VIDEO S-a folosit de copiii subnutriți pentru o ședință foto fashion? Deplasarea controversată a lui Meghan

29 iulie 2022   Royals

Pe la începutul relației lui Meghan Markle cu Prințul Harry, ceva ciudat s-a întâmplat. Pagina ei Wikipedia s-a schimbat. N-a mai prezentat-o ca pe o actriță americană, ci conținutul paginii îi evidenția doar proiectele ei caritabile, printre care s-a numărat și o deplasare în Rwanda, în 2016.

Călătoria cu pricina a avut loc în realitate, după cum ne-a informat și pagina cea nouă pe care și-o făcuse Ducesa de Sussex și care detalia munca filantropică depusă de ea în Rwanda. Totuși, atunci când nu îmbrățișa copii africani și când nu deplângea condițiile în care trăiesc aceștia, Meghan s-a comportat ca o diva hollywoodiană în acea deplasare caritabilă.  

Tom Bower a scris în cartea sa, „Revenge: Meghan, Harry and the war between the Windsors”, despre călătoria din 2016, susținând că nu a fost ceea ce părea – o simplă deplasare în interes de „serviciu”.

Într-o filmuleț emoționant, Meghan vorbește despre nevoia întregii populații din Rwanda de-a avea apă curată, potabilă, lucru pe care ea și echipa ei exact asta își propuseseră să obțină. Însă Tom Bower e de părere că întreaga ei deplasare acolo n-a fost făcută decât cu un singur scop – acela de-a o face pe fosta vedetă hollywoodiană să dea bine.

Daily Mail a publicat un material despre ce a scris jurnalistul britanic în biografia sa. El susține că Meghan s-a dus acolo cu mai multe valize cu haine scumpe, pe care le-a folosit la o ședință foto specială. Ducesa de Sussex a petrecut destul de mult timp aranjându-și machiajul și părul, apoi s-a pozat în haine costisitoare cu copiii din comunitatea respectivă în fundal. Cu alte cuvinte, i-a folosit pe bieții copii pentru propria imagine!

Fosta actriță a călătorit în Africa împreună cu fotograful fashion Gabor Jurina, care s-a asigurat că avea la dispoziție tot ceea ce era necesar pentru a realiza shootingul elaborat. „Timp de patru ore, Jurina a fotografiat-o pe actrița la patru ace îmbrățișând și zâmbindu-le copiilor din sat”, a scris Bowar în cartea sa.

În 2017, directorul de marketing de la World Vision a comentat și el despre deplasarea lui Meghan Markle în Rwanda: „Am avut ocazia de-a vedea cu ochii mei pasiunea lui Meghan de-a îmbunătăți viața copiilor”, stă scris în Evening Standard. Se referea oare și la ședința foto controversată sau doar la eforturile ei de-a face o faptă bună pentru localnici?

Urmărește mai jos filmulețul cu Meghan Markle în Rwanda, în 2016! Evident că nu apare nicio imagine despre ședința foto fashion făcută de ducesă acolo!Însă acest lucru nu înseamnă că n-a exista, nu?...

foto - Profimedia, YouTube

Mai multe