Yoko Ono – Muza lui Lennon

Timp de 40 de ani, a fost acuzată ca fiind vinovată pentru destrămarea trupei Beatles, dar tot ei i se datorează efuziunile artistice ulterioare ale lui John Lennon şi ascensiunea lui ca solist.

Timp de 40 de ani, a fost acuzată ca fiind vinovată pentru destrămarea trupei Beatles, dar tot ei i se datorează efuziunile artistice ulterioare ale lui John Lennon şi ascensiunea lui ca solist.

La 31 de ani de la asasinarea lui John Lennon, văduva lui, Yoko Ono, trăieşte încă zilnic durerea de-a nu-i mai putea împărtăşi bucuria de-a vedea norii albi topindu-se pe cerul albastru, aşa cum obişnuia ea să se exprime artistic, mult prea avangardist poate pentru gustul epocii în care s-a născut.

În spatele celebrilor săi ochelari fumurii, ea îşi ascunde perpetua tristeţe din ochi, pe care caută s-o compenseze cu câte un zâmbet exersat dinainte, devenit acum aproape un gest automat. „Zâmbeşte în fiecare zi, uitându-te în oglindă. Cu vremea, o să vezi diferenţa“, îşi îndeamnă ea fanii într-o notă postată pe Twitter, explicând prin aceasta prea puţin din misterul apariţiilor sale.

Din afară, lumea o priveşte ca pe ultima soţie a legendarului John Lennon. Ceea ce şi este. Şi, cel mai adesea, ca pe cea care a moştenit, fără să aibă vreo contribuţie, averea lui. Ceea ce poate fi combătut prin demonstraţie. Prea puţini însă sunt cei care-i înţeleg nostalgiile, sufletul ori arta. Iar pentru asta, de vină pare a fi construcţia ei interioară şi genetica ei orientală.

Mult timp s-a crezut că micuţa japoneză, care şi-a pus atât de mult amprenta asupra vieţii lui Lennon, era o profitoare, o vânătoare de averi. Şi asta pentru că, fără a-i cunoaşte backgroundul, cei din anturajul lui Lennon o socoteau o intrusă al cărei unic scop era de-a parveni.

Dar Yoko Ono s-a născut într-o familie bogată, de bancheri, despre care nu i-a spus nimic nici măcar soţului ei. Şi nu pentru că i-ar fi fost ruşine de originile ei, de altfel, aristocrate – tatăl ei,

, era descendent al împăratului Japoniei, un om cult şi sever, pe care l-a cunoscut abia la vârsta de doi ani, deoarece acesta lucra la San Francisco, în timp ce ea şi mama sa locuiau la Tokyo.

Supravieţuitoare a celui de-al Doilea Război Mondial, crescută când pe un continent, când pe celălalt şi educată în spiritul a două culturi diametral opuse (a fost chiar colegă de şcoală cu împăratul Akihito), ar fi fost firesc ca Yoko să-şi etaleze statutul social şi să profite de poveştile ei orientale pentru a-şi face prieteni în Ţara Unchiului Sam. Doar că ea a refuzat să se conformeze dorinţelor mamei sale,

, care-şi dorea ca toţi membrii familiei Ono să epateze.

Însă tot averea familiei avea s-o ajute să-şi dezvolte talentele şi să ajungă la cele mai bune şcoli, cum era Colegiul Sarah Lawrence, unde a studiat muzica – înclinaţie moştenită de la tatăl ei. „Tata ştia să cânte la pian foarte bine şi era foarte interesat de muzică“, îşi aminteşte ea. Cu toate acestea, Yoko a simţit că şi-a dezamăgit părinţii, când a decis să devină compozitoare. „Pentru mine, a fi artistă sau cântăreaţă era cea mai bună opţiune, însă părinţii mei au considerat întotdeauna că ar fi trebuit să aleg o cale mai conservatoare“, povesteşte ea, făcând referire la integrarea ei timpurie în avangarda culturală newyorkeză.

Dar poate tocmai tradiţionalismul exagerat al familiei ei a împins-o să caute să spargă tiparele, să ignore regulile şi să-şi creeze o lume proprie. Considerată o pionieră a muzicii pop avangardiste şi a artei conceptuale, ea s-a integrat rapid în cercul artiştilor noului curent, reprezentat, printre alţii, şi de Andy Warhol. Iar când l-a întâlnit prima oară pe Lennon, în ’66, ea avea o oarecare notorietate şi organiza în studioul ei din New York expoziţii personale şi întâlniri ale artiştilor avangardişti.

Atras de lucrurile unice şi extravagante, fostul lider al formaţiei Beatles a fost intrigat de un tablou de-al ei, o pânză complet neagră, lângă care se aflau câteva cuie şi un ciocan, pentru ca vizitatorii să îi dea aspectul final. Yoko l-a invitat să-şi creeze propria versiune, la care John i-a răspuns artistei că va fi un cui imaginar, în schimbul unei recompense imaginare. Această replică i-a apropiat pe cei doi, marcând începutul unei relaţiei lor.

continuarea o găsiţi în nr. 50 al revistei OK! România

Foto: Guliver/Film Magic/ Getty Images/Wireimage