Pablo Escobar – Totul despre Regele cocainei

3 decembrie, 2017
Drug traffic, Guerilla in Colombia in February , 1988  jpeg

„Arginţii sau plumbii?“ Este întrebarea cu care celebrul baron al drogurilor obişnuia să-şi interogheze victimele. Vreo 10.000 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci de mii au pătimit de pe urma celui care, la apogeul carierei sale, deţinea 80% din traficul de cocaină din SUA. Interesant este că alte mii îi deplâng moartea.

Pablo Escobar, 1988

Prin anii ’70, Chile era cel mai mare centru de prelucrare şi export al cocainei, cu laboratoare ascunse în deşert şi kilometri de coastă nepăzită, ce permiteau trimiterea mărfii spre nord. Regimul lui Augusto Pinochet a închis 33 de laboratoare şi a anihilat peste 300 de traficanţi de droguri. Dar „ciuma albă“ continua să se extindă în America de Sud, cu cei mai de temut traficanţi de droguri aflaţi în Columbia.

Acolo, Pablo Escobar era un as în contrabanda cu ţigări, alcool, marijuana... orice putea fi traficat! Chiar şi televizoare şi casetofoane! După ce-şi făcuse mâna ca mic infractor pe străzile din Medellín, furând pietre funerare şi şlefuindu-le pentru a le revinde contrabandiştilor ori vânzând bilete de loterie false sau furând maşini, Pablo Emilio Escobar Gaviria dăduse de gustul banilor şi al vieţii luxoase. El, care provenea dintr-o modestă familie din Rionegro, Antioquia, ca al treilea dintre cei şapte copii ai fermierului Abel de Jesús Dari Escobar şi al profesoarei de şcoală primară Hermilda Gaviria, reuşise să-şi depăşească condiţia şi să le ofere alor lui o altă viaţă.

Într-o eră în care nu existau internetul, telefoanele mobile şi nici camere de filmat la fiecare colţ de stradă, Pablo Escobar era Rege. Era liber să-şi desfăşoare activitatea subterană... la lumina zilei. Mai ales într-o Columbie săracă şi guvernată de corupţi şi jefuitori. „Arginţii sau plumbii! Voi decideţi!“, le spunea el celor care se încumetau să-i aţină calea şi să-i ceară socoteală pentru marfa traficată. Pe atunci, jumătate din poliţia din Medellín era în solda lui, iar agenţii DAS (varianta sudamericană a FBI-ului) erau la fel de uşor de cumpărat.

Laboratorul de cocaină

La el a apelat chilianul Mateo Moreno, zis Gândacul, scăpat de urgia lui Pinochet şi doritor de business cu prafuri pe teritoriile din nord. Moreno, un fost executant al unui boss al cocainei, care obişnuia să fure din drogurile patronului său, a fost cel care i-a propus „marea afacere“ lui Escobar. Practic, el aducea materia primă din Peru, o prelucra în laboratoarele sale folosind copii la mărunţirea frunzelor de coca şi diverse substanţe de separare, distilare şi tratare a drogului pe care cu siguranţă n-ai vrea să le tragi pe nas (precum kerosen, acid sulfuric, var nestins, benzen şi amoniac), iar Escobar şi vărul său, Gustavo, o treceau graniţa în Columbia ascunsă sub aripa unor automobile Renault. Asta se întâmpla în ’79, când primul transport le-a adus un profit de peste o jumătate de milion de dolari – din care Pablo a cumpărat o casă în vechiul său cartier pe care a transformat/o în „bucătăria“ proprie de transformare a pastei peruane în pulbere de cocaină.

