François Hollande şi Valérie Trierweiler, noul cuplu prezidenţial francez

25 mai, 2012

Noul lider de la Palatul Élysée nu are carisma predecesorului său, dar e hotărât să le demonstreze francezilor că şi-au investit bine voturile. La braţul fermecătoarei Valérie, el speră să scrie o filă de istorie memorabilă.

E 15 mai. Ziua cea mare. François Hollande şi Nicolas Sarkozy sunt din nou faţă în faţă, de data aceasta la Palatul Élysée. Preşedintele şi fostul său rival din campanie. Doar că, de astăzi, rolurile se inversează în mod oficial. Cel puţin, pentru următorii cinci ani, cât va dura mandatul lui Hollande.

Uşor îngândurat, aşa cum a fost mai tot timpul în ultimele zile, şi cu un zâmbet protocolar pe care-l mai afişează ori de câte ori e nevoit să dea ochii cu câte un oficial, Nicolas Sarkozy ştie că a venit timpul să se desprindă de stilul de viaţă cu care s-a obişnuit în ultimii ani. Nu e uşor, dar nici nu vrea să lasă să-i scape vreun gest ce ar putea trăda o atitudine de om înfrânt. Vrea doar să păşească cu demnitate în afara covorului roşu politic.

De partea învingătorului, viaţa are alte culori. Doar nu degeaba, imediat după încheierea discursului din 6 mai, Holande îşi saluta susţinătorii adunaţi în Place de la Bastille pe acordurile celebrei „La vie en rose“!

Vădit emoţionat şi novice într-ale ceremonialurilor de acest fel, se străduieşte cu greu să-şi ascundă fâstâceala. E prima oară când i se intonează „La Marseillaise“ şi când întreaga Franţă, indiferent de culoarea politică, îl va numi „domnul preşedinte“.

El, care nici măcar n-a avut ocazia de-a fi ministru şi de-a vedea mersul ţării de la nivel înalt. El, ale cărui idealuri politice n-au mers niciodată atât de departe, până în acest an, (chiar dacă în copilărie ar fi zis că vrea să ajungă preşedinte) nici măcar atunci când lucra în echipa de campanie al lui François Mitterand, în 1981. Cel mult, în 2007, ar fi putut spera că va ajunge „Prim Domn“, dacă soţia lui de la acea vreme, Ségolène Royal, ar fi câştigat alegerile în faţa lui Sarkozy.

Dar eşecurile stângii în 1995, 2002 şi 2007 l-au determinat să ia atitudine. Ba chiar a făcut şi câteva schimbări de look: a slăbit peste zece kilograme, şi-a comandat costume noi cu croi modern, şi-a schimbat ochelarii. Iar printr-o conjunctură favorabilă a sorţii, fotoliul prezidenţial i-a fost predestinat. Şi asta, susţin analiştii politici, nu pentru că Hollande ar fi impresionat cu programul său socialist, ci pentru că francezii au vrut să taxeze aspru administraţia lui Sarkozy.

Oricum ar fi, pentru un fost funcţionar care mergea la serviciu pe scuter şi care evita să se expună mai mult decât necesar în lumina reflectoarelor, e o adevărată performanţă.

Fiul unui medic dur de extremă dreaptă şi al unei asistente sociale de stânga, el a fost crescut într-o şcoală religioasă şi s-a format în Şcoala Naţională de Administraţie, o adevărată pepinieră a elitelor franceze. De 30 de ani membru şi de 11 ani lider al Partidului Socialist, François Hollande n-a marşat pe ideea salvatorului providenţial, care poate scoate Franţa din criză. El a fost perceput mai degrabă ca fiind „domnul Normal“, în contrapartidă cu stilul sclipitor şi impulsiv al lui Sarkozy, botezat ironic „preşedintele bling-bling“. „Eu sunt aşa cum mă vedeţi, nu sunt artificial, nu am nevoie să mă travestesc“, spunea el în timpul campaniei, descriindu-se ca „simplu, direct şi liber“.

Lui Hollande nu i se pot reproşa nici afaceri frauduloase, nici prietenii dubioase. Iar la capitolul avere, noul preşedinte nu prea are cu ce se făli. El a rămas cu o vilă de 130 de metri pătraţi, în valoare de 800.000 de euro, după separarea de Ségolène Royal, în timp ce aceasta a obţinut la partaj un apartament.

Astfel, averea lui Hollande se ridică la doar 1,1 milioane de euro, numai din bunurile imobiliare. Salariul, ce-i drept, îl depăşea pe cel al unui francez cu venit mediu, căci indemnizaţia de deputat se ridica la 8.300 de euro brut.

Cât despre partenera sa de viaţă, Valérie Trierweiler (născută Massonneau), nici aceasta nu vine cu o „dotă“ considerabilă. Iar cei doi locuiau, până de curând, cu chirie, într-un apartament din Paris. Asta nu i-a făcut însă pe francezi să-i simpatizeze mai puţin, chiar dacă şi la capitolul social ar fi câteva lucruri de amendat: Hollande (57) şi-a părăsit nevasta şi cei patru copii pentru Valérie (47), iar aceasta are la activ două mariaje destrămate şi alţi trei copii.

Francezii însă de-abia aşteaptă să o vadă în exerciţiu pe noua Primă Doamnă, să-i pună sub lupă stilul şi s-o compare cu Carla Bruni, prea puţin agreată de popor, spre deosebire de aşteptările staffului lui Sarkozy.

Dar Valérie, pe care prestigioasa revistă „Paris Match“ (a cărei angajată este) a pus-o pe copertă, cu titlul „Avantajul fermecător al lui François Hollande“, nu se simte nicidecum flatată de noua sa poziţie şi a declarat că vrea să iasă mai puţin în evidenţă decât predecesoarea sa, în ciuda reputaţiei sale de jurnalist agresiv. „Voi rămâne în rândul celor din umbră“, a spus ea, încă înainte de alegeri. „A fi Primă Doamnă nu a fost visul meu. Mă tem că-mi voi pierde libertatea pe care o am acum“.

Vrea, nu vrea însă, ea este deja o Primă Doamnă atipică. François încă nu e căsătorit cu ea, iar Valérie intenţionează să-şi păstreze postul de jurnalist de la „Paris Match“, devenind prima soţie de preşedinte care va fi angajată pe timpul mandatului. „Sunt şi voi rămâne pasionată de informaţie. Cunosc politica, cunosc mass-media. În plus, am nevoie să-mi câştig existenţa, să fiu independentă. Mă ocup de cei gtrei copii ai mei şui nu mi s-ar părea normal ca statul sau francezii să contribuie la cheltuielile mele“, conchide ea.

Şi totuşi, publicaţia

e de părere că, o dată intrată pe poarta Élysée-ului, ea va trebui să-şi asume statutul şi „să-şi inventeze un rol, aşa cum au făcut-o şi soţiile precedenţilor preşedinţi francezi“. În replică, ea a declarat: