Viaţa mai puţin ştiută a lui Bogdan Stanoevici. De ce a plecat din România, în plină glorie
Bogdan Stanoevici a fost ministru, secretar de stat, manager al Circului Metropolitan Bucureşti, dar şi candidat la Preşedinţia României, în 2019. Despre nimic nu a vorbit însă aşa cum a făcut-o despre actorie, meserie care l-a determinat să ia decizia radicală de a părăsi România, în 1989.
Bogdan Stanoevici a murit marţi (12 ianuarie), la vârsta de 62 de ani. Era internat la Terapie Intensivă, la Institutul C C Iliescu din Bucureşti. Iniţial a fost depistat cu COVID-19 şi internat la Spitalul Sf. Pantelimon, dar starea sănătăţii sale s-a agravat din cauza unei infecţii nosocomiale căpătată în spital. Ultimele sale roluri au fost în seriale, la Antena 1, "Fructul Oprit" (2018) şi "Sacrificiul" (2019), însă numele lui se leagă şi de producţii importante din cinematografia românească, precum "Eu, tu şi Ovidiu" (1977)", "Trandafirul galben" (1981), "Secretul lui Nemesis" (1985), "Noi, cei din linia întâi" (1986), Sania albastra (1987), "Cel ales" (2015), "Portretul luptătorului la tinereţe" (2010), "Boeing, Boeing" (2013) etc.
Tot actoria l-a determinat să ia şi cea mai radicală decizie din viaţa lui, plecarea din România în 1989, imediat după succesul filmului lui Ioan Cărmăzan, "Sania albastra". 21 de ani a fost departe de ţara natală, a locuit în Franţa, visând ca de acolo să se propulseze către gloria de la Hollywood. Într-un amplu interviu pentru revista "Formula-As", Bogdan Stanoevici a explicat care au fost motivele exilului său.
Bogdan Stanoevici, despre cele 3 motive ale "exilului" de 21 de ani, în Franţa
1. "Mă săturasem de anormalitatea vieţii în comunism" "Au fost trei motive esenţiale, care s-au acumulat şi s-au înlănţuit. Primul: mă săturasem de anormalitatea vieţii în comunism, care îmi cerea să mă descurc permanent, în fiecare clipă a vieţii mele. Sigur, eram o figură cunoscută, aveam un statut privilegiat, ceea ce însemna că reuşeam să-mi asigur traiul pentru mine şi mama mea (părinţii mei s-au despărţit când aveam un an şi jumătate), mult mai bine decât alţii. Altfel mi se deschideau mie uşile la măcelărie sau la cantină de partid. Deci, din punctul asta de vedere, nu mă puteam plânge. Dar începusem să mă satur de descurcatul asta pentru orice, în fond, o supravieţuire umilitoare şi dezonorantă", a povestit Bogdan Stanoevici pentru Formula-As.
