi-a plăcut de el de la început, dar nu puteam să las eu bunătate de orgoliu la o parte şi să zic ceva, aşa că… am tăcut mâlc, cum s-ar spune. Ne-am mai zâmbit cu subînţeles, am mai făcut câte o glumiţă timidă, dar nimic. Asta până într-o zi când, înainte de filmări, eram mai mulţi pe pasarela care făcea legătura dintre studiouri şi machiaj. Un hol, practic. Nimic romantic. Mozaic pe jos, sunete de tocuri, ecou greoi, multă lume în trecere. Mi-era şi ruşine să mă uit în ochii lui, vă zic. Radu (îl cunosc) şi-ar fi aprins o ţigară. Am încercat o imitaţie de conversaţie, una absolut incoerentă, dacă stau bine să mă gândesc, plină de politeţuri de tipul: «Şi cu ce ai venit până aici?». Păi, cu maşina, evident, doar ne întâlneam aproape în fiecare zi în parcare! Mă rog, după două stângăcii şi trei bâlbâieli, mi-am ridicat privirea şi m-am uitat fix în ochii lui Radu. Am încercat să schiţez ceva, dar cuvintele mi-au rămas în gât. Îmi pierise vocea, mă trecuse un fior rece, aveam furnici în vene. Nu ştiu cât a durat asta (să tot fie vreo 3 secunde, mă gândesc), dar mie mi s-a părut o veşnicie. Atunci Radu s-a uitat atent la mine, mi-a pus mâna pe gât şi m-a tras uşor spre el. Am stat aşa, apropiaţi, nemişcaţi, câteva secunde. Cu inima în gât, aproape tremurând. Am închis ochii. Apoi ne-am sărutat. Aşa, uşor şi tandru, cu o emoţie pe care mi-e imposibil să v-o descriu. Şi acum mă trec fiorii când mă gândesc la asta“, rememorează ea momentul.
„Cred că a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea. Şi, în mod cert, cel mai încărcat de emoţie. Pentru că atunci, noi doi, doi străini, ne-am apropiat enorm. Am trăit ceva unic. Ceva ce se întâmplă o dată în viaţă. Şi nu e vorba de noi ca indivizi. Nici măcar de noi ca îndrăgostiţi. E vorba de primul sărut. Mi-e greu să îmi imaginez că în viaţa asta trăim momente la fel de importante ca primul sărut. La fel de intense şi de pline de emoţie. Şi nu spun asta doar pentru că sunt eu mai nostalgică zilele acestea. Ci pentru că primul sărut, ei bine, asta e ceva cu adevărat magic!“, a mai spus Adela plină de emoţie.
Foto: pagina personală
