Silvio Berlusconi - Un italiano vero

7 iulie, 2011

silvio berlusconi si gaddafi rexfeatures 1221468c jpeg

Al treilea cel mai bogat om al Italiei şi unul dintre cei mai influenţi politicieni de pe Glob, premierul din Cizmă ţine mult la imaginea lui de petrecăreţ şi nu-şi refuză niciun capriciu legat de fotbal sau femei

Al treilea cel mai bogat om al Italiei şi unul dintre cei mai influenţi politicieni de pe Glob, premierul din Cizmă ţine mult la imaginea lui de petrecăreţ şi nu-şi refuză niciun capriciu legat de fotbal sau femei La cei 74 de ani ai săi, are o avere impresionantă, îi place să i se spună Il Cavaliere şi recunoaşte că iubeşte viaţa şi femeile. Silvio Berlusconi e un personaj aparte, pe care-l surprinzi mereu în mişcare. Are ceva din aura oamenilor victorioşi, dar extrem de zgomotoşi. E un tip pendant, gata să fie mereu în lumina reflectoarelor. Înainte de orice întâlnire, îşi verifică în oglindă nodul cravatei şi părul bine întins pe spate. E de-un dandism exagerat, tipic personajelor masculine din filmele alb-negru. Iar odată intrat în scenă, nu-i trebuie neapărat un microfon pentru a monopoliza audienţa. Gesticulează mult. Vorbeşte precipitat. Râde mereu, fie nervos, fie ironic. Ce mai, daţi-i o chitară şi va face întreg show-ul!

Acum e vioara întâi în guvernul italian, al treilea cel mai bogat afacerist din Peninsulă şi al 14-lea cel mai influent om politic din lume, conform ultimelor estimări ale celor de la „Forbes“. Dar a fost o vreme când aduna fiecare bănuţ căzut de la mesele celor pentru care cânta la contrabas, pe navele de croazieră. Avea doar 20 de ani şi împreună cu bunul său amic şi coleg de facultate, Fedele Confalonieri, care-l acompania la pian, reuşea să intre în cercul unor personaje care i-au servit drept model aspiraţional.

Primele economii le-a investit într-o firmă de construcţii, la începutul anilor ’60. Ambiţios din fire, tânărul Berlusconi şi-a propus să schimbe faţa oraşului său natal, aducând în peisajul milanez clădiri moderne şi cartiere rezidenţiale care să rivalizeze cu Vestul. Astfel, a luat naştere proiectul Milano 2, care prevedea construirea a 10.500 de apartamente în suburbia Segrate. La finalizare, Berlusconi s-a purtat ca un copil care se bucură de jucăria lui preferată. Gusta pentru prima oară din fructele dulci ale popularităţii, iar orgoliul îi era gâdilat de prezenţa temporară în media locală. Începuse să-i placă să fie în centrul atenţiei, aplaudat şi fotografiat. Şi cum America se afla deja în plin boom al industriei divertismentului, Silvio a intuit că de-aici izvorăşte adevărata putere.

La început, a creat Telemilano, un serviciu de televiziune prin cablu destinat „chiriaşilor“ săi din Segrate, care a început să emită în septembrie 1974. După alţi trei ani, Telemilano îşi extinsese aria, adăugând alte două canale locale, care emiteau în întreg Milano. Deja prin ’78, o dată cu primul său grup media, Fininvest, Berlusconi se putea considera un mic mogul al presei italiene, ajungând ca în 1983 să aibă un profit de 58,3 milioane de euro. De-aici şi până la înfiinţarea primei reţele naţionale private (care includea Canale 5, Italia 1 şi Rete4) n-a mai fost decât un pas. Şi, cu sprijinul socialistului Bettino Craxi, noul lui „copil“ – gigantul Mediaset, îşi întisese deja braţele de caracatiţă peste aproape jumătate din Peninsulă.

Aşezat confortabil pe jilţul său mediatic şi cu un portofoliu la care a adăugat, pe rând, o agenţie de publicitate, o editură, cotidianul

, grupul bancar şi de

şi clubul de fotbal

, Berlusconi râvnea la un alt scaun, mult mai înalt şi mai influent: acela de parlamentar. Dar pentru că se obişnuise deja să controleze el singur lucrurile, i s-a părut mai uşor să fondeze propriul partid, decât să adere la unul deja constituit. Aşa s-a născut

, prin a cărui voce Berlusconi pretindea că vrea să promoveze

. E posibil ca, la acea vreme, după ce trecuse deja printr-un divorţ şi încerca să-şi refacă viaţa alături de actriţa

,

chiar să fi crezut în astfel de sloganuri.

Astăzi însă, când se află deja pentru a treia oară în fruntea guvernului de la Roma, iar imaginea lui publică se deteriorează pe zi ce trece din cauza acuzaţiilor de corupţie, fals în acte, fraude fiscale, abuz de încredere, conflict de interese, legături cu grupările mafiote, corupere de minore şi scandaluri sexuale, toate aceste deziderate par doar o glumă. Nu era de-ajuns că a gafat în nenumărate rânduri, când i-a sărutat mâna liderului libian Muammar El Gaddafi, când a vorbit la mobil ignorând-o complet pe Angela Merkel la o întâlnire NATO ori când a răsturnat pupitrul unde tocmai rostise un discurs în prezenţa lui George W. Bush. Şi la fel de şifonat a ieşit şi după incidentul din 2009, când un italian i-a spart nasul şi doi dinţi cu o statuetă, pentru că ura politicile lui.

Iar după un referendum ratat şi un eşec în alegerile locale parţiale, Silvio Berlusconi a pierdut din forţa politică şi din sprijinul partenerului său de guvernare, Liga Nordului. Compromis politic şi social, el nu mai e demult un om de temut, chiar dacă în anturajul lui încă se regăsesc figuri precum cea a lui George W. Bush, Vladimir Putin sau Aleksandr Lukaşenko. Cealaltă jumătate a presei italiene îl consideră doar un măscărici care face de râs ţara, în timp ce doi din trei italieni sunt de părere că ar face bine să părăsească definitiv peisajul politic.

Singurul loc unde se mai simte dorit e

, unde săptămânal găzduieşte faimoasele lui petreceri supranumite „bunga-bunga“ (după numele unui joc erotic), cu deghizări, striptease, dansuri erotice şi tinere dispuse să se prostitueze. Doar că aceste distracţii şi privilegiul de-a se simţi încă tânăr l-au costat numai anul trecut

Iar câtă vreme conturile mustesc de bani, Berlusconi poate dansa în continuare pe muzica ce-i place.