Ridicolul de la nuntă
Admir capacitatea televiziunilor serioase de a se raporta totuşi la eveniment. Îl discută dintr-un unghi de abordare intelectual. Ca simptom al prăbuşirii valorilor.De ce reprezintă succesul financiar straniu al unor oameni prăbuşirea valorilor?
România e o ţară reuşită. E o ţară puternică. A trecut şi peste asta. Capacitatea de-a depăşi momente de talia celui de duminică o face să pară importantă. Părea o ameninţare permanentă de când s-a stabilit că urmează. Că o să fie aşa. Că o să fie altfel. Că o să cânte Shakira. Că o să se oprească timpul puţin. Se stabilise luna. Părea că acolo se întâmplă treaba. Pe Lună. Că o să coste. Băi, să vezi cât o să coste! Prezumţia unei nunţi scumpe aproape că învârtea Pământul invers. Se însoară Borcea. Ba e bine. Ba nu. Banu. Câţi bani o să-i dea Becali? Naşul. Nu cu asta se ocupă naşul la nuntă? Nu asta e treaba naşului?
Admir capacitatea presei de a construi graniţele interesului public, pentru ca apoi să se prăbuşească în mirare. Adică băi, uite-i p-ăştia. Spaţiul alocat evenimentului a stingherit curiozitatea. Asta oricât de elaborată ar fi fost, tratarea evenimentului a ridiculizat-o. Elicoptere. Reporteri călărind microfoanele. Băi, nenorocire! Ca o ironie a sorţii urma să merg la o emisiune de fotbal aseară. I-am propus moderatorului să ne punem papion. Într-o minimă cosideraţie faţă de eveniment. Păi se poate?! Ca să-i înţelegem anvergura lui Cristi Borcea, să lămurim câteva chestiuni. Dinamo e o echipă atât de importantă acum, încât adună câteva sute de suporteri la un meci. Ăia câteva sute îl înjură constant pe acest mare conducător. El este unul dintre mulţii acţionari ai unuia dintre cluburile de mare insucces din ţară. E un tip decisiv, nu? Şi admir capacitatea televiziunilor serioase de a se raporta totuşi la eveniment. Îl discută dintr-un unghi de abordare intelectual. Ca simptom al prăbuşirii valorilor.
Întrebarea dificilă e de ce? De ce reprezintă succesul financiar straniu al unor oameni prăbuşirea valorilor? Păi dacă ne hotărâm să ne lamentăm în legătură cu ridicolul în care poporul ăsta se asfixiază, să ne uităm un pic la valorile pe care ei le propun. Să ne uităm un pic la cei pe care ei îi promovează zilnic în postura de vedete. Nu la cei pe care şansa i-a promovat în postura de oameni cu bani. Lamentaţia în relaţie cu felul în care ăştia cheltuiesc banii e similară celei în legătură cu maşinile în care se deplasează demnitarii ţării. Problema nu e când merg în limuzine. Problema e când Băsescu merge cu Loganul. Problema nu e când Borcea cheltuie mult. Problema e când trimiteţi elicoptere să transmiteţi în direct cheltuiala. Şi-n cazul cu Loganul, şi-n cazul cu elicopterul problema e ipocrizia publică. Să începem prin a nu mai conta pe prostia poporului acesta. Că poate, totuşi, într-o zi o să înceapă, în sfârşit, să i se pară că nu e.