Hermilda Gaviria, mama lui Pablo Escobar

Ai fi zis că familia lui liniştită s-ar fi împotrivit afacerilor lui Pablo, dar însăşi mama lui a croit primul sacou cu buzunare ascunse în care puteau fi pitite până la 5 kg de stupefiante pentru a fi trecute graniţa în Statele Unite. Astfel, cocaina ajungea pe mesele de consum a unora dintre cei mai cunoscuţi actori şi afacerişti din întreaga Florida. După primele 20 de astfel de drumuri, Pablo a trecut de la micile automobile Renault la ditamai camioanele, pentru a face faţă cererii. Căci, pe cât de avid era el după bani, pe atât de nesătui erau bogătaşii după praful ce le lua minţile. Traficul era mascat de transporturile de cartofi, principala marfă de export din Peru către Columbia, în timp ce pachetele cu pasta de cocaină erau ascunse în cauciurile de rezervă – cam 20 de kilograme în fiecare cauciuc. Evident că, la o asemenea cantitate, sacoul mamei nu mai făcea faţă! Aşa că staff-ul lui Escobar a început să-i mituiască pe piloţii curselor spre Statele Unite, care au devenit la rândul lor „transportatori“. Tot acum a început şi moda cărăuşilor care înghiţeau pachetele cu droguri, perferate fiind femeile însărcinate, care erau momite cu câte 15.000 de dolari să înghită până la 70 de doze! Şi asta pentru că vameşii americani nu obişnuiau să le percheziţioneze atât de strict pe gravide.

Curând, aproape orice produs exportat în Statele Unite putea conţine doze de cocaină, de la pachetele cu furtunuri de cauciuc şi sacii cu cafea columbiană, până la încălţăminte, peşte, flori... Numai că miza nu era încă atinsă. Următorul pas a fost deschiderea propriilor rute aeriene de transport de droguri, Escobar reuşind să-şi exporte marfa în America cu ajutorul unui charter ticsit cu sute de pachete de cocaină. Chiar el a pilotat de câteva ori avionul, între Columbia şi Panama, pentru a transporta drogurile spre Statele Unite. La un moment dat, cu profitul din traficul de stupefiante, el a cumpărat 15 avioane şi şase elicoptere noi.

Captură de cocaină columbiană şi de bani rezultaţi din traficul de droguri.

Cum „bucătăria“ devenise ineficientă, a închis-o şi a înlocuit-o cu propriile laboratoarele amenajate în junglă. Asta şi pentru că „bucătarul şef“, Moreno, avea să-l trădeze şi pe Pablo aşa cum făcuse înainte şi cu fostul lui patron, numai că de data aceasta avea să suporte consecinţele: a primit un glonţ în cap, iar leşul i-a fost lăsat să zacă pe un câmp pustiu. Astfel că laboratoarele din junglă au rămas în grija vărului său, Gustavo. Ajunseseră să arate a mici sate care produceau în jur de 10.000 de kilograme săptămânal şi aduceau un profit de 5 miliarde anual! Deja nu se mai rezumau la drogurile făcute din pastă reziduală, ci ajunseseră să lichefieze drogul cu ajutorul unor chimişti aduşi special din Germania, care au introdus astfel cocaina în băuturi alcoolice, cafea şi chiar în băutura carbogazoasă preferată a americanilor.

Ceilalţi gangsteri locali i-au remarcat imediat succesul şi şi-au dorit şi ei să se îmbogăţească rapid, aşa că Pablo, ca şef al cartelului Medellín, s-a oferit să-i iniţieze, în schimbul a 35% din valoarea viitoarelor lor afaceri. Astfel că reţeaua lui Escobar ajunsese să livreze până la 15 tone de cocaină pe zi către SUA, Mexic, Puerto Rico şi Republica Dominicană, controlând 80% din comerţul cu cocaină din Statele Unite!

