Iulia Albu: ”Divorţul a fost cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla”

Să vorbească deschis despre viaţa sa e ceva ce nu i se întâmplă des juratului „Bravo, ai stil!“. Un personaj atât de bine conturat, încât e departe de a mai fi un rol. E un stil de viaţă!

foto: Kanal D

Poate e important să men­ţionez că discuţia a avut loc cu Iulia Albu îmbrăcată într-un sacou, fără dede­subturi şi descheiat. Genul acesta de prezenţă e Iulia Albu. Nu apare oricum, pare că trăieşte într-o uşoară strădanie de a mira în jur, dar ce e al ei e al ei. Deţine un fel de artificialitate natu­rală. Are un obicei de a fi importantă, pe care poţi doar să-l constaţi şi căruia trebuie să i te adaptezi din mers. E un om care lasă multe întrebări în urmă, dar o să vedeţi din discuţie, ştie să şi răspundă. Poate ne mai lămurim un pic cine e Iulia Albu, cu ocazia acestui inter­viu.

Îmi spuneai mai devreme că nu te miră succesul, că întotdeauna l-ai avut.

Iulia: Întotdeauna, când munceşti pentru ceva ce-ţi place, te înconjori şi de o echipa pe care o doreşti, lucrurile ies cum trebuie. Cei de acasă trebuie să ne perceapă ca fiind un pro­dus de care au nevoie sau care îi face, într-o oarecare măsură, fericiţi.

Şi ce ai fi făcut, Iulia, acum, dacă nu investeau oamenii aceştia de la Kanal D încredere în tine?

Nu au fost singurii care m-au dorit în tabăra lor, dar au fost singurii care au meritat aten­ţia mea. În fiecare an există oferte de la alte televiziuni, însă cu echipa pe care o am aici nu aş avea de ce să schimb, vreodată, taberele. Când am primit oferta celor de la Kanal D, mai aveam alte trei oferte pe masă. Faptul că i-am ales pe ei spune multe.

Oferte de la celelalte trei televiziuni importante, nu?

Fireşte! Doar nu vorbim despre Taraf TV.

Succesul e o chestiune foarte periculoasă, oricum tu aveai o tendinţă spre vanitate.

Câtă vreme rezultatele sunt argumentate de studii, nu cred că putem vorbi despre arogan­ţă. Ci mai degrabă vorbim despre o aroganţă educată, care consider că mă caracterizează. Eu sunt o persoană foarte modestă, de fapt.

Vrei să-mi distrugi un mit?

Da, să ştii că eu pot să mă simt bine şi într-o pereche de şlapi. Fireşte, dacă pe umăr am o geantă Valentino. Era o glumă. Umorul e una dintre chestiile care, deocamdată, nu-mi ies. Observi că am folosit „deocamdată“. Modestia la noi e percepută ca fiind capul plecat. Eu nu cred că am de ce să stau cu capul plecat. Sunt o persoană ca oricare alta, prietenii mei nu sunt din mediul public.

Era o perioadă în care prietena ta era Monica Columbeanu, de exemplu.

A existat o perioadă în care, pentru că dom­nul Columbeanu încălţa foarte multe fete, nu doar una singură, de la fostul meu soţ, în urma unor rugăminţi fierbinţi din partea acestuia, am acceptat să am câteva prezenţe alături de ea în acea emisiune. N-am fost prietene nici­odată.

A fost doar un rol, deci.

Cred că am fost în patru emisiuni, filmate în două zile. N-aş vrea să folosesc un termen medical, n-am o afecţiune medicală în acest sens, dar ştii, sunt acel sociopat. Poţi folosi acest termen în ceea ce mă priveşte. În rest, am o rugăminte, aş vrea să evităm întrebările de fizică cuantică. Mă focusez mai mult pe fi­losofie în ultima vreme.

Tu, în felul tău de a fi, când ajungi acasă, nu eşti aşa, nu?

La ce anume te referi?

Ai un fel complicat de a vorbi.

Cred că sunt complicată în general. Din pă­cate. Ăsta e motivul pentru care a fost şi greu să dezvolt prietenii, în decursul vieţii mele, nu doar acum. Dar am alături oamenii potriviţi pentru mine. Nu sunt oameni care mă ajută să cresc pe scara socială, ci sunt oameni care mă ajută să fiu eu, aşa cum sunt eu de fapt. Şi eu sunt exact cum sunt acum. Dacă vrei, pot să stau şi turceşte.

Ai şi un fel sofisticat de a vorbi. Rigid – sofisticat.

Ce pot să să-ţi spun, sunt o fată sofisticată. Am fost crescută de nişte oameni sofisticaţi şi de aceea. Cred că este mai degrabă un jeman­fişism. Asta decurge din felul în care vorbesc, din felul în care arată musculatura feţei mele. Îmi dau seama că nu sunt o persoană care să râdă foarte mult. Eu consider că cea mai mare influenţă în viaţa mea a avut-o actriţa Ioana Focşa, care a fost mătuşa mea şi care m-a for­mat pe mine în acest fel.

Cu tine eşti la fel de critică, aşa cum pari cu ceilaţi?

Fireşte!

Atunci zi-mi când ţi-a plăcut cel mai puţin de tine.

Când n-am ştiut să spun stop unor lucruri, dar mă bucur că au făcut-o alţii pentru mine.

Divorţul tău...

A fost cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla în acel moment.

Deci el a oprit totul, ca să spunem aşa.

Da. O să-i fiu întotdeauna recunoscătoare fostului meu soţ, pentru că a ştiut să aleagă cel mai bine pentru mine.

Să ştii că mi-a rămas în minte că lui i-a părut rău apoi.

Aşa cum m-am exprimat foarte corect, a ales ce-a fost mai bine pentru mine.

Să ştii că mă gândeam şi la el, nu-i uşor să stai lângă tine.

Cu siguranţă!

Putem să convenim că ce faci tu este, totuşi, un rol?

Nu cred că poate cineva să joace un rol 24 de ore din 24.

Cu fiica ta cum vorbeşti, tot aşa?

Dar ţi se pare că am ceva ciudat în ton?

Ei nu i s-a părut niciodată nimic curios la apariţiile tale?

Nici mie nu mi s-a părut niciodată curios când o vedeam pe mătuşa mea, care era actri­ţă, cu pălărie, ochelari de soare, mănuşi ziua, ieşind aşa pe stradă, într-o Românie în care lumea se îmbrăca haotic. Pur şi simplu cred că-i place acest lucru.

Citeşte restul acestui interviu cu Iulia Albu în noul număr al revistei OK!, disponibil de astăzi la toate chioşcurile de ziare din ţară.