Regina a murit la 15.10. De ce a fost informat Harry după trei ore? Certificatul de deces pune pe jar familia regală!

Actualizat:

A fost emis certificatul de deces al Reginei Elisabeta a II-a și, odată cu el, iese la suprafață o problemă tot mai aspinoasă – de ce a fost informat nepotul ei de moartea Majestății Sale cu întârziere de trei ore?

image

În cursul zilei de ieri, a fost făcut public actul care atestă trecerea în neființă a Reginei Elisabeta a II-a. După cum stă scris negru pe alb, fostul monarh britanic a murit „de bătrânețe”, la 96 de ani, la Castelul Balmoral. Încă documentul oficial ridică o întrebare pertinentă – de ce a fost informat Harry cu privire la moartea bunicii sale după mai bine de trei ore?

Doar copiii ei, Regele Charles și sora lui, Prințesa Anne, au fost la căpătăiul reginei atunci când aceasta și-a dat ultima suflare, la ora 15.10, pe 8 septembrie 2022. Prințul Edward și soția lui, Sophie, Prințul Andrew și Prințul William, se aflau, la acea oră în avion spre Scoția și au primit crunta veste când erau încă în aer.

În tot acest timp, Harry nici măcar nu ajunsese la aeroport din cauza confuziei create – dacă să călătorească spre Aberdeenshire cu soția sa, Meghan, sau nu. Până la urmă, a luat un avion privat de pe aeroportul Luton, la 17.35, ajungând la Aberdeen abia la 18.47.

Până și palatul a confirmat că tatăl lui l-a contactat abia la 18.25, cu numai cinci minute înainte ca întreaga lume să afle despre decesul reginei. Charles și-a dorit să-i spună el fiului său cel mic vestea în persoană, înainte ca orice comunicat de presă, emis de Palatul Buckingham, să fie făcut public.

Charles își anunțase ambii copii să vină în Scoția cât mai repede posibil, în cursul zilei de 8 septembrie, pentru că starea bunicii lor se deteriora rapid. Apoi, după ce și-a anunțat fiii, s-a întors la căpătâiul mamei sale aflate pe patul de moarte.

Dar, conform acestei variante, au existat 2 ore și 25 de minute – scurse între moartea reginei și urcarea lui Harry într-un avion – în care se pare că n-a existat deloc nicio comunicare între prinț și familia sa.

Cum a fost posibil acest lucru?

Unii susțin că actualul Rege al Marii Britanii nu este deloc modern și nici măcar nu are telefon mobil, iar programul său e bine pus la punct din timp, până și convorbirile telefonice între membrii familiei sunt, în mod obișnuit, programate. Rudele regelui trebuie să-i sune pe unii dintre angajații regali sau chiar pe vreunul dintre bodyguarzi, ca să-i transmită mesajele urgențe.

Mai multe pentru tine...

Alții sunt de părere că Charles voia să-i transmită fiului său mesajul personal, însă, în același timp, nu putea amâna publicarea comunicatului de presă de la palat. „Există un plan meticulos pus la punct pentru astfel de situații, dar, în viața reală, un astfel de eveniment aduce mult haos cu el în toată acea durere a pierderii reginei”, susține o sursă regală.

În același timp, puțini oameni sunt în legătură cu Harry, motiv pentru care el este destul de greu de contactat.

Oricare ar fi explicația, e limpede că ezistă o situație complexă în rândul membrilor familiei regale britanice. Probabil acesta a fost și motivul pentru care Harry a fost primul care să plece de la Castelul Balmoral cu primul zbor posibil din Aberdee chiar a doua zi după decesul bunicii sale.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei profimedia 1149306668 jpg
Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg
știre fake despre Meghan Markle generată cu AI   captură de ecran (3) jpg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg
Prințul William și George GettyImages 2252545276 jpg
Familia regală olandeză, profimedia 1102864638 jpg
Regina Maria și actrița Marioara Voiculescu   Casa Regală, Wikipedia jpg