Hacienda Nápoles, casa lui Pablo Escobar

Când a ajuns să facă 5 milioane de dolari/săptămână, a fost nevoit să treacă la spălarea banilor, susţinând că s-a îmbogăţit din afacerea de închirieri de biciclete, taximetrie şi vânzări de maşini. Aşa că Pablo a trecut la investiţii: picturi valoare semnate Picasso şi Dali, cai arabi, ferme, case, maşini, avioane, şalupe. Plus „mici” excentricităţi, cum ar fi un domeniu de 2.000 de hectare, cu pistă pentru avioane, circuit de carting, o duzină de statui ale unor dinozauri şi o grădină zoologică cu peste 20 de specii. Cei mai, se credea un Al Capone al Columbiei. Dar nici Al Capone nu avea atâţia bani! Şi, pentru a nu da şi mai mult de bănuit, a început să-şi îngroape banii. La propriu! Iar când n-a mai avut unde să-i ascundă, a început să-i ofere săracilor. Adevărul e că unde să ascunzi o avere care sporea, mai nou, cu 420 milioane de dolari pe săptămână? Drogurile îi asigurau atât de multe câştiguri, încât nu avea timp nici să le cheltuie, aşa că la un moment dat a început să strângă banii în teancuri de 100 de dolari şi să-i depună într-un depozit. Potrivit fratelui şi contabilului său, Roberto Escobar, Pablo avea atât de mulţi încât cheltuia lunar 2.500 de dolari pentru elasticele cu care prindea teancurile de bancnote. Până şi rozătoarele s-au înfruptat din averea lui Escobar, şobolanii mâncându-i, la propriu, 10% din avere.

Practic, de aici a început nebunia lui Escobar, din momentul în care a realizat că putea fi văzut ca un eliberator al poporului. „Medellín fără mahalale“ a fost sloganul sub care a început construirea de case, spitale, şcoli, biserici şi terenuri de fotbal. Iar după ce a fost numit senator de Antioquia, se şi vedea ajungând preşedinte al Columbiei. Mai ales că intrase, la fel de fraudulos, şi în posesia sabiei eroului naţional Simon Bolivar, despre care se spunea că ar fi avut puteri... magice.

image

Nu doar că „Forbes“ îl numise cel mai bogat om al planetei în 1989, dar puterea pe care i-o dădeau banii îi dădea senzaţia că va putea modela destinul unei întregi naţiuni. Mai ales că, datorită influenţei dobândite, Escobar avea susţinerea oficialilor guvernamentali, judecătorilor şi politicienilor, pe care obişnuia să-i mituiască sau să-i ameninţe cu moartea. Cea mai cunoscută aplicare a acestui procedeu a avut loc în campania electorală din 1989, când a ordonat asasinarea a trei din cei cinci candidaţi la preşedinţie. Iar pentru visul său de mărire a fost capabil de  atrocităţi: sechestrări, torturi, atentate cu maşini-capcană, bombardarea zborului Avianca 203 (în care ar fi trebuit să se afle preşedintele columbian) şi a unei clădiri din Bogota, luarea cu asalt a Tribunalului Suprem Columbian, rezultată în uciderea a mai mult de jumătate din judecători, alte asasinate politice şi execuţii în masă. A fost de o cruzime inegalabilă, care îl face responsabil pentru moartea a peste 10.000 de oameni.

În 1991, ca urmare a declanşării unui război „murdar“ în capitala Bogotá şi în Medellín, Escobar forţează mâna preşedintelui şi reuşeşte să cadă la înţelegere cu autorităţile columbiene, obţinând refuzul extrădării în SUA contra a cinci ani de detenţie... în închisoarea proprie! O strategie prin care guvernământul dorea să stopeze crimele narcoteroristului, dar care s-a dovedit a fi „una gran mentira“ („o mare minciună“), aşa cum au numit-o politicienii vremii, căci Escobar nu era omul care să se poată ţine de o asemenea promisiune. Odată activată armata columbiană, care primea şi ajutorul unor specialişti americani, autorităţile au luat cu asalt fortăreaţa construită de Escobar, cu gândul de a-l captura, dar acesta a reuşit să evadeze la timp printr-o reţea de tunele ce dădeau în junglă. Atunci, guvernul şi-a concentrat toate forţele pentru a-l vâna, implicând trupe americane ca Delta, Seal şi Seal Team Six. Drept răspuns, Pablo avea să ofere recompense fiecărei persoane care va ucide un poliţist, un agent american sau vreun fost colaborator care s-a întors împotriva sa. Numai că a atras şi furia poporului, care altădată îl adula, precum şi fracturarea cartelului său, care-i dorea acum moartea.

Prinderea lui Escobar

Simţindu-se încolţit, Escobar a încercat să îşi trimită familia în Germania, dar ministrul de externe german a refuzat cererea de azil politic, iar familia a fost capturată şi ţinută în arest într-un hotel din Medellín, ca momeală pentru Pablo Escobar. Într-un final, acesta a fost localizat cu ajutorul unei tehnologii sofisticate aduse din SUA şi ucis, pe 2 decembrie 1993, cu un glonţ ce i-a perforat craniul prin ureche. Cei doi fraţi ai săi, Roberto Escobar şi Fernando Sánchez Arellano, susţin că s-ar fi împuşcat singur în ureche: „S-a sinucis, n-a fost omorât. În toţi acei ani în care a fost vânat, îmi spunea în fiecare zi că, dacă va fi încolţit fără putinţă de scăpare, «se va împuşca prin ureche».“

image image

Interesant este că, pe cât de sângeros şi lacom era în ceea ce priveşte afacerile sale, pe atât era de preocupat ca familia lui să fie fericită şi în siguranţă – asta chiar dacă era un afemeiat notoriu şi avea o relaţie paralelă cu o jurnalistă. Însuşi fiul său şi-l aminteşte în note calde: „Mi-am petrecut copilăria lângă un tată drăgăstos, care mi-a fost prieten şi coleg de joacă. În casă, Pablo Escobar era cu totul altul decât cel de afară. A făcut mult rău ţării acesteia, dar a oferit multă dragoste alor săi. O contradicţie care se adaugă celorlalte pe care le-a avut în viaţă“, spunea recent Juan Pablo, care după asasinarea tatălui său de autorităţi, a fost nevoit să fugă din ţară cu mama sa şi să trăiască sub alt nume, acela de Sebastián Marroquín. Tot el afirmă că din imensa avere acumulată de baronul drogurilor nu a mai rămas nimic, pentru că duşmanii săi „dintre care unii i-au fost prieteni în trecut“, au revendicat-o ca „pradă de război“. „A trebuit să renunţăm la toate bunurile sale şi sunt recunoscător pentru acest lucru“ pentru că „acest lucru ne-a permis să reîncepem de la zero“, a explicat el cu prilejul lansării cărţii sale, „Pablo Escobar. Tatăl meu“. Totodată, el spune că tatăl lui l-a îndemnat să nu-i calce pe urme şi să se ferească de droguri, pentru că cel mai curajos este acela care nu gustă din ele.

Sebastian Marroquin, născut Juan Pablo Escobar, fiul magnatului drogurilor

Văduva lui Escobar, Maria Victoria Luz, zisă Tata, care de la 15 ani a trăit slujindu-l cu fidelitate şi dăruindu-i doi copii, pe Juan Pablo şi Manuela, spune astăzi că: „Nu am crezut că se va ajunge aşa departe, că va lăsa în lume o urmă atât de tristă şi dureroasă“. Şi, totuşi, mai sunt nostalgici care vedeau în el un eliberator...

FOTO: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Roman și Elisei PNG
vladimir putin profimedia 0691860588 jpg
Campioni români la Sportivul Anului 2022 jpg
Pamela Anderson despre placerile in 3 ale lui Jack Nicholson   Profimedia jpg
Corina Ungureanu jpg
Cindy Crawford, Getty (2) jpg
Damian Drăghici 2 jpg
Pamela Anderson, Getty (1) jpg
Angelina Jolie  sursa   Profimedia jpg
GettyImages Pique jpg
echipa gimnastelor Diana Bulimar si Larisa Iordache a fost eliminata de la America Express   Antena 1 (3) jpg
premiile oscar jpeg
Paris Hilton copil  sursa   Instagram, GettyImages jpg
Jenna Ortega GettyImages 1442142599 (3) jpg
WRS (2) jpg
Kylie Jenner si Naomi Campbell in show ul de moda Schiaparelli jpg
INNA  WHITE7799 jpg
Riley Keough și Lisa Marie GettyImages 862165928 jpg
{{#unless context.content.custom_fields.ads_disabled}} {{/unless}