Declaraţiile stupide de la înmormântările maeştrilor
Cea mai ridicolă mi se pare declaraţia metaforă. “Dumnezeu a avut nevoie de un regizor“. Sau de un actor. Sau dacă moare un fotbalist: “Dumnezeu şi-a făcut echipă de fotbal”. E ridicolă pentru că e spusă obligatoriu pe un tonul înţelepciunilor mari. Şi e ridicolă pentru că e fix invers. Omul are nevoie de Dumnezeu.
Sunt câteva invariabile în felul în care se conexează declaraţiile în cadrul dificil al dispariţiei actorilor importanţi. Invariabil intervin trei tipuri de declaraţii. Cea mai ridicolă mi se pare declaraţia metaforă. “Dumnezeu a avut nevoie de un regizor“. Sau de un actor. Sau dacă moare un fotbalist: “Dumnezeu şi-a făcut echipă de fotbal”. E ridicolă pentru că e spusă obligatoriu pe un tonul înţelepciunilor mari. Şi e ridicolă pentru că e fix invers. Omul are nevoie de Dumnezeu. Apoi sunt declaraţiile încadrate de gradul superlativ absolut. Toţi care mor devin cei mai mari. E o condescendenţă a lumii în faţă morţii. Poate ipocrizie. Poate consideraţie faţă de moment. Dar mi-a rămas în minte una în mod special. Absolut răscolitoare. În faţa ei şi logica, şi moartea, şi viaţa se prăbuşesc înfrânte. La înmormântarea lui Gheorghe Dinică, o actriţă, nu i-am reţinut numele, a declarat: “A fost cel mai mare actor, alături de alţi cei mai mari actori”. Asta înseamnă să ai imposibilul la picioare. Să împaci pe toată lumea.
Şi cea de-a treia categorie, declaraţiile constatative. Astea sunt cele mai obositoare. “A fost un mare actor”. Punem în discuţie chestiunea? Dacă ne raportăm la cel dispărut ca la un maestru, a simţi nevoia să explici că era un actor bun e nu doar inadecvat, dar şi stupid. Sau cum a fost duduiţa aceea a lui Iurie Darie, întrebată de vorbă în legătură cu dispariţia maestrului Ion Lucian. Zice cică “e un moment trist”. Deduc de aici că există unii care au tratat evenimentul ca fiind vesel. Şi atunci ea s-a simţit obligată să lămurească lucrurile.
E clar că nu-i uşor să spui ceva în cadrul momentelor ăstora. Dar la fel de clar e că nu e nici obligatoriu. Ca să aibă sens gestul, trebuie ca el să fie proporţional momentului. Altfel, a lăsa un pic de linişte ar trebui să fie un reflex.
Foto: Tango