Elton John l-a scăpat de droguri pe Eminem

Actualizat:

Rapperul american şi-a găsit confidentul în persoana cântăreţului britanic. Eminem şi Elton John nu s-au simpatizat dintotdeauna, din contră. La prima lor întâlnire, care a avut loc în urma cu nouă ani, rapperul a avut un acces de homofobie faţă de popstarul britanic, homosexual convins. După aproape un deceniu de la întâlnirea cu scântei, Eminem, în impas din cauza dependenţei de droguri si medicamente, i-a cerut ajutorul lui Elton John (62), care trecuse, la rândul lui, prin asemenea experienţe.

Rapperul american şi-a găsit confidentul în persoana cântăreţului britanic.

Eminem şi Elton John nu s-au simpatizat dintotdeauna, din contră. La prima lor întâlnire, care a avut loc în urma cu nouă ani, rapperul a avut un acces de homofobie faţă de popstarul britanic, homosexual convins. După aproape un deceniu de la întâlnirea cu scântei, Eminem, în impas din cauza dependenţei de droguri si medicamente, i-a cerut ajutorul lui Elton John (62), care trecuse, la rândul lui, prin asemenea experienţe. Aflat la un pas de moarte din cauza unei supradoze cu metadonă, rapperul a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe Elton John. „Când am hotărât să renunţ la medicamente, l-am sunat pe Elton să vorbim despre asta“, recunoaşte Eminem, care a ajuns sa lege o prietenie foarte strânsă cu vedeta britanică. „Este cea mai potrivită persoană pentru a-mi da sfaturi. Facem parte din acceaşi lume şi ştie cât de repede te poate lua valul. Înţelege presiunea care se pune asupra noastră, a artiştilor, şi cunoaşte motivele care te împing să te refugiezi în droguri. I-am spus lui Elton că trec printr-o perioadă grea şi că am nevoie de sfaturile lui“, se destăinuie controversatul rapper.

Cocktail aproape fatal

La rândul lui, Elton John confirmă apropierea dintre el şi Eminem. „L-am ajutat în ultimii doi ani şi se descurcă minunat. Sunt dispus să ajut pe oricine mi-o cere.“ În anii '80, cântăreţul britanic a trecut prin aceleaşi probleme ca şi prietenul lui mai tânăr: s-a luptat cu dependenţa de alcool şi droguri, pe care a depăşit-o cu bine. În calitate de confident al lui Eminem, John n-a vrut să ofere prea multe amănunte despre problemele acestuia, dar rapperul a recunoscut în repetate rânduri că începuse să ia zilnic doze mari de analgezice, cum ar fi Vicodin, Valium sau Ambien, care-l duseseră pe marginea prăpastiei. „Doctorul mi-a spus că întreaga cantitate de metadona pe care am luat-o odată echivala cu patru doze de heroină. Şi dacă aş fi ştiut asta atunci, n-ar fi contat“, povesteşte Eminem.

vezi marturisirile lui Eminem aici

Elton John ft. Eminem la Grammy



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp